(16 mai 1812): 209 ani de la DISTRUGEREA Țării Moldovei de către ruși / De ce tace clasa politică?
În ultimul timp, tot mai des simt necesitatea să revin la unele texte ale mele de acum câţiva ani, pentru a le dovedi unora că „atunci am avut dreptate”. În această ordine de idei, vreau să revin la un editorial al meu din 29 martie 2010, intitulat „Basarabia 1812 – R. Moldova 2012”. (Vă rog să reţineţi, e vorba de 29 martie 2010.)
Vorbeam în acest articol despre lipsa unui proiect politic de viitor pentru R. Moldova, acceptat de toţi cetăţenii acestui stat, insistând totodată că „un proiect politic de viitor pentru R. Moldova nu poate exista, dacă din „ecuaţie” este scos „factorul românesc”. Aminteam cu această ocazie despre fostul preşedinte al Azerbaidjanului, Gheidar Aliev, care a spus despre Turcia şi Azerbaidjan: „Suntem două state, dar o singură naţiune!”. Exact acelaşi lucru, referitor la R. Moldova şi România, l-a declarat în faţa lui Voronin preşedintele României, Traian Băsescu: „Suntem două ţări, dar un singur popor”. De ce un Aliev, liderul naţional al Azerbaidjanului, fost „pilon” al KGB-ului din timpul lui Brejnev, a avut curajul şi înţelepciunea să recunoască un adevăr, iar „liderii noştri naţionali” mereu s-au bâlbâit în problema identităţii noastre etnice – fie că au spălat-o în două ape, fie au negat-o… Ce să mai cerem de la „turmă”, dacă „păstorii” ei sunt aşa cum sunt?” .
Săptămâna trecută, deputaţii Alianţei („pentru integrare europeană”!) au respins propunerea de a marca 200 de ani de la Pacea de la Bucureşti prin declararea zilei de 16 mai drept zi de doliu. Scriitorul şi politicianul liberal Ion Hadârcă a calificat acest gest al Parlamentului ca fiind o manifestare de „laşitate politică”. Iată ce scriam atunci (29 martie 2010) în legătură cu acest posibil deznodământ: „În mai 2012, se vor împlini 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul rus. Până în mai 2012 au mai rămas doar doi ani. Cum se va… „sărbători” la Chişinău această neagră aniversare? Dar la Bucureşti? Dar la Iaşi? Cu capul în nisip, ca struţul? (…) Ştim, când e vorba de lansarea unui mesaj românesc, politicienii noştri au pregătit un argument „salvator”, care, în realitate, e o expresie a oportunismului şi laşităţii politice: chipurile, nu mergem în alegeri cu mesaje româneşti fiindcă electoratul nu-i pregătit şi vom pierde voturi…”.
Laşitatea politică a elitelor noastre conducătoare devine şi mai accentuată când e vorba de un mesaj care ar putea… incomoda Rusia. Prin asta se explică şi stările de spirit proruseşti foarte active, dar şi miturile şi prejudecăţile antiromâneşti din societatea moldoveană. Sunt foarte multe lucruri (urâte de tot) care vor trebui spuse pe această temă. Sunt convins că lucrurile ar fi luat o altă întorsătură şi 16 mai 2012 ar fi fost marcat altfel, dacă acest crucial eveniment istoric ar fi figurat pe agenda… morală a intelectualităţii noastre. Din păcate, şi la acest capitol pretinsa noastră intelectualitate naţională (chiar proromânească), cu excepţiile care confirmă regula, nu s-a „autosesizat” nici în ceasul al doisprezecelea, motivând aceasta prin faptul că, deşi „aspectul istoric e important…”, „viaţa e în prezent, celelalte au fost istorie”, iar „anul 1812 a fost depăşit prin actele de la 1918 şi 1940…”. Să nu ne facem iluzii: anume astfel sunt înţeleşi ultimii 200 de ani de istorie de către elitele noastre. În condiţiile unei asemenea mentalităţi, e greu de crezut că ruşii îşi vor retrage într-un viitor apropiat trupele militare din stânga Nistrului şi, odată cu ele, şi „coloana a cincea” din dreapta Nistrului, care nu e mai mică şi mai lipsită de importanţă decât Armata a 14-a.
… După 200 de ani de la raptul din 1812, Moldova (dintre Prut şi Nistru) nu şi-a găsit liniştea şi identitatea. Mereu divizată, mereu pe baricade, mereu sfâşiată identitar, Basarabia are în faţă trei proiecte politice: cel actual, moldovenesc „statalist”, unul românesc (nu neapărat unionist) şi unul rusesc (euroasiatic). De la declararea Independenţei, bătălia se dă pentru unul dintre aceste trei proiecte. Cel actual, „statalist”, fiind în esenţa sa unul prorusesc şi antiromânesc, scârţâie rău. Astăzi pentru proiectul statalist se pronunţă doar clasa politică, oamenii simpli l-au abandonat şi se bat pentru unul din cele două – (pro)românesc sau (pro)rusesc. Dintre cele două însă doar unul corespunde intereselor naţionale vitale de perspectivă ale moldovenilor – proiectul proromânesc. În calea realizării lui stau însă nu numai şi nu atât ruşii, cât laşitatea politicienilor noştri, frica lor faţă de ruşi, dar şi marele interes personal: „proiectul moldovenesc statalist” a devenit o vacă de muls doar pentru ei. Ei nu vor arbora drapelele în bernă pe 16 mai 2012 ca nu cumva să înţarce bălaia…
TIMPUL, 14 mai 2012
(N. red. Ne manifestăm profunda tristețe că "istoricii" din R. Moldova au ignorat din nou acest eveniment major în istoria poporului român)
