Actualitate

A născut o fetiță perfect sănătoasă, au dus-o acasă, toată familia a ținut-o în brațe, dar la 18 zile era deja moartă. Acum mama vrea să-i avertizeze pe toți părinții. Cine i-a făcut rău copilei

Deși acest virul este complet tratabil la adulți, herpesul oral poate fi fatal pentru nou-născuți. Cercetările au arătat că virusul HSV-1 poate cauza la bebeluși leziuni ce pot duce la febră mare, crize asemănătoare celor suferite de epileptici, daune asupra ficatului sau chiar asupra creierului. Unii copii se nasc cu imunitate la acest virus, dar pentru cei care nu au o astfel de imunitate, riscurile pot fi majore.

Nicole Sifrit tocmai a născut-o pe Mariana, urma să se căsătorească religios cu tatăl acesteia, Shane, iar lucrurile păreau să meargă perfect pentru ei când, dintr-o dată, Mariana a început să aibă un comportament ciudat. Era din ce în ce mai greu să o țină trează, indiferent ce îi făceau. Curând, ea a început să respire mult prea repede.

Au dus-o la spital unde au aflat că fiica lor avea meningită care era cauzată de Virusul Herpes Simplex (HVS-1). Ceea ce majoritatea dintre noi nu știu este că între 50-80% dintre adulți poartă acest virus. Mariana ar fi putut să fie infectată de orice adult cu care interacționase.

În mai puțin de 2 săptămâni, fetița a murit din cauza virusului care i-a distrus organele, prima dată nu i-a mai funcționat ficatul, apoi rinichii, au transferat-o la un alt spital, dar niciun tratament nu a încetinit progresia virusului.

Acum, mama îndurerată îi avertizează pe ceilalți părinți: ,,Nu credeam că așa ceva ni se poate întâmpla nouă. Sperăm ca, datorită cazului nostru, mai mulți părinți de nou-născuți să devină mai conștienți. Aveți mare grijă pe cine lăsați să vă atingă și să vă pupe bebelușii. Sperăm ca viața scurtă a fiicei noastre să aibă un impact asupra lumii și să salveze cât mai mulți nou-născuți.”

Sursa: stiri.rol.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *