Actualitate

(ALEGERILE DIN ROMÂNIA ÎN PRESA INTERNAȚIONALĂ) “Victor Ponta în fruntea alegerilor prezidenţiale, jocul rămâne deschis”

"România: Victor Ponta în fruntea alegerilor prezidenţiale, jocul rămâne deschis", scrie agenţia de ştiri France Press. Premierul social democrat Victor Ponta, a câştigat duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, dar duelul pare mai strâns decât se aştepta cu adversarul sau, după numărarea a 56% din voturi, mai scrie AFP.Acest scrutin considerat crucial pentru fosta ţară comunistă în care există temeri că puterea politică va controla justiţia în cazul unei victorii a lui Victor Ponta.

Sub titlul "Ponta conduce în urmă votului presidențial", Deutsche Welle scrie că premierul român, în vârstă de 42 de ani a promis că va reduce impozitele şi va creşte pensiile în timp ce a subliniat necesitatea menţinerii unor relaţii bune atât cu UE, cât şi cu China. El a anunţat recent mărirea cu 10 la sută a salariilor din sectorul medical, pentru creşterea popularităţii sale. De-a lungul campaniei electorale, Ponta s-a axat în mare măsură pe problema corupţiei, în pofida faptului că el însuşi se confruntă cu acuzaţii că ar fi pus presiune pe procurorii care îi investighează pe aliaţii săi politici suspecţi de corupţie, mai scrie sursă citată.

Cotidianul New York Times notează că "Acuzaţiile de spionaj readuc în memorie trecutul dictatorial al României". Totuşi, "militanţii împotriva corupţiei, salută orientarea serviciilor spre combaterea corupţiei, mai ales acum, când au scăpat de foştii ofiţeri ai Securităţii, şi când, datorită ajutorului venit din SUA şi Europa, acestea nu prea mai seamănă cu predecesorul comunist brutal".

Washington Post se concentrează pe relaţiile externe ale României şi scrie că "românii sunt prin tradiţie rusofobi", iar dacă Victor Ponta câştigă, "adversarii lui spun că acesta s-ar apropia de preşedintele rus Vladimir Puţin, însă el neagă".

Iar Wall Street Journal scrie că după turul I în frunte este Victor Ponta, "un fost procuror a cărui popularitate pare a nu fi fost grav afectată de anchetele de corupţie în care sunt implicaţi unii membri de vază ai Partidului Social Democrat, din care face parte".

Cotidianul francez Le Monde scrie că "adevărată lupta are loc pe frontul justiţiei", în timp ce "ofensivă fără precedent a procurorilor şubrezeşte clasa politică bănuită de tolerarea corupţiei endemice în România".

Spaniolii de la El Mundo au reţinut o tema inedită a campaniei, cea a monarhiei. Într-un articol intitulat "Regele României, protagonist al prezidenţialelor", jurnaliştii amintesc că Victor Ponta a promis un referendum privind reinstaurarea monarhiei dacă va ajunge preşedintele României.

sursa: hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *