Un stat nu este sărac atunci când plătește cetățenilor săi alocații mici sau pensii mizere, ci atunci când nu le asigură acestor cetățeni respectarea unor drepturi elementare. Și invers, punerea la dispoziție de gratuități și de avantaje sociale de tot soiul nu garantează unui stat un prezent și un viitor prosper. Generația celor trecuți de treizeci și cinci de ani ține minte cum stăteau lucrurile pe vremea URSS, atunci când statul părea să asigure educație și îngrijire medicală gratis, salarii care păreau să fie decente și prețuri relativ scăzute, dar, cu toate acestea, belșugul și confortul cotidian era apanajul unei elite puțin numeroase, creată și perpetuată pe criterii de loialitate față de Partid și nomenclatură. În contrast cu acest model de (ne)dezvoltare, țările occidentale au asigurat cetățenilor lor, în primul rând, drepturi și libertăți, ceea ce a transformat, de-a lungul ultimelor secole și decenii, respectivele societăți în comunități naționale democratice, îmbelșugate și stabile. Un lucru este cert: fără garantarea drepturilor fundamentale pentru cetățenii săi, un stat nu poate spera să iasă din mocirla sărăciei, insecurității și a dictaturii.
Unul din drepturile de bază în lumea contemporană este cel de participare la viața publică, la treburile cetății. Capacitatea de a alege și de a fi ales într-o funcție de responsabilitate este una din pietrele de căpătâi ale oricărui sistem, care se vrea modern și democratic, și care caută să-și facă un loc în rândul statelor civilizate. Fără respectarea cu strictețe a dreptului fundamental de a vota în cadrul alegerilor pentru toți cetățenii nu se poate discuta despre existența unor premise reale de dezvoltare.

O problemă recurentă, cu care se confruntă autoritățile R. Moldova, de-a lungul ultimilor zece ani, este asigurarea dreptului de vot pentru cetățenii stabiliți peste hotare. Având o diasporă estimată la multe sute de mii de oameni (peste un milion de persoane, conform anumitor surse) și în continuă creștere în ultimii douăzeci de ani, oricine înțelege importanța creării condițiilor propice pentru ca acești cetățeni din afară să-și poată exercita dreptul la vot. O analiză foarte succintă a participării la vot în afara R. Moldova, începând cu anul 2009 și până în 2016 ne arată că numărul cetățenilor dornici de a vota în diasporă a crescut simțitor. La alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 au participat puțin peste 16 mii de persoane, pe când la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, acest indiciu a fost crescut de aproape opt ori și jumătate, atingând peste 140 de mii în turul doi al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie 2016. Asistăm, așadar, la o evoluție constantă a gradului de implicare a cetățenilor de peste hotare, la o veritabilă „revoluție” a conștiinței civice, care se produce, de la un scrutin la altul, în mințile multor concetățeni plecați. Care este reacția autorităților la noile condiții, și care e capacitatea lor de adaptare la această realitate în continuă evoluție? Din păcate, capacitatea de adaptare este una foarte modestă, iar reacția, privită în ansamblu, lasă de înțeles (a câta oară!) că asigurarea dreptului constituțional la vot pentru toți cetățenii R. Moldova este o preocupare secundară, care nu este pe lista de priorități a Guvernului.

R. Moldova ezită să implementeze sistemul de vot la distanță

Chiar și în condițiile unei crize endemice și permanente, care caracterizează starea de lucruri din R. Moldova, cei zece ani care s-au scurs din 2009 este, totuși, un răstimp suficient pentru ca să fi fost posibilă înfăptuirea unor reforme care să amelioreze, în mod semnificativ, garantarea dreptului de vot peste hotare. Deși în spațiul public s-a vorbit de mai multe ori despre o serie de măsuri modernizatoare, absolut necesare în acest context, astăzi când tragem o linie – constatăm că autoritățile bat pasul pe loc. Au fost alocați bani de la partenerii de dezvoltare occidentali, și implementate tot soiul de proiecte de anvergură, pentru crearea unui sistem de vot electronic (la distanță), pentru asanarea și curățarea Registrului de Stat al alegătorilor, pentru crearea unui cadru legal și normativ eficient, adaptat la condițiile noastre. Din păcate, rezultatele concrete ale acestor măsuri nu sunt vizibile. În pofida experienței, deja existente în mai multe state ale lumii, R. Moldova ezită să implementeze votarea electronică la distanță (pe internet), invocând în acest sens tot felul de prevederi legate de garantarea caracterului secret al votului, de protecția datelor cu caracter personal, de posibilitatea unor „interferențe externe” în sistemul informatic etc. Invocând aceste argumente, autoritățile statului nostru se fac a uita, că votul pe internet a fost implementat deja cu mulți ani în urmă în Estonia – un stat comparabil cu R. Moldova ca număr de locuitori, ieșit și el la începutul anilor 1990 de sub tutela imperială a Moscovei. Din câte se cunoaște, sistemul de vot la distanță al estonienilor nu a fost victima tuturor relelor de care se tem încontinuu autoritățile moldovenești, și asta nu pentru că nu ar avea cine să fie interesat să se amestece în rezultatul alegerilor din această republica baltică (Moscova nu crede în lacrimi și nu doarme niciodată!). Pur și simplu, estonienii au știut să pună la punct un sistem eficient, ușor de utilizat, și sigur.

Variațiunile numărului de cetățeni cu drept de vot sunt inexplicabile

O necunoscută constantă a scrutinelor din R. Moldova este și numărul votanților. În acest sens, orice sociolog sau statistician ar adresa o serie de întrebări simple și foarte logice, cu privire la fluctuațiile extrem de importante ale numărului de votanți înscriși în Registrul de Stat. În mod normal, numărarea cetățenilor unui stat nu ar trebui să fie o misiune chiar atât de complexă – mai ales dacă e să ținem cont de faptul, că statele au fost capabile să estimeze numărul cetățenilor lor cu o precizie destul de înaltă, cu secole în urmă. În condițiile actuale, când suntem ajutați de mijloace tehnologice moderne, când orice punct de trecere a frontierei este echipat cu sisteme performante de înregistrare a plecărilor și intrărilor cetățenilor, când primăriile și oficiile de stare civilă din întreaga republică sunt conectate la rețele de internet și la baze de date operaționale și teoretic eficiente – variațiunile neverosimile ale numărului de cetățeni cu drept de vot sunt inexplicabile. Mai mult, în condițiile enumerate mai sus și cu ajutorul statelor de reședință a diasporei, originare din Republica Moldova, o estimare veridică a numărului de cetățeni moldoveni, stabiliți peste hotare, nu mai este o misiune chiar atât de „imposibilă”.

Motivul atitudini neglijente față de diasporă în cazul alegerilor

Și la capitolul ameliorării cadrului legal și normativ pentru a garanta votarea peste hotare pentru toți doritorii, R. Moldova nu a făcut mare lucru până în prezent. În ultimul deceniu au fost scrise kilometri de apeluri, declarații, interpelări, semnate de sute și mii de cetățeni din diasporă, prin care aceștia propuneau o serie de măsuri simple de implementat, dar care ar fi asigurat fiecărui cetățean din afară dreptul la vot. Exercitarea votării în diasporă, timp de două zile consecutive, sporirea numărului de secții de vot și a buletinelor de vot disponibile la fiecare secție, votul prin corespondență și/sau prin procură – iată doar unele din aceste propuneri. Din păcate, majoritatea a fost neglijată. În locul introducerii unor măsuri eficiente, care să trateze cauzele fenomenului, care lipsește de dreptul la vot zeci și sute de mii de oameni din diasporă, guvernarea s-a mulțumit cu o tratare succintă și lapidară a simptomelor. De exemplu, la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 peste hotarele țării vor fi deschise cu 25 de secții de vot mai multe decât în 2016, însă locațiile alese pentru secțiile noi nu corespund cu necesitățile reale ale diasporei. Orașe mari – Paris, Londra, Bologna, Calgary, Boston etc. – unde în trecut s-a votat masiv sau în care cetățenii moldoveni s-au înscris în număr mare la înregistrarea prealabilă, au rămas cu tot atâtea secții de vot sau chiar fără de ele. De asemenea, în condițiile în care numărul buletinelor de vot pentru fiecare secție a crescut de la trei mii la cinci mii, numărul funcționarilor electorali în fiecare secție a rămas același ca și în trecut.
Care ar fi motivul unei atitudini neglijente față de diasporă în cazul alegerilor? Lipsa de voință politică? Un calcul perfid care se bazează pe rezultatele din trecut înregistrate în diasporă? Nedorința de a accepta în joc diaspora, pe care e mult mai greu să o manipulezi și să o influențezi prin mass-media, controlată de guvernare? Probabil, câte un pic din fiecare, sau mai degrabă – toate aceste motive la un loc. Așa sau altfel, concluzia este numai una: fără o garantare a dreptului de vot pentru toți cetățenii, aflați peste hotare, democrația și dezvoltarea R. Moldova rămân doar o iluzie.