Social

15 milioane de copii se nasc prematur în fiecare an

Se estimează că aproximativ trei sferturi din copiii care mor prematur ar putea supravieţui fără îngrijire costisitoare dacă, la nivel mondial, ar fi fost disponibile unele tratamente a căror eficacitate este deja dovedită.

" Mai mult de jumătate din numărul de decese la nou-născuţi este cauzată de naşterea prematură, iar acum aceasta este a doua cauză de deces la copii sub 5 ani, prima cauză fiind pneumonia", este de părere Joy Lawn, co-editor al raportului şi director al organizaţiei „Salvaţi Copiii”. Potrivit acestuia, la nivel mondial, 50 de milioane de naşteri au loc la domiciliu, iar mulţi dintre copiii născuţi acasă mor fără certificate de naştere sau moarte.

De regulă, statistica arată că cele mai multe cazuri de naşteri premature se întâlnesc în ţările sărace. Problema însă nu este caracteristică doar pentru ţările cu venituri reduse. SUA şi Brazilia sunt printre primele 10 ţări cu cel mai mare număr de naşteri premature. În Statele Unite, de exemplu, un copil din nouă se naşte prematur. În ţările cu venituri mari naşterile premature sunt legate de numărul de femei care nasc în vârste înaintate, de creşterea consumul de droguri, operaţiile medicale în cazuri inadecvate, cum ar fi cezariana. În multe ţări cu venituri mici, cauzele principale ale naşterilor premature sunt infecţiile, malaria, HIV, dar şi rata înaltă a gravidităţii printre rândurile adolescenţilor.

Ţările cu cele mai mare număr de naşteri premature sunt:

India – 3 519 100
China – 1 172 300
Nigeria – 773 600
Pakistan – 748 100
Indonezia – 675 700
Statele Unite ale Americii – 517 400
Bangladesh – 424 100
Filipine – 348 900
Republica Democratică Congo – 341 400
Brazilia – 279 300

Cele 10 ţări cu cele mai mari rate de naşteri premature pentru fiecare 100 de naşteri sunt:

Malawi – 18.1 la sută
Comore – 16.7
Congo – 16,7
Zimbabwe – 16,6
Guineea Ecuatorială – 16.5
Mozambic – 16.4
Gabon – 16,3
Pakistan – 15.8
Indonezia – 15.5
Mauritania – 15,4

Ţările cu cele mai mici rate de naşteri premature:

Belarus – 4.1
Ecuador – 5.1
Letonia – 5.3
Finlanda – 5,5
Croaţia – 5.5
Samoa – 5.5
Lituania – 5.7
Estonia – 5.7
Antigua / Barbuda – 5,8
Japonia – 5,9
Suedia – 5,9

I.P.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *