Armata Republicii Moldova este dotată cu Humvee-uri militare americane
Potrivit şefului Direcţiei Logistică, colonelul Alexandru Zveaghin, lotul de tehnică militară a fost donat în cadrul unui program de asistenţă din partea SUA şi cuprinde 43 de unităţi de tehnică HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle – Humvee) şi 10 remorci pentru unităţi de tehnică auto HMMWV.
Donaţia a fost făcută astăzi în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Ministerului Apărării.
Prezent la eveniment, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat că „evenimentul de astăzi se înscrie perfect în practica bunei cooperări între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, în numele securității internaţionale și al păcii, a stabilităţii şi dezvoltării democratice a statului nostrum”. ”Sunt ferm convins că acest sprijin va fortifica capacităţile Forţelor Armate, care vor putea contribui mai eficient pe viitor la realizarea sarcinilor de apărare a ţării, precum şi de menținere a păcii în cadrul misiunilor internaționale”, a spus președintele Timofti.
La rîndul său, Ambasadorul SUA în Republica Moldova, William H. Moser, a declarat că operaţiunile de menţinere a păcii creează una din cele mai bune platforme prin care o ţară poate deveni un factor de contribuţie la securitate şi nu doar un consumator de securitate. „Republica Moldova are o experieţă bogată de participare în misiuni de menţinere a păcii, inclusiv o istorie lungă de furnizare a observatorilor ONU în Africa, a mai multor contingente în operaţiunea post-conflict din Irak, iar astăzi aveţi al doilea contingent de 41 de militari detaşaţi în Kosovo. Aceste vehicule vor ajuta la pregătirea mai multor militari pentru viitoarele operaţiuni de menţinere a păcii”, a spus ambasadorul Moser.
39 de vehicule militare au fost oferite astăzi, altele patru urmând să ajungă în Armata Naţională până la sfărşitul anului curent.Tehnica oferită de SUA va face parte din dotarea Batalionului 22 de menţinere a păcii.
Colaborarea moldo-americană în domeniul apărării se desfăşoară în baza Memorandumului „Cu privire la colaborarea în domeniul militar dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii”, semnat la 4 decembrie 1995, precizează Ministerul Apărării.
Sursa: Radiochisinau.md