preturi

În luna ianuarie au crescut prețurile la legumele proaspete
Economie

În luna ianuarie au crescut prețurile la legumele proaspete

În prima lună a anului curent, preţurile medii de consum au crescut cu circa unu la sută faţă de decembrie…
Prețurile la medicamente ne sărăcesc
Social

Prețurile la medicamente ne sărăcesc

Cadrul legislativ imperfect în domeniul farmaceutic duce la monopolizarea acestui sector pe segmentul import şi creează un mediu concurenţial slab…
Cartofii și floarea-soarelui au suportat cele mai mari majorări de prețuri
Economie

Cartofii și floarea-soarelui au suportat cele mai mari majorări de prețuri

În primele nouă luni ale acestui an, prețurile producătorilor au crescut față de aceeași perioadă a anului trecut cu circa…
În ultimele luni ale anului, vin mai puțin bani în țară și se reduc investițiile
Economie

În ultimele luni ale anului, vin mai puțin bani în țară și se reduc investițiile

Economia țării noastre își revine lent din șocurile externe, deși riscurile și incertitudinile încă „planează” asupra economiei globale și europene,…
Premierul s-a supărat pe petroliști
Economie

Premierul s-a supărat pe petroliști

După ce săptămâna trecută cinci companii petroliere au mărit prețul la benzină și motorină cu 60 de bani, Vlad Filat…
Creşterea din sondaje şi descreşterea din frigidere
Bună Dimineața

Creşterea din sondaje şi descreşterea din frigidere

Presa noastră comentează aprins ultimul sondaj de opinie. Bun lucru, nu zic. 
ANRE a depistat o schemă de majorare a prețului la carburanți
Economie

ANRE a depistat o schemă de majorare a prețului la carburanți

ANRE a depistat schema prin care o companie petrolieră umfla prețurile la benzină.
Crește PREȚUL la gaz
Economie

Crește PREȚUL la gaz

Preţul estimat al contractului de gaze naturale în Republica Moldova în al doilea trimestru al anului 2012 a crescut la…
Laptele, o băutură răcoritoare perfectă pentru vară
Culinar.md

Laptele, o băutură răcoritoare perfectă pentru vară

Temperaturile sunt ridicate, te topeşti de cald acasă, la serviciu, pe stradă şi acesta este un bun motiv ca să…
Lactate mai scumpe din toamnă
Finanţe

Lactate mai scumpe din toamnă

Cel puțin de această părere sunt reprezentanții mai multor companii autohtone de prelucrare a laptelui, aceștia prognozând o creștere de…