Acuzat de corupţie, preşedintele Germaniei şi-a anunţat DEMISIA
Decizia a fost luată pe fondul acuzaţiilor de corupţie şi al traficului de influenţă formulate la adresa sa, informează EFE.
Demisia şefului statului german s-a produs după ce procuratura din Hanovra, nord, a solicitat joi Bundstagului ridicarea imunităţii lui Wulff pentru a permite o anchetă judiciară împotriva sa.
Wulff a afirmat că Germania are nevoie de un lider care să se bucure de sprijinul majorităţii cetăţenilor săi, transmit AFP şi AP şi BBC.
‘Încrederea’ cetăţenilor a fost afectată. Din acest motiv, eu mă văd în imposibilitatea de a-mi exercita îndatoririle. Aceasta m-a determinat să demisionez’, a declarat solemn Wulf, un conservator ales cu greu în funcţia de preşedinte în iunie 2010.
‘Evoluţiile din ultimele zile şi săptămâni arată că această încredere şi posibilităţile mele de muncă au fost grav afectate. Din acest motiv, eu nu cred că este posibil să-mi îndeplinesc în mod corespunzător atribuţiile de preşedinte federal. Astăzi mi-am prezentat demisia, ca să eliberez imediat calea succesorului meu’, a spus Wulf ziariştilor prezenţi la reşedinţa sa din Berlin.
Numele succesorului său este încă necunoscut.
Wulff este, de la jumătatea lunii decembrie, sub focul criticilor presei germane, care îl acuză că a încercat să înăbuşe afacerea obţinerii unui credit privat obţinut prin intermediul soţiei unui prieten industriaş, pe când era şeful guvernului din Saxonia Inferioară.
De atunci, nu a trecut nicio săptămână fără să apară noi informaţii de acelaşi gen. La mijlocul lunii ianuarie, domiciliul fostului său purtător de cuvânt, concediat la 22 decembrie, a fost percheziţionat. Acesta este suspectat de corupţie pentru fapte survenite între 2007 şi 2009, în timp ce era purtător de cuvânt al lui Wulff, care era şef al guvernului regional din Saxonia Inferioară.
Wulff a respins până acum aceste acuzaţii şi a exclus demisia, la începutul lunii ianuarie.
În Germania, funcţia de preşedinte este mai mult onorifică, dar el trebuie să aibă o autoritate morală, notează AFP.
Sursă: AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!