De multe ori ne gândim la câte trebuie, dar nu neapărat la ce trebuie. Uităm în post să ne gândim la Dumnezeu. Cine este Dumnezeu, ce reprezintă Dumnezeu în viaţa noastră? Oare înţelegem că fără Dumnezeu nimic nu suntem?
Există trei categorii de credincioşi: care Îl caută pe Dumnezeu de frica morţii şi a iadului, care se apropie de El din dorinţa de a dobândi raiul şi care Îl vor aproape pe Dumnezeu doar din iubire. Să Îl iubim pe Dumnezeu nu trebuie să pară o poruncă, ci un atribut al fiinţei umane.
În limba greacă cuvântul om (antropos) s-ar traduce astfel: cel ce priveşte în sus! Aceasta este condiţia omului. Iar omul poate merge înspre asemănarea cu Dumnezeu, cum a fost plănuit de la facerea lui, sau se poate depărta de Dumnezeu asemănându-se fiarelor, sau mai grav, stăpânitorului acestei lumi: diavolul. Omul, în înţelesul deplin al acestui cuvânt, nu poate exista şi supravieţui fără Dumnezeu.
Sfântul Ioan Damaschin spune că Dumnezeu a creat mai întâi lumea spirituală – îngerii, apoi lumea materială – cea văzută, şi abia la sfârşit lumea mixtă, adică şi spirituală şi materială – omul. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu libertate, omul poate alege ce drum să urmeze. Prin libertatea lui şi prin voinţă omul poate deveni chipul lumii spirituale din el sau al celei materiale.
Doar cine nu L-a cunoscut pe Dumnezeu nu poate înţelege libertatea pe care o poate da. Pentru omul care Îl cunoaşte nu mai există porunci. El e deasupra poruncii, fiindcă un om apropiat de Dumnezeu, din firea lui nouă şi sfântă, nu mai poate dori răul. El face binele în mod liber. El îşi doreşte ceea ce Dumnezeu îşi doreşte. Câtă vreme încă dorim răul cuiva, sau încă iubim păcatul, suntem departe de Dumnezeu şi de libertatea pe care o dă Duhul Sfânt.
Să ne apropiem de Naşterea Domnului Iisus Hristos fără să ne cutremurăm, e imposibil câtă vreme Îl iubim. Să stai în rugăciune şi să simţi bucuria! Să poţi să te gândeşti la marea iubire a lui Iisus Hristos care aşa cum se spune în rugăciunile liturghiei „ai plecat cerurile şi te-ai întrupat”. Mai presus de această iubire nu există nimic. „De aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt” (I Corinteni, 13; 2).
Omul care Îl iubeşte pe Dumnezeu înţelege că a depăşit orice altă problemă. Dispar din viaţa lui sărăcia, boala, durerea, moartea, reuşita sau nereuşita. Însă nu aşa cum vrem noi să credem. Nu dând pomelnice şi aşteptând miracole. Pomelnice care Îi cer lui Dumnezeu reuşită în viaţă, la examene, bogăţii, sănătate etc. Ci depăşind în inima lui aceste neajunsuri. Ce înseamnă sărăcie? Adevărata sărăcie e să nu Îl ai pe Hristos în inima ta! Marele examen îl vom da când vom sta înaintea lui Dumnezeu!
Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, nimic din cele ale lumii nu mai contează. Eşti sărac? Dar Îl ai pe Împăratul tuturor! Eşti bolnav? Dar îl ai pe doctorul sufletelor şi a toată neputinţa! Eşti aproape de moarte? În inima ta stăpâneşte stăpânitorul Vieţii, Viaţa însăşi!
Dacă aţi reuşit să simţiţi această bucurie simplă şi adevărată, că nimic altceva nu contează când înaintea noastră stă Dumnezeu, aţi reuşit să vă apropiaţi de El. Dar nu cu amară asumare, de genul „Ce să mai facem? Aşa a vrut Dumnezeu.”, ci sincer şi deplin, conştient că toate ale acestei lumi sunt trecătoare şi că într-adevăr împărăţia noastră nu este din această lume. Să reuşim să ne dăm seama, aşa cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, că timpul e răgazul acordat omului să răspundă iubirii lui Dumnezeu! Fiindcă Dumnezeu mai întâi ne-a iubit pe noi (I Ioan 4; 10).
Vă doresc în preajma acestei mari sărbători, a Crăciunului, să Îl iubiţi deplin pe Dumnezeu – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – înţelegând că nimic altceva nu contează. Că pomelnicele scrise în biserici pentru reuşită în viaţă pot avea sens doar dacă reuşita noastră în viaţă e apropierea de Dumnezeu. Că adevărata sănătate e mântuirea. Că adevărata viaţă e Iisus Hristos – Domnul Dumnezeul nostru care a luat trup pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
