Anume de asta, când vreau să-mi fac o imagine despre un om pe care nu-l cunosc personal, de obicei, îl citesc. Citesc tot ce pot găsi scris de el. Cu politicienii e mai greu, pentru că au în slujbă echipe întregi de specialiști instruiți să țese repede și cu iscusință discursuri numai bune de semnat. De aceea prefer să-i aud vorbind. Spontan, nepregătit sau, mai ales, răspunzând la întrebări incomode. Știu că mulți dintre cititorii noștri cred că Igor Dodon, unul dintre principalii candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova, care va fi disputată la alegerile din toamnă, și așa se bucură de prea multă atenție; că nu ar merita să-l readucem atât de des în discuție. Dar, domnilor, omul are rating, are susținători și, dacă ajunge cumva pe ultima sută de metri a maratonului, e bine să știm CUM gândește politicianul, iar dacă nu gândește așa cum vorbește, să aibă oleacă de timp să remedieze lucrurile. Să ne putem și noi bucura de un președinte care știe să vorbească frumos și convingător, sigur și diplomat. Că tare, tare ne-a mai lipsit unul tocmai așa în ultima vreme.
Igor Dodon grăiește sigur. Anume grăiește, pentru că a vorbi românește și a grăi moldovenește, în opinia Domniei Sale, sunt lucruri absolut diferite. Și pentru a nu lăsa nicio urmă de suspiciune că s-ar identifica într-un oarecare mod cu „vecinii, nu frații” de peste Prut, deputatul adoptă, când are ocazia, un limbaj specific, care nu e nici limbă română și nici grai moldovenesc nu-i. Asta i se întâmplă mai ales atunci când, pe măsură ce avansează cu discursul și prinde gustul plăcerii de a fi ascultat, mai scapă câte un „po jîzni” ori când îl cheamă „la covior” pe vreun „mare avtoritet” din Parlament ori Guvern. De obicei digresiunile lirice de acest fel au loc în timpul briefingurilor sau conferințelor de presă, când este mai relaxat și mai sigur pe situație.
Dar mă înarmez cu răbdare și revăd una dintre aparițiile TV mai consistente, la care a participat Igor Dodon, ediția din 13 mai a emisiunii „În Profunzime”, spre exemplu. Invitatul a venit pregătit și asta nu poate să nu trezească respect. În mapă, la îndemână, aranjate în ordine cronologică stau imprimate extrase din legi, liste, note informative, pe care invitatul le citează ori de câte ori are șansa să o facă. Și bine face politicianul, pentru că legea și actele oficiale se înscriu în clasa locurilor comune ale argumentelor retorice, adică acele surse la care, oricine are nevoie de adăpost sigur poate apela.
Anume legea v-a ajutat, domnule deputat, să aduceți argument beton în defavoarea intrării militarilor americani pe teritoriul Republicii Moldova în ajunul zilei de 9 Mai. Ați făcut referire la Legea nr. 448 din 2003, justificând că soldații nu au respectat procedura la intrare prin Vama Sculeni. Și ați insistat că anume aceasta ar fi fost, de fapt, cauza revoltei dumneavoastră și a sutelor de cetățeni (care pe parcursul emisiunii se transformă în mii, dar asta mai puțin contează). Doar că logica argumentării se cam frânge – și e păcat, pentru că telespectatorul capătă tot mai multă încredere într-un om care face trimitere la buchea legii și, deci, știe despre ce vorbește – când Lorena Bogza revine la subiect cu o întrebare simetrică: Cum s-a putut ca americanii să mărșăluiască în Piața Roșie din Moscova în 2010? Ce milă mi-a fost de eșecul dumneavoastră în momentul când ați dat răspunsul: „Nu văd aici nicio problemă atunci când toți aliații(!), toți acei care au participat și au asigurat Marea Victorie în Marele Război pentru apărarea Patriei să vină la o paradă. (…) Trebuia să invite rușii, americanii, francejii și alții, să vină să facă o paradă și atunci avea să fie pe înțelesul oamenilor”… Ei cum să te lași chiar atât de ușor prins în capcană? Ar fi trebuit să ziceți simplu: în 2010, americanii n-au încălcat procedura de trecere a frontierei rusești. Atât. E simetric, e legal și, cel mai important – nimeni nu era să verifice actele dintr-un punct vamal prăpădit de la capătul lumii. Dar, las’ că nu-i grav. Vorba veche – mulți ascultă, puțini înțeleg.
Dar Lorena a fost cam incisivă cu dumneavoastră în acea ediție, să recunoaștem. S-a legat și de soldații ruși din stânga Nistrului. Chipurile, de ce stau ei acolo, că e ilegal. Vedeți că tot dumneavoastră, domnule Dodon, spuseserăți chiar din capului locului că „Moldova este un stat neutru și prezența oricăror militari pe teritoriul RM, fie din Est sau din Vest, dacă nu este un acord și nu este legitimizat în baza legii, atunci apar foarte multe întrebări” și că aceste intervenții sunt, în fond, „o palmă pentru Constituția Republicii Moldova și neutralitatea țării”. Și iar ați apelat la o Lege din ‘92 și iar ați fost bravo. Numai că nu v-ați așteptat că jurnalista va face distincție între trupele de pacificare comune și trupele armate ale Federației Ruse. Cine s-ar fi gândit că o femeie o să-și bage nasul în detalii atât de fine. Da, păcat…
Am rămas puțin nedumerită căci n-am prea înțeles la cine vă referiți când ziceți „noi”. În cadrul acelei emisiuni, contextul părea să demonstreze că vorbiți despre dumneavoastră și despre partidul politic pe care îl conduceți, PSRM. Ce ați avut în vedere atunci când, referindu-vă la repararea drumului Sărăteni-Soroca cu suportul americanilor, ați specificat: „… apropo, el, (proiectul, – n.red.) a fost negociat în perioada 2006-2009, conducător din partea Moldovei a echipei a fost doamna Greceanîi, adică NOI am pregătit tot pentru ca acest proiect să fie votat”. Că doar în acea perioadă atât Igor Dodon, cât și Zinaida Greceanîi făceau parte din Partidul Comuniștilor. Sau „meritele” PSRM trebuie sclipuite din toate lucrurile frumoase și faptele bune întreprinse vreodată de actualii membri ai partidului? Iar confuzie …
Dar toate astea-s copilării, domnule Dodon. V-aș da nota „2” pe semestru la disciplina de retorică pentru ușurința și tupeul cu care ați zgârâiat timpanele și sufletele celor care v-au ascultat în acea seară, cu o frază diabolică. Lorena Bogza adusese în discuție și reacția ambasadorului american, care ar fi încercat să justifice prezența militarilor SUA în PMAN, prin faptul că și soldații americani au decedat încercând să-l înfrângă pe Hitler. Și care a fost replica dumneavoastră? – „Dreptul moral al celor care au avut mai multe victime este mult mai mare” (!!!). Adică URSS și moștenitoarea ei, Federația Rusă, care a pierdut peste 20 de milioane de oameni – și este adevărat că aceste cifre sunt enorme și că faptul în sine este și va rămâne o tragedie incomensurabilă pentru întreaga omenire – trag mai mult la cântar?! Dar unde e cântarul cu care se măsoară greutatea durerii și valoarea vieților omenești, domnule Dodon? Asta deja nu mai e retorică sănătoasă. Nu e nici sofistică și nici măcar demagogie. E un mod de gândire bolnav, cangrenos, care pune în pericol destinele umane ce cad sub incidența minților capabile să genereze asemenea deducții. Și, după astfel de raționamente, oricât de bine ar fi construit discursul dumneavoastră, la orice legi și nume notorii ați face referire, oricât de bine ar fi pus la punct non-verbalul din comunicarea dumneavoastră, am să vreau să vă cred, domnule deputat, dar n-am să mai pot.
Pornisem, cumva, de la o axiomă ascunsă într-un vechi proverb românesc: pasărea se cunoaște după cântec, și omul după vorbă. Pentru că sunteți o persoană modernă, un tehnocrat cu viziuni și planuri pentru viitor, încercați să mai zâmbiți din când în când în timpul aparițiilor publice. Cel puțin să descrețiți fruntea și să lăsați uneori pozitivul să vă ghideze gândurile. Nu mai amenințați pe toți la stânga și la dreapta și, cu atât mai mult, nu etichetați persoanele. Lăsați să le zică alții că-s „duși cu pluta” și „Iuda”. Cine dacă nu Igor Dodon ar trebui să știe cel mai bine cât de neinspirat și păgubos e să faci glume pe seama defectelor fizice sau numelor persoanelor?
Și încă ceva, domnule Dodon. Nu mai spuneți „sunt” cu „u”, că vă faceți de rușine în fața colegilor și simpatizanților. Scriu și pronunță „sunt” doar cei care au adoptat după ʹ91 încoace ortografierea cu „â” a limbii române. Asta ar însemna, întâi de toate, că ați fi (Ferească Dumnezeu!) român, și nu unul oarecare, ci unul cu fițe și pretenții de literat. Ar însemna că toate lozincile alea minunate ale PSRM, „tatuate” pe străzile și clădirile Capitalei, „Eu sînt moldovean! Eu vorbesc limba moldovenească!”, ar fi și ele minciuni. Or, noi știm, domnule deputat, că dumneavoastră sunteți cel mai moldovean dintre moldoveni.
Dar unde e cântarul cu care se măsoară greutatea durerii și valoarea vieților omenești, domnule Dodon? Asta deja nu mai e retorică sănătoasă. Nu e nici sofistică și nici măcar demagogie. E un mod de gândire bolnav, cangrenos, care pune în pericol destinele umane ce cad sub incidența minților capabile să genereze asemenea deducții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
