Actualitate

20 de medici și asistenți medicali din Republica Moldova vin să ajute personalul de la Spitalul de la Lețcani

20 de medici şi asistenţi medicali din Republica Moldova vor veni să ajute personalul medical la spitalul modular de la Leţcani, a anunțat vineri șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

„Am primit, prin Ministerul de Externe şi către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, oferta Republicii Moldova de a trimite cadre medicale. (…) S-a decis acceptarea acestei oferte. Vor fi 20 de cadre medicale ce vor fi folosite la Iaşi, la Spitalul Leţcani, pe lângă cadrele militare şi civile care lucrează acolo”, a declarat Raed Arafat într-o conferinţă de presă.

El a precizat că au fost discuţii şi cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România şi urmează să se emită documentele temporare de practică medicală.

Am avut o discuţie cu preşedintele Colegiului Medicilor, urmează să se emită documentele temporare de practică medicală. Este vorba despre medici şi asistenţi medicali. S-a discutat la Iaşi. Este nevoie mare şi chiar sunt bineveniţi ca să sprijine, ca să permită creşterea numărului paturilor la Leţcani. Urmează să ajungă colegii din Moldova, să participe alături de colegii noştri din Iaşi la îngrijirea pacienţilor cu probleme COVID”, a arătat şeful DSU.

La rândul ei, România a ajutat Republica Moldova cu medici și echipamente medicale anul trecut, când țara vecină trecea printr-o situație critică din cauza pandemiei. O echipă formată din 42 de medici și asistenți români au venit în Republica Moldova pentru a sprijini personalul medical din această ţară.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *