Social

4000 de batai in doar sapte luni

Asa se implementeaza „legea pumnului” in familiile din R. Moldova

La un an de la intrarea in vigoare a Legii cu privire la prevenirea si combaterea violentei in familie, nu exista inca niciun caz de aplicare a Ordonantei de protectie a victimelor din aceasta categorie. Aceasta este concluzia mai multor participanti la un curs de instruire pentru judecatori, procurori si avocati, organizat recent de UNFPA (Fondul ONU pentru Populatie), in parteneriat cu Asociatia Avocatilor Americani pentru Suprematia Legii si Institutul National al Justitiei.

Legea privind combaterea violentei in familie, aproape formala

Zeci de juristi din Chisinau, Anenii Noi, Rezina, Soldanesti si Ungheni au studiat, in cadrul unui seminar, legislatia nationala si internationala in domeniul prevenirii si combaterii violentei in familie, urmand ca, ulterior, sa intervina rapid si profesionist in solutionarea cazurilor de acest fel. Legea in cauza prevede un set de restrictii, menite sa protejeze persoana abuzata, inclusiv prin obligarea agresorului sa nu se apropie de ea, sa paraseasca temporar locuinta comuna etc. In realitate insa, de cele mai multe ori, omul afectat de violenta domestica e nevoit sa-si caute un refugiu in alta parte, pe cand agresorul continua sa locuiasca la domiciliu.

Justitiarii explica aceste situatii prin absenta unui mecanism de aplicare a legii, dar si prin lipsa de informare a oamenilor, care nu se grabesc sa apeleze la instanta de judecata. „Stiam despre existenta Legii cu privire la violenta in familie, insa nu am avut ocazia pana acum sa o aplic in practica. Aceasta dovedeste ca nici oamenii nu solicita interventia specialistilor, fiindca nu-si cunosc drepturile sau le e frica. Pentru ca legea sa fie functionala, trebuie elaborat mecanismul de implementare a acesteia, care, deocamdata, nu exista”, a mentionat Fiodor Gonta, presedintele Judecatoriei Anenii Noi. Totodata, Curtea Suprema de Justitie (CSJ) sugereaza ca Ordonanta de protectie poate fi aplicata in practica, doar ca e nevoie de o mai mare atentie si insistenta din partea procurorilor si judecatorilor. „Se cere consultarea si utilizarea legislatiei internationale, ratificata de RM. Specialistii in drept trebuie doar sa o aplice”, crede Raisa Botezatu, vicepresedinta a CSJ si membra a CSM.

Este necesara implicarea celor trei puteri din stat

In acelasi timp, organizatiile internationale constata ca doar instruirea nu e suficienta pentru obtinerea rezultatelor vizibile si durabile in lupta cu violenta in familie, fiind necesara si implicarea puterii judecatoresti, a parlamentului si guvernului in acest proces. In context, Angelina Zaporojan-Pargari, consultant national independent, a anuntat ca institutiile publice abilitate, impreuna cu organizatiile internationale si expertii independenti, au elaborat un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative, ce ofera un mecanism de implementare a legii respective. Ramane doar ca guvernul si parlamentul sa ia cunostinta de aceste documente si sa le dea curs, pentru a facilita activitatea specialistilor implicati in reducerea fenomenului violentei in familii. Potrivit Directiei generale politie si ordine publica a MAI, in primele sapte luni ale anului, au fost comise 26 de infractiuni in sfera relatiilor familiale, comparativ cu 18 inregistrate anul trecut. Dintre acestea, 11 sunt cazuri de omor, iar 15 – de vatamari corporale grave, din cauza relatiilor ostile in cadrul familiilor. Totodata, au fost examinate 1550 de petitii din aceasta categorie. In aceeasi perioada, la evidenta politiei au fost luati peste 4000 de scandalagii familiali care au un comportament violent.

PNUD, UNFPA, OIM si OSCE solicita protectia celor abuzati acasa

Atelierele de instruire pentru judecatori, procurori si avocati fac parte din proiectul „Protectia si abilitarea victimelor traficului de fiinte umane si violentei in familie”, realizat in RM in perioada 2008-2011, de catre PNUD, UNFPA, OIM si OSCE, cu sustinerea financiara a Guvernului Japoniei. Proiectul isi propune sa asiste guvernul in procesul de reducere a fenomenului violentei in familie si traficului de fiinte umane, utilizand mai multe mecanisme, printre care asigurarea functionarii corecte a legislatiei de profil si imbunatatirea acesteia, instruirea specialistilor implicati in combaterea violentei si traficului (politisti, medici, psihologi, asistenti sociali, functionari publici, justitiari, etc.), desfasurarea unor actiuni de sensibilizare cu privire la fenomenul violentei si traficului, dezvoltarea serviciilor de asistenta a persoanelor abuzate si abuzatorilor la nivel comunitar etc.

Sursa: Fondul ONU pentru Populatie din RM
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *