Actualitate

42 de încălcări în șapte zile și amenzi de 30 de mii de lei aplicate de polițiștii de frontieră

La fel, în perioada vizată, 23 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova, iar cinci conducători auto au ignorat regulile de transportare a călătorilor și mărfurilor.

La fel, au fost înregistrate opt tentative de trafic ilicit de bunuri. Săptmîna trecută, au fost declanșate 148 de consemne, dintre care 14 pe Interpol, iar 134 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămînii precedente, 41 de cetăţeni străini, dar și 38 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. La trei cetățeni moldoveni nu s-a autorizat intrarea în Federația Rusă.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 76 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 30 650 și încasarea amenzilor de 13 225 lei.

Pe parcursul săptămînii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 470 203 traversări, dintre care un număr mai mare – 239 682 treceri pe sensul de intrare în Republica Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 101 435 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule cu numere de înmatriculare moldovenești – 51 263 traversări.

Cea mai aglomerată zi din săptămîna precedentă a fost ziua de duminică, 8 iulie 2018, fiind semnalat un flux de 80 359 traversări persoane, cu un număr mai mare de treceri pe sensul de intrare în țară – 43 101 traversări, cît și înregistrate mai multe treceri ale cetățenilor moldoveni – 46 733 traversări.

Sursa: noi.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *