1910 ani în urmă Traian a pornit al doilea război împotriva dacilor
Războiul a izbcnit pentru că Decebal, regele dacilor nu a respectat acordul încheiat cu Imperiul Roman după primul război cu Traian. În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest, prin Banat până spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud, de la Drobeta, prin pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului. Ultimele cetăți sunt treptat cucerite în vara anului 106, printre care și Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a fost respins de apărători daci. Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același timp, au construit o platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un zid circumvallatio. În cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă ale Sarmizegetuzei și au obligat pe daci să se predea înainte că să dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să între în incinta sacră dacică, unde l-au salutat pe Traian că împărat și apoi au nivelat (distrus) întreagă cetate. Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat acolo pentru a păzi ruinele Sarmizegetuzei. Ca urmare a încheierii asediului, Bicilis, un apropiat al lui Decebal, și-a trădat regele și a condus pe romani la comoara dacică, ascunsă sub râul Sargetia.
Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți dintre oamenii săi au scăpat de legiuni în timpul asediului. Ei au fugit spre est, probabil spre fortificația de la Ranisstorum, a cărui localizare exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către cavaleria romană. Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de război luați de romani, Decebal se sinucide, în timp ce era urmărit de cavaleria romană, printre aceștia fiind veteranul Tiberius Claudius Maximus. Acesta l-a decapitat. Capul lui Decebal și mâna să dreapta au fost apoi duse lui Traian. Romanii au reorganizat Dacia că pe o provincie romană și au construit o altă capitală la o distanță de 40 kilometri de vechea Sarmizegetuza. Acest centru a fost numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetuza. Pierderile suferite în acest război de către daci au fost uriașe, dar armata romană a avut și ea pierderi semnificative în timpul cuceririi Daciei. Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a înăbuși orice rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost sărbătorită cu fast la Roma. Traian a anunțat 135 de zile de sărbătoare în întreg imperiul.
Sursa:Wikipedia