Nu fac parte dintre cei ce cred ca retragerea lui Marian Lupu din PCRM este un proiect comunist. Gestul sau rezulta, precum s-a mai spus, din mai multe frustrari – inainte de toate, din aceea de a nu fi fost propus la functia de presedinte, dar si din altele, acumulate de-a lungul ultimilor ani, cand a trebuit sa joace rolul fie de executant docil, fie de decor. In sfarsit, Lupu a iesit „din umbra palmierului”, cum chiar el si-a caracterizat pozitia pe care o avea in PCRM in raport cu Voronin. Impresia pe care o lasa fostul spicher in aceste prime evolutii „la lumina” este a unui om care si-a dorit o schimbare, dar care nu a pregatit deloc aceasta schimbare.
Daca aceasta s-ar fi produs in alte imprejurari, daca Domnia Sa ar fi avut timp pentru crearea unei echipe si ocuparea unui loc pe esichierul politic, poate ca lucrurile aratau altfel. Tot ce face acum este marcat, implacabil, de un aer accentuat de improvizatie si graba. Vedem un om a carui dorinta de a incaleca o conjunctura potrivita o sufoca pe aceea de a fi credibil in incercarea de a oferi o alternativa reala. A sarit dintr-un tren aflat in miscare si a urcat in altul, care se misca la randul lui, dar afiseaza morga ca a coborat si a urcat, regulamentar, in gara. Si-a adunat in pripa o echipa cvasianonima si mai presus de orice vrea rezultate imediate. Este ca si cum cineva ar descinde printre „cautatorii de aur” care muncesc cu migala de ani de zile pentru a aduna o mana de praf aurifer, el vrand sa se aleaga cu lingoul cel mare. Pripa aceasta nu poate sa nu-i induca si electoratului impresia unui „proiect de o singura intrebuintare”.
L-am vazut in talk-show-ul „Chestiunea zilei” de la „Jurnal TV” si am mai constatat ceea ce stiam despre Domnia Sa, si anume, ca este un om lipsit de fermitate, unul care se justifica, care este obsedat in continuare de acuratetea vorbirii mai mult decat de transmiterea unor mesaje percutante. Ilustreaza, cumva, ceea a spus Mark Tkaciuk despre el atunci cand i-a calificat gestul drept unul isteric. In sensul in care isteric este comportamentul cuiva care, vazand sange, se da intr-o parte. Or, stim ca Tkaciuk si Voronin sunt oameni care umbla cu mainile prin maruntaie fara sa se increteasca. Am crezut ca aflarea sa in preajma celor doi l-a invatat ceva, ca le-a cunoscut punctele vulnerabile si stie sa le speculeze. Deocamdata, nu pare pregatit pentru asa ceva.
In aceste prime manifestari independente, retragerea din PCRM pare sa-i depaseasca capacitatea de a o gestiona si exploata. Gestul lui Marian Lupu ar fi putut sa reprezinte o lovitura de imagine formidabila pentru comunisti si un capital electoral bun pentru Opozitie, pentru PD in particular. Deocamdata, insa, nu este nici una, nici alta si probabilitatea repetarii destinului lui Tarlev pare mare.
