Femeia

Vrei să fii testată?

Voi adăuga că respectiva fată, care-şi acoperă goliciunea cu un presupus sacou bărbătesc, ne întâmpină cu mesajul „Sună-mă şi o să-ţi ofer!”. Ce oferă nu mai aflăm, căci semaforul trece repede în verde.

În fiece seară, în timpul unei emisiuni sau unui film, admir atentă emoţiile unui băiat, care vorbeşte atât de politicos în faţa „viitorului” socru, pentru a face o presupusă cerere. Nimic ciudat până aici, şi alţi băieţi trec prin aceleaşi emoţii în faţa socrului. Pupila mi se măreşte, iar auzul devine şi mai ascuţit, când în urechi răsună cererea oficială „Aş putea să o testez pe fiica dvs. două luni?”.

Mă întreb dacă actualii publicitari au avut la universitate cursuri speciale despre stereotipuri şi publicitate sexistă. Altfel, nu-mi dau seama de unde vine această îndârjire de a trata femeile ca pe-un obiect sexual, care poate fi oferit la primul apel şi testat la prima dorinţă.

Aceiaşi publicitari ne „învaţă” că scopul în viaţă al unei femei este: să miroase frumos atât ea, cât şi casa în care locuieşte, să fie cât mai atractivă şi să fie văzută la braţ cu cel mai arătos bărbat proaspăt bărbierit. Iar după ce „obţinem” toate astea, rolul nostru în societate este domesticit, trecând la cratiţă şi la schimbat scutece.

Nu pot boicota toată publicitatea în care imaginea femeii este reflectată doar în baza unui stereotip. Totuşi, am decis să ignor oferta turistică propusă de tânăra din publicitatea de mai sus. Cât despre compania de televiziune prin cablu, care propune clienţilor să încerce noile produse, am hotărât să închei contractul. Şi chiar aş vrea să ştiu dacă mamele şi taţii din CCA ar fi de acord să-şi dea fiica spre testare pentru două luni.

Silvia Ursu
psihologie@timpul.md

Timpul Suplimentul Femeia

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *