Actualitate

Achiziționa pâine pentru grădiniță și gimnaziu de la brutăria soției

„Suntem foarte mulţumiţi de produsele care ni se aduc. Pâinea şi cornişoarele sunt întotdeauna proaspete şi cel mai important este că ni le aduc la timp, fiindcă brutăria este chiar după şcoală”, spune Ala Andrieş, director-adjunct al gimnaziului din localitate.

Oleg Budnea, primarul satului Ilenuţa, afirmă că primăria a decis să achiziţioneze produse de panificaţie de la Întreprinderea Individuală „Budnea Rodica” condusă de soţia sa, care are acelaşi nume, deoarece cea mai apropiată brutărie ar fi în oraşul Făleşti, iar în timpul iernii cu greu pâinea ar fi ajuns pe masa copiilor. Alesul local explică, însă, că pâinea este cumpărată de la această brutărie încă de când activa precedentul primar. „Eu sunt la al doilea mandat, adică din anul 2007, însă copiii mănâncă pâine de la brutăria noastră din anul 2006”, susţine primarul.

Rodica Budnea, soţia primarului, recunoaşte că brutăria este condusă de ea şi susţine că aprovizionează cu produse de panificaţie aceste instituţii de învăţământ nu pentru a se îmbogăţi, ci din grijă pentru copii. „O pâine este vândută cu trei lei, nu-i un preţ ridicat, dar în schimb pâinea este din sat”, afirmă întreprinzătoarea.

Contracte de mică valoare

Oleg Budnea spune că în toţi aceşti ani nu a organizat concursuri publice de achiziţionare a produselor de panificaţie, deoarece suma anuală plătită din bani publici era mică, de până la 20 de mii de lei.

Pavel Ivanciu, şeful Serviciul teritorial Făleşti al Agenţiei Achiziţii Publice (AAP), susţine că, potrivit legislaţiei, autoritatea publică încheie cu un agent economic un contract de valoare mică fără a desfăşura un concurs public, însă şi în acest caz autoritatea contractantă trebuie să-şi declare interesele personale. „Aici eu cred că este conflict de interese, fiindcă primarul e persoană cu demnitate publică şi este autoritatea care a încheiat contractul de achiziţie”, spune specialistul AAP.

Potrivit Regulamentului achiziţiilor publice de valoare mică, aceste contracte sunt planificate şi încheiate de către autorităţile contractante, dacă valoarea estimativă a bunurilor sau serviciilor procurate nu depăşeşte 40 de mii de lei, sumă calculată fără taxa pe valoarea adăugată. Acelaşi Regulament mai prevede că, la realizarea achiziţiilor publice de valoare mică, autoritatea contractantă asigură utilizarea eficientă a resurselor financiare, transparenţa, obiectivitatea şi imparţialitatea procesului de achiziţie şi încrederea publică faţă de acesta.

Afacerea familiei Budnea, nedeclarată

În declaraţia de avere pentru anul 2012 a lui Oleg Budnea nu este menţionat faptul că soţia acestuia este administratoarea întreprinderii „Budnea Rodica” şi nici nu este indicat venitul obţinut din gestionarea acestei afaceri. Potrivit documentului, primarul din Ilenuţa a obţinut peste 46 de mii de lei din salariu de ales local, iar soţia acestuia – peste o mie de lei în calitate de asistentă medicală. Primarul declară că este proprietarul unei case şi a trei terenuri agricole. Anul trecut, Oleg Budnea a obţinut un credit în valoare de 700 de mii de lei. Această sumă a fost indicată la categoria „Datorii”.

Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat un control pe numele primarului din Ilenuţa, iar după examinarea tuturor contractelor de achiziţii, membrii CNI vor constata dacă alesul local a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese atunci când el, ca autoritate contractantă, a încheiat cu soţia sa, în calitate de agent economic, contracte de achiziţii pentru bunuri plătite din bani publici.

Lilia Zaharia
Moldovacurata.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *