Am convingerea că şi noi, cei din presă, şi guvernarea gafăm serios la diagnosticarea problemelor cu care se confruntă R. Moldova. Dacă privim atent la ceea ce se întâmplă în această ţară, nu putem să nu constatăm că societatea e polarizată nu politic (comunişti şi democraţi), ci social (bogaţi şi săraci). În R. Moldova, lupta politică nu se dă pentru Democraţie sau Comunism, ci pentru Bani şi Putere. Şi comuniştii, şi democraţii au acelaşi idol – Puterea. De douăzeci de ani, societatea moldoveană este obiectul unor manipulări politice masive făcute sub diferite drapele („renaşterea naţională”, „unirea cu Rusia-Belarus”, „unirea cu România”, „edificarea statalităţii”, „Moldova fără comunişti”, „Moldova – o poveste de succes”), în realitate însă avem de-a face cu o luptă acerbă pentru Putere şi Bani între diferite clanuri politice, iar această luptă se dă în condiţiile edificării unui capitalism sălbatic şi sângeros. Astfel, o biată populaţie mutilată decenii la rând de comunism este pusă să construiască o nouă societate, una capitalistă, profund ostilă ei prin valori şi stil de viaţă. Iar noi ne mai mirăm de ce „lucrurile nu merg” şi căutăm cauzele în altă parte. Trebuie să realizăm că noua orânduire capitalistă în care s-au pomenit moldovenii („răsfăţaţi” de regimul sovietic cu un stat paternal şi cu un sistem acceptabil de garanţii sociale) nu a fost o opţiune conştientă a moldovenilor, „calea capitalistă” fiindu-le impusă de circumstanţele istorice de acum douăzeci de ani. Acum două decenii, cetăţenii RSS Moldoveneşti voiau (poate) „limbă şi alfabet” şi (poate) un pic de libertate, dar nicidecum capitalism şi „exploatarea omului de către om” – ei voiau „limbă şi alfabet”, dar în condiţiile socialismului multilateral dezvoltat sovietic. Aici trebuie căutate rădăcinile nostalgiilor după vechiul regim şi cauzele faptului că, de douăzeci de ani, la putere nu vine un partid care se declară şi recunoaşte deschis că e capitalist.
De douăzeci de ani, asistăm la un spectacol, la rang naţional, jucat de o trupă de clovni politici (foarte talentaţi, de altfel!) care se (auto)declară „de stânga”, „de dreapta”, „de centru” – „comunişti”, „creştini-democraţi”, „social-democraţi”, „liberal-democraţi” ş.a.m.d. – toţi fiind însă realmente de aceeaşi „culoare” şi având acelaşi obiectiv: Puterea şi Banii. Actualul sistem politic moldovean este unul fals, nu reflectă interesele politice şi sociale ale societăţii şi de aceea acest Sistem nu este productiv, nu este funcţional şi nu poate dura mult. Societatea moldoveană are nevoie de foarte mult adevăr şi de foarte multe schimbări. În R. Moldova încă nu a apărut un partid capabil să spună adevărul şi să facă schimbări, şi nu cred că va apărea în curând. Deocamdată, în R. Moldova totul şi toate se derulează sub zodia minciunii şi a semiadevărului, elitele politice (capitaliste) mimează „iubirea de popor”, iar poporul (sărac) mimează „dragostea faţă de stat”… Permanenta şi totala duplicitate se manifestă peste tot – în parlament, guvern, biserică, şcoală, familie. Toţi ştiu aceasta, toţi se „revoltă” împotriva mizeriei, dar toţi o acceptă şi o perpetuează. Astfel, preoţii luptă împotriva homosexualilor din stradă, dar nu-i prea observă pe cei din biserici şi chilii, părinţii care luptă cu mita în învăţământ în perioada examenelor de BAC caută cu febrilitate profesorii care să ia mită, „credincioşii” merg la biserică, iar când vin acasă se îmbată şi îşi înjunghie fără milă, ca nişte măcelari, nevestele, fraţii, mamele, taţii ş.a.m.d. În vorbă, toţi sunt revoltaţi şi indignaţi de lipsa de moralitate din societate, în realitate – toţi acceptă minciuna, mârlănia şi promiscuitatea morală. Toţi ştiu, de exemplu, că politicienii fac acte de caritate cu cei săraci pe bani furaţi de la cei săraci, dar câţi se revoltă? Toţi văd, de exemplu, că partidele care se declară „de dreapta” promovează valori şi politici de stânga. De ce le votează? Ş.a.m.d., ş.a.m.d. Asta-i şmecheria şi coţcăria la moldoveni!
Unii ar putea crede că toate acestea sunt „chestii mărunte”, că „asta-i publicistică”… Nu-i adevărat. Nicio reformă economică sau administrativă nu are sorţi de izbândă fără reformarea morală a societăţii. Iar reforma morală a societăţii o pot face doar politicienii morali. Nişte politicieni morali însă pot fi aduşi la putere doar de o societate morală. Cercul s-a închis. Cum îl spargem? Vom afla răspunsul la această întrebare la toamnă? A douăzecea toamnă a iluziilor noastre istorice, troienite între două maluri ale căror ape curg în sensuri diferite…
