Actualitate

95 la sută din rutele naționale vor fi sistate: Asociația Transportatorul se alătură grevei anuntațe de APOTA

„Este necesar să menționăm că acest protest are loc deoarece nu este posibilă activitatea transportului de persoane în condițiile de astăzi, iar efectele negative ale creșterii costurilor directe aferente desfășurării activității (creșterii prețurilor la carburanți, creșterea taxelor și impozitelor, creșterea prețurilor la asigurare, creșterea costurilor de deservire tehnică și reparație, etc.) sunt atenuate de refuzul autorității centrale de specialitate de a colabora cu transportatorii în vederea găsirii soluțiilor de reducere a impactului acestui fenomen asupra ramurii.

Atenționăm asupra tacticii greșite a MIDR de pasare a responsabilității pentru politicile în transport pe umerii administrațiilor publice locale în încercare de a atrage acestora în susținerea de partid. In mare parte primarii înțeleg acest șiretlic al MIDR care se va solda cu conflicte directe între primari și locuitori și resping categoric ideile provocatoare dar nerealizabile ale ministerului. Reamintim că doctrina aprobată de activitate a Guvernului este în esență liberal-democrată și nu socialist-comunistă și activitatea trebuie să fie bazată pe instrumentele economiei libere, axate pe suportul real al mediului de afaceri”, menționează reprezentanții Asociației Patronale a Profesioniștilor în Transporturi într-un comunicat.

Vă amintim că Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat trei zile de grevă generală în transportul public, pe motiv că Ministerul Infrastructurii a ignorat solicitările înaintate privind recalcularea tarifelor, după majorarea prețurilor la carburanți.

Astfel, pe 7, 8 și 9 februarie toate rutele naționale de microbuze vor fi suspendate. Șoferii vor reveni la linie pe 10 februarie. Reamintim că deși a avut suficient timp pentru a organiza discuții substanțiale pe temele abordate de transportatori, MIDR a refuzat orice colaborare și comunicare în fond, astfel fiind ignorate și, respectiv, pierdute posibilitățile de a depăși problemele. Toate acestea demonstrează încă o dată ineficiența implicării politicului în domeniile ce țin de reglementarea tarifară ale ramurilor economiei naționale.

O simplă paralelă cu situația din sectorul energetic, în care exponenții guvernării consideră justificată creșterea tarifelor pentru consumatorii finali, indică asupra faptului că, lipsa unui dialog constructiv din partea MIDR pe domeniul situației din ramura transporturilor rutiere, este dictată de dorința de a evita anumite riscuri politice, generate de posibila ajustare a tarifelor la transport la costurile reale.

Ne cerem scuze de la călătorii noștri pentru incomodități survenite din cauza protestului dar atragem atenția că vina pentru această situație o poartă exclusiv Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor care refuză aprobarea măsurilor urgente de soluționare a problemelor, ținînd cont de situația reală în economie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *