Privită din punct de vedere statistic, situaţia României este dezastruoasă: doar 3,3 milioane de români muncesc în mediul privat. Aceşti 3,3 milioane de oameni trebuie să susţină din contribuţiile la bugetul de stat un număr de 5,5 milioane pensionari şi 1,2 milioane de bugetari. Este simplu: fiecare om care munceşte trebuie să producă bani cât să se întreţină pe el (şi eventual un copil) plus un pensionar şi jumătate şi o jumătate de bugetar. Fiecare angajat trebuie să acopere nevoile a patru oameni. Practic aşa ceva este imposibil.
La această problemă imposibil de rezolvat se adaugă emigraţia în masă: 1,2 milioane de români au plecat să muncească pe alte meleaguri în perioada 1992-2002. Alte 2,6 milioane de români şi-au părăsit ţara între anii 2002-2011. În total, 3,8 milioane de români (o a doua Basarabie pierdută!) au ales calea refugiului în străinătate. Dacă ar fi rămas în ţară, am fi avut în acest moment 7,1 milioane de contribuitori la bugetul de stat – şi altele ar fi fost pensiile şi salariile angajaţilor la stat. Mai mult, cei 3,8 milioane de emigranţi sunt oameni care deţin calificări şi cunosc cel puţin o limbă străină – practic cei mai buni dintre români sunt plecaţi.
La dezastrul actual se adaugă dezastrul viitor – în România se nasc mai puţini oameni decât mor, perspectiva este de scădere accelerată a populaţiei. Doar în anul 1990 au fost înregistrate peste 1 milion de avorturi. Cifra întreruperilor de sarcină a scăzut până la 500.000 pe an până în anul 1996 şi la 200.000 pe an până în 2004. Acum numărul avorturilor s-a fixat în jurul cifrei de 120.000 pe an. Viitorul nu sună bine deloc în România.
La toate aceste cifre îngrijorătoare se adaugă o clasă politică rapace, pusă pe îmbogăţire cu orice preţ. Puţinii bani care ajung la bugetul de stat de la cei 3,3 milioane de angajaţi la privat se împart de ani de zile între pensii mizere şi afaceri de milioane care intră în buzunarele cui trebuie. În acest moment s-a ajuns la fundul sacului: cei care muncesc nu mai pot să susţină jaful din bugetul de stat, pensionarii şi bugetarii. Statul român are nevoie de o reformă profundă – doar că niciun partid politic de la Bucureşti nu este dispus să îşi asume această reformă. Reforma învăţământului, reforma sănătăţii, reforma administraţiei publice – toate trebuie să ia în calcul cifrele de mai sus. Cu părere de rău, nimeni nu are curajul să se confrunte cu această realitate – de aici a rezultat tot acest circ pe care îl urmărim cu sufletul la gură câtă vreme mai avem o bucată de pâine.
R. Moldova se confruntă de mai multă vreme cu aceste probleme. Soluţia găsită la Chişinău a fost retragerea statului din aceste chestiuni – niciun fel de regulă nu a fost respectată în domeniul afacerilor. Oamenii au fost lăsaţi să trăiască şi să se descurce cum au putut, bineînţeles, după ce au plătit ce trebuia plătit către cei aşezaţi în capul mesei. Din păcate, această soluţie nu poate fi aplicată în România care trebuie să respecte standardele şi regulile Uniunii Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
