Istoricul Igor Sarov: In tendinta de a politiza istoria, Ambasada Rusiei ataca istoricii din RM

Igor Sarov este un nume sonor in istoriografia romaneasca de pe ambele maluri ale Prutului. Impreuna cu colegul sau Igor Ojog, a fost autorul primului curs de Istoria Romanilor, scris de basarabeni si privit din perspectiva basarabeana. Este conferentiar la Facultatea de Istorie si Filozofie a Universitatii de Stat din Moldova, autor a zeci de articole stiintifice, publicate in tara si in reviste prestigioase din strainatate, participant la multiple congrese si simpozioane stiintifice. S-a implicat activ si in procesul de elaborare si publicare a manualelor scolare, fiind unul dintre cei mai avizati experti in acest domeniu din RM.

„Educatia istorica, una din chestiunile spinoase…”

– Domnule Igor Sarov, in mediile academice se vorbeste tot mai mult despre o criza continua a invatamantului istoric. In ce masura aceasta aduce prejudicii istoriei ca disciplina, dar si ponderii ei in societate? Fiind unul dintre istoricii care imbina perfect catedra, cercetarea si editarea de manuale, cum vedeti schimbarea radicala a acestui sistem?

– Chiar si la etapa actuala, peisajul istoriografic basarabean ramane mult prea politizat, ca urmare a unei mosteniri totalitare. Aceasta se manifesta prin tendinta de legitimare a puterii in dauna unei cercetari obiective care isi propune, inainte de toate, explicarea trecutului. Din pacate, aceasta maniera de abordare a istoriei este perpetuata si chiar generata de invatamantul nostru istoric, in multe din elementele sale tributar sistemului educational de tip sovietic. Astfel, la inceputul mileniului III, istoricii din RM figureaza mai putin in calitate de „gardieni” ai unei traditii academice sau stiintifice „obiective” in esenta sa. Istoricii profesionisti sunt angajati in competitii simbolice explicite pentru legitimarea unui anumit „discurs al natiunii”, iar pozitia lor publica poate fi cel mai bine tratata de pe pozitiile implicarii lor in „campurile de forta” ale luptei pentru „identitate” si „memorie”.

Aceasta pozitie militanta in sfera publica a determinat si continua sa determine cele doua trasaturi contradictorii care definesc esenta si particularitatile acestui grup profesional. Pe de o parte, este vorba de o „vizibilitate” sporita a istoricilor in legatura cu controversele identitare care marcheaza perioada incerta si instabila a consolidarii noului stat independent dupa prabusirea URSS. Pe de alta parte, militantismul autoasumat al istoricilor i-a impiedicat adesea sa adopte un vocabular adecvat noilor realitati si tendinte care domina disciplina istorica la nivel european si mondial. Optiunea pentru o istorie a romanilor a unei importante parti a istoricilor basarabeni nicidecum nu inseamna refuzul de a redefini specificul regional al Basarabiei. Din contra, reliefarea identitatii zonale pe de o parte si apartenenta ei la spatiul romanesc, pe de alta, apare ca o necesitate stringenta pentru cercetatorii basarabeni, mai ales ca aceasta constituie si una dintre paradigmele istoriografice occidentale dominante la etapa actuala.

– In ultimul timp, in societate au loc dezbateri privind continutul manualelor de istorie. Oare aceasta nu ar trebui sa fie o preocupare doar a specialistilor?

– Educatia istorica reprezinta unul dintre cele mai importante domenii ce contribuie la educarea cetateanului contemporan. Este una din chestiunile spinoase nu numai in RM, ci si peste hotarele ei. In statele avansate elaborarea manualelor – mai ales a celor de istorie – ramane preocuparea atat a cercurilor academice, cat si a societatii civile, constituind adevarate „centre nevralgice” ale dezbaterilor publice. Numai in statele de extractie autoritara acest proces e „patronat” de politic, care este interesat de caracterul „netransparent” al procesului, cu rezultate absolut daunatoare, ce nu mai trebuie comentate. M-am convins de acest adevar inclusiv in iulie 2009, cand am participat, alaturi de colegii din Asia Mijlocie, Caucaz si Rusia, la o ampla conferinta internationala la Braunschweig (Germania), cu genericul Luptele pentru memorie? Legatura dintre manuale de istorie si conflicte in Asia Mijlocie, Caucazul de Sud si Moldova in perioada post-sovietica, gazduita de cel mai important centru european de studiere si analiza a manualelor de istorie – Georg Eckert Institut. De altfel, Asociatia Istoricilor din Moldova a remarcat, in ultima sa rezolutie, ca problema predarii istoriei in scoala ramane a fi, la etapa actuala, una mai mult politica decat educationala si academica.

„Reprezentanta unui stat incalca principiile diplomatice elementare”

– Mai nou, ambasadorul rus la Chisinau, Valeri Kuzmin, a atacat in mai multe randuri Asociatia Istoricilor pentru pozitia in acest subiect. S-a ajuns pana la declaratii precum ca Istoria Romanilor, predata ani de zile in RM, ar fi fost o „falsificare a istoriei”. E posibila o reconciliere cu partea rusa la acest capitol?

– Intr-adevar, in ultimul timp, in cercurile istorice, o atentie deosebita se acorda disputei dintre Asociatia Istoricilor si Ambasada Federatiei Ruse in RM. Citind ultima interventie a Ambasadei ruse la Chisinau, cu titlul O trudnosteah perevoda na russki, publicata pe site-ul reprezentantei diplomatice la sfarsitul lui octombrie 2009, am avut impresia ca aceasta nu este decat o incercare de a ne sugera cum ar trebui sa ne scriem istoria, si anume, in spiritul istoriografiei traditionale sovietice. Daca s-ar fi dorit o discutie constructiva la tema continutului manualelor de istorie, interesul si deschiderea noastra – a istoricilor si autorilor de manuale din RM – ar fi fost prompte, in conditiile in care tema este una de maxima actualitate in tot spatiul ex-sovietic. Am fi asteptat, cum era si firesc, o reactie a colegilor nostri de peste hotare, bazata pe un schimb de opinii si idei pe taramul faptelor. Spre surprinderea noastra insa, a reactionat o institutie care, din cate stim, nu are in competenta sa acest domeniu.

Cu tot respectul fata de institutia ambasadei, care reprezinta in RM interesele unui stat european important, nu puteam trece cu vederea faptul ca, aici, ea isi asuma atributiuni intr-o problema de ordin intern, cum ar fi invatarea istoriei in scoala. In plus, ne mira profund faptul ca reprezentanta unui stat, al carei scop ar trebui sa fie cultivarea si mentinerea unor relatii reciproc avantajoase cu tara de resedinta, incalca principiile diplomatice elementare, apeland la un limbaj de-a dreptul ofensator. Caci, expresiile caracteristice „fratelui mai mare”, care speram ca sunt de domeniul trecutului, sunt principala particularitate de stil a acestei declaratii. Autorilor declaratiei Asociatiei Istoricilor din Moldova li se imputa lipsa unei „corectitudini stiintifice” sau curajul sa recunoasca ceea ce in mod patetic a fost denumit drept „adevar istoric”. Este evident ca redactarea acestui document constituie opera unor profesionisti, dar in cu totul alte domenii decat cel istoric, de aceea, am prefera sa lasam polemica pe seama omologilor dansilor.

– Si totusi, cum ati comenta acuzatiile, precum ca istoricilor nostri nu le-ar ajunge curaj sa recunoasca mai multe „adevaruri istorice”?

– „Argumentele” invocate de Serviciul de presa al Ambasadei Ruse nu rezista nici la o critica sumara. Ceea ce primeaza e tendinta de a politiza subiectul. In dorinta de a insulta istoricii basarabeni, utilizand expresii de genul „incercarile umile ale istoricilor moldoveni”, reprezentantii Ambasadei Rusiei dau dovada de o totala incompetenta, care nu face onoare unei institutii diplomatice. Aceste asa-numite incercari „umile” nu apartin istoricilor basarabeni, ci sunt rezultatul discutiilor din istoriografia rusa (sic!) din ultimii ani.

A se vedea, spre exemplu, studiul lui V. V. Trepavlov Dobrovolnoie vhojdenie v sostav Rossii: torjestvennye iubilei i istoriceskaia deistvitelnosti, publicat in prestigioasa revista academica Voprosi istorii (noiembrie 2007). Autorul analizeaza una dintre cele mai controversate si sensibile chestiuni din istoriografia rusa – intrarea in componenta Rusiei a mai multor popoare si teritorii -, ajungand sa constate ca „in lucrarile istoricilor rusi din ultimii ani se observa renuntarea la abordarile istoriografice apologetice in favoarea unei interpretari complexe, care ia in consideratie „atat formele benevole, precum si cele fortate de alipire”. Astfel, „incercarile umile” sunt nu atat ale istoricilor din RM (sau nu numai), dar mai ales ale istoricilor din Rusia.

In cel mai apropiat timp vom aduce, intr-un articol mai amplu la acest subiect, exemple despre situatii similare create in alte state ex-sovietice, si vom arata astfel, cu lux de amanunte, inconsistenta afirmatiilor Serviciului de presa al Ambasadei Federatiei Ruse din Chisinau. Recomandam, cu toata deschiderea, reprezentantilor Ambasadei Rusiei in RM sa ia cunostinta de expertizele manualelor de istorie efectuate de catre istoricii rusi in alte state ex-sovietice, pentru a nu repeta greselile predecesorilor lor si de a folosi alte metode decat declaratiile extrem de politizate.

„Atunci cand Istoria incepe sa deranjeze Puterea…”

– Ce schimbari sunt necesare la facultatile de istorie care, dupa parerea fostilor guvernanti, sunt intr-un numar prea mare, fiind pasibile de „optimizare”?

Sursa: Angelina Olaru

– Acest pericol mereu a planat asupra facultatilor de istorie, inca din anii 1960, uneori „optimizarile” de care spuneti chiar fiind realizate. Nu stiu in ce masura exista un pericol in prezent, dar observ ca aceste discutii reapar atunci cand Istoria incepe sa deranjeze Puterea. Nici astazi importanta istoriei nu poate fi subestimata. Ceea ce s-ar impune acum ar fi mai degraba schimbarea imaginii si ridicarea prestigiului profesiei de istoric. In anii 1980, facultatile de istorie erau cele mai solicitate de tineri.

Acum prioritatile se schimba, numarul studentilor scade, desi problemele legate de istorie raman extrem de sensibile in societate. Va aduc aminte aici doar de acele greve unice in lume in apararea predarii Istoriei din 1995 si 2002.
Revigorarea invatamantului, asa cum o vedem, poate fi efectuata prin aprofundarea reformei curriculare, aplicarea unor metode avansate de predare/invatare, intensificarea contactelor si reintroducerea invatamantului nostru istoric in circuitul european. Speram ca la realizarea acestor obiective sa contribuie atat experienta colegilor mai in varsta, dar mai ales dinamismul si deschiderea generatiilor tinere de istorici, educati atat la Chisinau, cat si in Romania si Occident.

Autor: Angelina Olaru