Pe 3 iulie, Zinaida, privighetoarea Basarabiei, şi-a sărbătorit ziua de naştere. Coboară din părinţi moldoveni, de la Opacii Căuşenilor, pământ frământat de şenile şi zguduit de plâns, în vremurile istoriei celei mai posomorâte a neamului. Singura urmă de bine sufletesc rămasă pe cicatricele istoriei este cântecul în vers şi glas, pe care Zinaida l-a adus de la Opaci, la Cojuşna, aproape de Chişinău, unde locuieşte acum. L-a purtat şi prin România, şi în Europa… În glasul Zinaidei Bolboceanu sunt zăcămintele spirituale ale neamului. Cine nu a ascultat vreodată glasul Mariei Tănase, ar trebui să ştie că Zinaida Bolboceanu dă cântecului ei efectele lirice ale acelei voci inconfundabile.
Îmi amintesc de un concert de anul trecut, când mai mulţi locuitori din Opaci au venit la Chişinău pentru a-şi omagia consăteana, cu ocazia celor 25 de ani de activitate artistică. Cu toţii au ascultat-o, topiţi de afectivitate, într-un concert susţinut la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”. Cu multă trăire emoţională au vorbit atunci mama cântăreţei, Feodora Ivanţoc, directorul Şcolii medii Opaci, Titi Mereuţă. I-au mai fost atunci alături şi au susţinut-o sufleteşte, din sală, soţul ei, Dumitru Bolboceanu, artist plastic, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici Chişinău, Ghenadie Jalbă, preşedintele uniunii menţionate, criticul de artă Larisa Ungureanu, alte personalităţi din lumea artei şi culturii moldovenilor. Alături, pe scenă, i-au fost interpretele Maria Mocanu, Suzana Popescu şi Maria Iliuţ. Momentul jubiliar a culminat cu acordarea titlului „Artistă a Poporului”, care i se cuvine şi pe care îl preţuieşte, primindu-l pentru o prodigioasă viaţă artistică şi o omenie pe care pot să o aibă şi o dăruiască numai cei dăruiţi cu har.
În puterea de granit a vocii Zinaidei Bolboceanu se zbate clinchetul unui pocal argintat, se arcuieşte răsunetul din văi, răpăitul ploii, şuierul vântului, clocotul spumelor Prutului. Cântecul ei construieşte poduri de raze între două maluri de ape. Până să poată trece ea Prutul, lipsindu-le glasul Mariei Tănase, românii ascultau plăcile de vinilin. După ce a trecut Zinaida Prutul, românii o ascultă pe Maria Tănase reînviată în vocea întrecută numai de heruvimi a basarabencei. Frumuseţea rară a cântecului Zinaidei Bolboceanu este umbrită de norul greutăţilor pe care nu le au cântăreţii plini de ardoare, dar deposedaţi de har: izbitoarea suferinţă financiară care afectează fenomenul cultural, spectacolul elevat.
Cât de puţin cântă Zinaida Bolboceanu publicului ei, din aceste motive! Şi totuşi, ajunge ca să îi fie păstrat cântecul, ca un balsam pentru suflet.
Aurel V. Zgheran
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
