Accident CUMPLIT în Găgăuzia: Două femei au MURIT, iar alți doi copii au fost transportați la spital
Nenorocirea s-ar fi produs din cauza unui șofer care se deplasa cu viteză foarte mare, iar din cauza asfaltului umed, într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens.
În urma impactului, o tânără însărcinată, în vârstă de 31 de ani, a murit pe loc, iar o altă femeie de 27 de ani, mamă a doi copii şi-a pierdut viaţa câteva clipe mai târziu, la spital.
Fetițele de şapte şi, respectiv, trei ani, au fost transportate de urgenţă la un spital din apropiere. Ulterior, în cursul nopții, au fost internate în stare gravă în Secția Reanimare a Institutului Mamei și Copilului din Chișinău.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Maxim Cazacu, a declarat pentru Publika TV că cele două fetițe au suferit contuzii cranio-cerebrale. Micuţa de trei ani mai are şi o fractură la picior, iar mâine urmează să fie operată.
Tatăl copilelor, dar și șoferul care s-ar face vinovat de producerea accidentului au fost transportați la spital în stare gravă.
Oamenii legii au făcut cercetări la faţa locului şi urmează să stabilească toate circumstanţele în care s-a produs tragedia şi cine se face vinovat de aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!