ActualitateROMÂNIA

Ministerul Energiei anunță investiții record în primul an de mandat al lui Sebastian Burduja / Cum sunt împărțiți banii

Ministerul Energiei anunţă investiţii record de peste 13,6 miliarde de euro în primul an de mandat al lui Sebastian Burduja. Potrivit instituţiei, fondurile alocate provin din PNRR, Fondul pentru Modernizare, Scheme naţionale şi Planul Naţional de Investiţii şi sunt distribuite prin diverse mecanisme de finanţare. Ministrul Energiei, Sebadtian Burduja, spune că aceste investiţii vor schimba modul în care producem şi consumăm energie, având un impact pozitiv asupra vieţii de zi cu zi.

„Ministerul Energiei a pus la dispoziţia sistemului energetic un sprijin de peste 13,6 miliarde de euro, fonduri nerambursabile pentru investiţii în tot lanţul energetic. Sursele de finanţare au cuprins Fondul pentru Modernizare, PNRR, Schemele naţionale şi Planul Naţional de Investiţii. Printre beneficiarii banilor puşi la dispoziţie de Ministerul Energiei se află proiecte ale companiilor strategice din sectorul energetic, precum Transelectrica şi Transgaz sau ale companiilor cu tradiţie în energie, precum Complexul Energetic Oltenia şi Romgaz”, afirmă ministerul Energiei.

Totodată, fondurile nersambursabile sunt investite în sectorul de producţie a energiei, în special în noi capacităţi de energie din sursă regenerabilă; în extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice; în creşterea eficienţei energetice în sectorul industrial; în modernizarea şi realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficienţă şi în modernizarea reţelelor de termoficare; în producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice; în noi capacităţi de stocare a energiei electrice; în tehnologii noi, precum capacităţile de producţie a hidrogenului verde care să fie utilizat pentru stocarea energiei electrice şi/sau pentru decarbonizarea industriei; în programe care vizează direct consumatorii finali de energie electrică, precum programul Electric-Up sau schemele pentru producţie de energie regenerabilă pentru autoconsum; în sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficienţă energetică în sectorul transporturilor; în dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică şi termică în cogenerare de înaltă eficienţă(CHP) în termoficarea urbană (CHP).

Prioritățile lui Burduja

„Din prima zi la Ministerul Energiei am spus că priorităţile mele sunt deblocarea fondurilor şi accelerarea investiţiilor. Doar aşa putem ajunge să avem independenţă energetică, preţuri corecte în facturile românilor şi o economie sustenabilă şi competitivă. Mi-am propus investiţii în sectorul energetic care să aducă beneficii concrete pentru români şi economia noastră. Aceste investiţii vor schimba modul în care producem şi consumăm energie, având un impact pozitiv asupra vieţii de zi cu zi. Sunt proiecte esenţiale pentru a trece la surse de energie mai ieftine, mai verzi şi mai sustenabile, creând locuri de muncă bine plătite şi îmbunătăţind standardul de viaţă al românilor”, afirmă Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Potrivit ministrului, „cele 13,6 miliarde de euro sunt folosite pentru modernizarea infrastructurii energetice şi sprijinirea inovaţiei, proiecte care vor consolida securitatea energetică a României şi ne vor întări poziţia în regiune”.

„Acestea sunt doar sumele nerambursabile, la care se adaugă contribuţia beneficiarilor, ceea ce înseamnă că valoarea totală a proiectelor noi depăşeşte 25 de miliarde de euro. Aceste investiţii record pentru sistemul energetic naţional înseamnă dezvoltare, mii de noi locuri de muncă şi o energie mai sigură, mai accesibilă şi mai verde pentru toţi românii”, a mai declarat Sebastian Burduja.

Bugetul pe care Ministerul Energiei îl alocă investiţiilor este împărţit astfel: PNRR – 1,25 miliarde euro; Fondul pentru Modernizare – 8,8 miliarde euro; Scheme Naţionale – 3,3 miliarde euro; Planul Naţional de Investiţii – 0,28 miliarde euro.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *