Zi istorică pentru „statalitatea” R. Moldova. 10 aprilie 1994 – R. Moldova ratifică tratatul de aderarea la CSI
Astăzi, „statalitatea” R. Moldova celebrează o zi istorică, 29 de ani în urma, R. Moldova devenea membru oficial al CSI, organizație condusăd de Moscova.
La 10 aprilie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Tratatul de aderare la Comunitatea Statelor Independente si la Uniunea Economica, documente semnate anterior de presedintele Mircea Snegur.
Republica Moldova urmează să plătească peste 66,5 milioane de lei în acest an pentru cotizațiile de membru în 67 de organizații internaționale și regionale din care face parte. Aproximativ 9 milioane sunt prevăzute pentru cotele de membru în organizațiile afiliate CSI, potrivit unui proiect de hotărâre care figurează pe agenda de miercuri a Guvernului.
Cea mai mare sumă – peste 10 milioane de lei va fi direcționată pentru achitarea obligațiilor față de ONU și agențiile sale, iar aproape 10 milioane de lei – pentru calitatea de membru al Consiliului Europei.
Aproximativ 9 milioane de lei sunt prevăzute pentru diferite organizații din cadrul CSI, cea mai mare parte a sumei (5,8 milioane de lei) – pentru Adunarea Interparlamentară a CSI. Ministerul Finanțelor menționează că o parte din această sumă reprezintă datorii, dar nu precizează suma restantă.
Trebuie precizat că pentru anul 2023 Guvernul nu intenționează să plătească pentru reprezentanța Teleradiocompaniei Interstatale „MIR”, pentru care în 2022 a achitat aproape 3,5 milioane de lei.
„Onorarea angajamentelor financiare identificate prin cotizații de membru ale Republicii Moldova în cadrul organizațiilor internaționale va consolida relațiile de parteneriat existente și noi între statele membre în cadrul organizațiilor internaționale și va avea un impact pozitiv asupra impulsionării relațiilor externe în diverse domenii, precum și promovarea imaginii țării, în calitate de partener credibil, inclusiv fortificarea politicilor prioritare ale Republicii Moldova pe arena internațională”, argumentează Ministerul Finanțelor proiectul hotărârii.
Instituția precizează că în acest an suma cotizațiilor este cu aproximativ 4 milioane, sau 6,6% mai mare decât în 2022.