Internațional

Afganistan: Cel puțin șapte oameni au fost ucişi şi şase au fost răniţi în explozia unei bombe în nordul țării

Cel puţin şapte oameni au fost ucişi şi şase au fost răniţi marţi, 6 decembrie, la Mazar-i-Sharif, în nordul Afganistanului, în explozia unei bombe care a vizat un autobuz cu angajaţi ai unei companii petroliere, a anunţat poliţia locală preluată de AFP şi Agerpres.

”Explozia s-a produs la ora 07:00 (02:30 GMT) şi a vizat un autobuz cu angajaţi ai Hairatan Petroleum care mergeau la birou”, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincia Balch, Asif Waziri.

Bomba era plasată într-o căruţă pe marginea şoselei, a menţionat acesta.

Talibanii afirmă că au ameliorat situaţia de securitate din ţară după revenirea lor la putere, în august 2021, dar Afganistanul a fost în continuare scena a numeroase atacuri cu bombă, în mare parte revendicate de gruparea locală a organizaţiei Stat Islamic.

Cel mai recent atac a vizat pe 30 noiembrie o şcoală coranică din oraşul Aybak (nord) şi s-a soldat cu 19 morţi şi 24 de răniţi.

La Mazar-i-Sharif, cel puţin zece oameni au murit şi 15 au fost răniţi pe 25 mai în explozia unor bombe amplasate în trei microbuze care circulau în cartiere diferite ale oraşului, atentatul fiind revendicat de Stat Islamic.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *