La fel stau lucrurile şi cu opoziţia extraparlamentară care, vorba clasicului, e sublimă, dar nu există – astăzi în afara parlamentului nu există niciun partid care i-ar face Alianţei o opoziţie reală. Însăşi Alianţa este o construcţie politică eterogenă aflată la limită, pe muchie de cuţit. Din această cauză, Acordul semnat de liderii ei este mai degrabă o convenţie vizavi de subiectele politice tabu, acestea fiind, evident, din domeniul ideologic şi spiritual-cultural. Într-o emisiune TV, preşedintele onorific al PD, D. Diacov, încerca să demonstreze că în „situaţia complicată de astăzi” nu este raţional să fie atinse „subiectele sensibile, fierbinţi”. Logica ne dictează altceva, şi anume, că în primul rând trebuie să se rezolve problemele „fierbinţi”, care „ard”, fiindcă cele „reci” mai aşteaptă.
Toate concesiile la capitolul „subiectelor fierbinţi” le-a făcut PL care e un fel de cioară albă a Alianţei. Mai confortabil se simte PLDM care „joacă tare” şi care, în funcţie de conjunctură, poate fi „mai de stânga” sau „mai de dreapta”. Bineînţeles, pe termen lung o asemenea politică e falimentară. Cel mai confortabil însă se simte PD care printr-o cinică diplomaţie la două colţuri de masă a ajuns să dicteze regulile de joc în Alianţă. Deşi Moscova o face pe supărata, a obţinut ce a vrut: să aibă un „cui al lui Pepelea” în AIE-2. Acest „cui al lui Pepelea” este PD. Atâta timp cât în Alianţă va exista acest „cui”, niciunul din „subiectele fierbinţi” ale societăţii moldovene nu-şi va găsi loc pe agenda politică a Alianţei. Aceasta înseamnă că respectivele subiecte „fierbinţi” trebuie să fie preluate de opoziţie. Aici ajungem la întrebarea sacramentală: de către care opoziţie? De către opoziţia care nu există?
PL, în situaţia în care are angajamente pe linia AIE-2, nu poate face practic nimic, fiindcă orice tentativă de a pune pe ordinea de zi vreun subiect „fierbinte” va fi calificată drept o acţiune subversivă de distrugere a Alianţei. Iată de ce, în actualul parlament PL nu va face nici atât cât a făcut în parlamentul trecut, unde componentele Alianţei se bucurau de o mai mare libertate. Situaţia creată reclamă imperios refacerea flancului drept al eşichierului politic moldovean. În afară de PL (partid parlamentar), mai există în afara parlamentului cel puţin două formaţiuni politice cu doctrine similare – e vorba de Acţiunea „Mişcarea Europeană” (Veaceslav Untilă) şi Partidul Naţional Liberal (Vitalia Pavlicenco). Deşi s-au făcut unele tentative, în ultima campanie electorală nu s-a reuşit aducerea PL, MAE şi PNL sub un singur „pavilion”. Acum, când Moscova nu va ezita să se folosească de „cuiul lui Pepelea” de câte ori va considera ea necesar, este cazul să se revină la negocieri între aceste trei partide. După câte s-au întâmplat în ultimul timp şi câte se pot întâmpla, este cazul ca Ghimpu, Untilă şi Pavlicenco să devină mai rezonabili şi mai deschişi compromisurilor. Este foarte important ca îndeosebi M. Ghimpu să conştientizeze soarta ce i se pregăteşte pentru că scopul strategic al celor două componente ale AIE-2 (PD şi PLDM) e să pună PL-ul pe tuşă, cât mai departe de terenul de joc unde se face marea politică. Înţelegerea dintre aceşti trei ar fi primul pas spre refacerea segmentului politic de centru-dreapta – singura garanţie că procesele de europenizare şi afirmare naţională ale celui de-al doilea stat românesc sunt ireversibile.
