Adio, Europa, noi rămânem în carantină, ca niște ciumați
Anunțul făcut miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, precum că regimul fără vize pentru Moldova va fi obținut „în următorii câţiva ani, dar nu peste un an” a fost un duș rece pentru moldoveni. Din lipsă de informații, de multe ori noi, jurnaliștii, judecăm lucrurile la ureche, ca lăutarii de culoare care cântă fără a cunoaște notele muzicale. Din acest motiv, suntem creduli: i-am crezut pe premierul V. Filat și I. Leancă, ministrul de Externe, care au promis că vom călători fără vize până la sfârșitul acestui an. Și cum să nu-i crezi dacă aceștia au declarat că vor renunţa la cariera politică, dacă nu vor obţine regim liberalizat de vize cu UE până la sfârşitul lui 2012?
Să nu așteptăm demisii de onoare, la noi așa ceva nu se poate întâmpla, dar, în definitiv, nu asta e problema. Înțelegem că obținerea acestui statut depinde numai de RM. Pe de altă parte, haideți să vedem în ce constă acest statut. Același Schuebel a specificat că, „iniţial, cetăţenii RM vor putea să stea în spaţiul Schengen maximum 3 luni şi nu se vor putea angaja în ţările UE, ei nu vor putea călători în România, Bulgaria, Cipru, Marea Britanie şi Irlanda, care nu sunt parte a spaţiului Schengen”. Nu numai atât am așteptat noi de la „regimul liberalizat de vize”… Și ce înseamnă inițial? Câți ani va dura acest inițial? Dar câți ani înseamnă „câțiva ani”? Doi, trei, cinci, zece? Cine o să ne răspundă la aceste întrebări? Preşedintele Comisiei Europene, Hose Manuel Barroso, care ne va vizita între 29-30 noiembrie? Mă tem că el vine la Chișinău să ne… încurajeze și să ne laude că suntem pe calea cea dreaptă, iar această cale spre UE e atât de lungă că mii de ani i-ar trebui Moldovei să ajungă.
Oponenții Alianței și ai lui Filat personal au sărit în sus de bucurie după declarația ambasadorului UE. Noi însă, cetățenii simpli ai RM, nu avem de ce să ne bucurăm, fiindcă eșecul lui Filat va fi și eșecul nostru. Ba chiar mai mult al nostru, deoarece premierul și după plecarea din funcție va avea pașaport diplomatic și va călători liber prin Europa. În acea Europă care declară că ne iubește, dar continuă să ne țină în carantină, ca pe niște bolnavi de ciumă…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!