Politică

Zaharova este deranjată de modificările la Codul Electoral al R.Moldova. „Vizează direct interesele rușilor și vorbitorilor de limbă rusă din Moldova”

Purtătoarea de cuvânt a lui Lavrov, Maria Zaharova, s-a arătat deranjată de faptul că limba rusă ar putea fi scoasă de pe buletinele de vot din Republica Moldova.

Declarațiile în acest sens au fost făcute joi, 8 decembrie, într-o conferință de presă, și au loc în contextul în care Parlamentul de la Chișinău a votat astăzi, în lectură finală, modificările la Codul Electoral al Republicii Moldova, transmite Cotidianul.

„Modificarea Codului Electoral este chestiunea internă a fiecărui stat, inclusiv a Republicii Moldova. În același timp, trebuie să înțelegeți că proiectul menționat vizează direct interesele rușilor și vorbitorilor de limbă rusă din Republica Moldova”, a declarat Zaharova, accentuând faptul că o bună parte din populația Moldovei vorbește limba rusă.

De asemenea, aceasta s-a întrebat de ce structurile internaționale nu iau atitudine și a menționat că Maia Sandu, care are și cetățenia României, a promis că drepturile vorbitorilor de rusă nu vor fi încălcate. „Iese că a mințit?”, s-a întrebat aceasta.

Potrivit Parlamentului, prin această modificarea Codului Electoral și a legislației electorale se dorește perfecționarea procedurilor electorale prin ajustarea actelor normative ce conțin dispoziții referitoare la alegeri, astfel încât să corespundă tendințelor noului Cod electoral al Republicii Moldova. Au fost modificate 15 acte normative, ale căror prevederi interacționează cu cele ale legislației electorale și cu domeniul de activitate al Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Cine e zaharova?
    Și de ce cetățenii ruși să participe la electorale în Moldova? Este o practică similară în rusia pentru cetățenii Moldovei?

  2. Enterese poarta fese (cam rasiste), e rusii mai cu moț? Înțeleg că unde sunt ceva rusi, hopa apare și Rusia! Adică o variantă a bancului – Rusia se învecinează cu cine vrea ea … Dar una e voința, alta e putirința. Că mai sunt și alții cu alte păreri, cam contrare …

  3. O buna parte a populației vorbește italiana, urmează franceza, engleza, germana – dacă introducem toate aceste limbi pe buletinele de vor s-ar putea sa nu avem loc pentru limba lui Zaharova – dar ea oricum nu are drept de vot – așadar ne pare rău … alta data.

  4. Neamul de mujici spurcati si idioti comunistoizi din care se trage Zakharova, nu s-a fript destul in Luhansk sau Donetsk? Vrea si in Basarabia?

    1. Pai vrea ,ca i se permite !
      L-a intrebat cineva pe tov. ambasador rus de sanatate ?
      Afost convocat sa dea explicatii ?

Dă-i un răspuns lui cric cricus Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *