Actualitate

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Pandemia de coronavirus – lebădă neagră

Aleksandr Lukașenko a candidat pentru al cincilea mandat de președinte al Belarusului, țara pe care o conduce neîntrerupt de mai bine de un sfert de secol. Ceea ce părea initial o cenușie formalitate s-a transformat în cea mai interesantă campanie prezidențială din istoria Belarusului.

Pentru prima dată din 1994, supraviețuirea politică a lui Aleksandr Lukașenko a fost pusă la încercare, încă dinaintea începerii campaniei electorale. Pandemia de COVID 19 a luat prin surprindere regimul de la Minsk. Încă de la începutul crizei sanitare, președintele Lukașenko a intrat într-o fază de negare și n-a cedat nici în fața recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății sau a opinei propriului ministru al sănătății.[1] Astfel, Belarusul a fost una dintre puținele țări din lume care nu a luat nicio măsură în vederea combaterii coronavirusului, nu și-a închis granițele, nu a impus distanțarea socială, izolarea sau carantina. Lukașenko a caracterizat pandemia de coronavirus ca fiind o psihoză și a sugerat că boala poate fi vindecată de o plimbare cu tractorul, un pahar de votcă sau de o vizită la saună.[2] Astăzi, Belarusul are una dintre cele mai mari rate de infectare cu 66.095 cazuri, respectiv 499 de decese, foarte ridicată pentru un stat cu doar 9 milioane de locuitori.[3]

În același timp, relația tensionată cu Rusia i-a complicat lui Aleksandr Lukașenko calculele pentru obținerea unui nou mandat prezidențial. Portretizându-se ca fiind unicul garant al independenței și suveranității bieloruse, Lukașenko a refuzat în decembrie 2019, propunerile Moscovei de aprofundare a integrării cu Rusia în cadrul Uniunii Vamale. Acest lucru a provocat o scădere a exporturilor de petrol rusesc în Belarus cu 77%, în primul trimestru al anului. Cele două state au ajuns la un acord privind furnizarea de materii prime abia în luna aprilie, pe fondul prăbușirii prețului petrolului. Pandemia de coronavirus a tensionat și mai mult relația dintre Minsk și Moscova, Lukașenko criticând Rusia pentru închiderea unilaterală a frotierei comune și pentru ineficiența testelor COVID 19. Mai mult, la 9 mai la Minsk a avut loc singura paradă militară din tot spațiul ex-sovietic dedicată împlinirii a 75 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste, fapt care a adus Belarusul în atenția opiniei publice internaționale, în defavoarea Rusiei, care se consideră moștenitoarea de drept a URSS.[4]

Candidații

Președintele în funcție Aleksandr Lukașenko a fost primul politician care și-a anunțat intenția de a participa la alegerile prezidențiale, încă din toamna anului trecut. De-altfel, Comisia Electorală Centrală i-a înregistrat imediat grupul de inițiativă de peste 10.000 de oameni, conferindu-i astfel statutul de favorit în fața celorlalți contracanandidați.

Dintre cei 14 politicieni care au depus documente pentru înregistrarea candidaturilor, 8 reprezentanți ai opoziției în frunte cu Mikolai Statkevici, fostul adversar al lui Lukașenko în 2010, au fost respinși. Comisia Electorală Centrală a permis unui număr de 7 candidați să strângă semnături. Este vorba despre Anna Kanopațkaia, avocat, fost deputat în Camera Reprezentanților în perioada 2016-2019, precum și fost membru al Partidului Civil Unit din Belarus. Serghei Cerecen este om de afaceri, fost candidat al Partidului Comunist pentru un mandat de deputat în legislativul de la Minsk în 2016. La alegerile prezidențiale de anul acesta a reprezentat Partidul Social Democrat (Gramada), pe care îl conduce din 2018. Andrei Dmitriev este vice-președinte al mișcării politice “Spune adevărul!” precum și fost șef de campanie al lui Vladimir Nikolaiev și al Tatianei Korotkevici candidați la prezidențialele din Belarus în 2010 respectiv 2015.

Cei mai importanți contracandidați ai lui Lukașenko la alegerile din acest an nu au provenit însă din rândurile opoziției, ci din elita politică bielorusă. Deși Comisia Electorală Centrală le-a permis să participe să se înscrie pentru a efectua formalitățile care să le permită să participe la alegeri, bancherul Viktor Babariko și fostul ambasador al Republicii Belarus în Statele Unite, Valerii Țepkalo, au fost eliminați repede din cursa electorală în care se conturaseră ca principali candidați ai opoziției.

Tihanovski, un vlogger popular

Spre deosebire de precedentele exerciții electorale din 2010 și 2015, atunci când arestările contracandidaților săi au avut loc imediat după închiderea urnelor, în actuala campanie prezidențială, regimul a recurs la amenințarea, intimidarea și arestarea adversarilor politici ai președintelui încă de la începutul acesteia.

Serghei Tihanovski este unul dintre cei mai populari vloggeri bieloruși, deținător al unui canal de You Tube numit „Țară pentru viață” cu peste 220.000 de abonați. Acesta a fost arestat pentru prima dată la 6 mai, imediat după ce și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale. În ziua respectivă, se afla în Moghilev, un oraș din estul Belarusului, la o întâlnire cu simpatizanții săi, fiind reținut și condamnat la 15 zile de arest administrativ pentru că ar fi participat la o acțiune de protest împotriva unificării Belarusului cu Rusia, care a avut loc la 20 decembrie 2019, cu cinci luni în urmă.[5] Ulterior, s-au produs proteste împotriva arestării vloggerului în capitala Minsk dar și în alte orașe ale țării precum Gomel, Brest sau Grodna. În urma acestor proteste, poliția a arestat mai mulți participanți și jurnaliști care relatau despre desfășurarea manifestațiilor. La 15 mai, Comisia Electorală Centrală din Belarus a refuzat să-i înregistreze candidatura la alegerile prezidențiale invocând lipsa semnăturii sale pe cererea de înregistrare. Aceasta era imposibil de obținut de vreme ce Serghei Tihanovski se afla deja de nouă zile în arest. Aceste abuzuri au determinat-o pe soția sa, Svetlana, să candideze și chiar să devină cel mai important candidat al opoziției. Arestarea lui Tihanovski nu i-a descurajat pe susținătorii săi care au continuat să se adune în diverse orașe și să formeze cozi kilometrice pentru a semna listele de susținere a candidaturii soției sale.

Odată eliberat din arest, Serghei Tihanovski a devenit liderul grupului de inițiativă al Svetlanei și s-a alăturat susținătorilor ei în încercarea de a strânge suficiente semnături ca să fie înregistrată de către Comisia Electorală Centrală. Autoritățile nu au ratat însă ocazia de a-l aresta pentru a doua oară. La 29 mai, în timpul unei acțiuni de colectare a semnăturilor din orașul Grodna, Serghei a refuzat să răspundă întrebărilor unei femei necunoscute, care a încercat să-l provoace, în sprijinul căreia a intervenit rapid poliția. A avut loc o ciocnire între trupele OMON și susținătorii lui Tihanovski care au încercat să împiedice reținerea. În urma incidentului, Serghei Tihanovski și alți zece protestatari au fost arestați pentru încă 15 zile. Lor li s-a deschis dosar penal sub acuzația de violență împotriva forțelor de ordine, acțiune pentru care riscă 3 ani de închisoare. Incidentul din Grodna a fost evident o provocare prin care s-a urmărit scoaterea definitivă din organizarea campaniei a lui Serghei Tihanovski. El a fost declarat prizonier politic de către organizațiile de protecție a drepturilor omului din Belarus.

Două zile mai târziu, în capitala Minsk au avut loc noi acțiuni de susținere pentru Svetlana Tihanovskaia în timpul cărora oamenii au cerut eliberarea lui Serghei. În urma acestora, potrivit centrului pentru drepturile omului, Vesna, 30 de persoane au fost reținute, printre care jurnaliști, activiști și politicieni ai opoziției.[6] După reținerea lui Serghei, polițiștii au efectuat percheziții la studioul său dar și în apartamentul mamei sale, confiscând 900.000 de dolari. În același timp, autoritățile au început să exercite presiune asupra membrilor grupului de inițiativă, secretarul de presă al Svetlanei Tihanovskaia, Aleksandr Kobanov, fiind arestat la Brest.

Foto: Svetlana, candidatul opoziției, soția popularului vlogger Serghei Tihanovski, trimis în închisoare de Lukașenko

Tihanovskaia a fost amenințată și i s-a cerut să se retragă din cursa electorală în timp ce depunea o parte din semnăturile necesare înregistrării, la sediul Comisiei Electorale Centrale din orașul Gomel.[7] Dovada clară a ingerinței autorităților bieloruse în campania electorală împotriva contracandidaților președintelui Lukașenko a fost deschiderea unui nou dosar penal împotriva lui Serghei Tihanovski. Inițiatoarea acestui demers a fost nimeni alta decât șefa Comisiei Electorale Centrale din Belarus, Lidia Ermoșina, om de încredere a lui Lukașenko, cea sub care de mai bine de douăzeci și șase de ani alegerile sunt falsificate pentru a permite menținerea la putere a președintelui în exercițiu. Aceasta l-a acuzat pe Tihanovski că i-a amenințat pe membri Comisiei Electorale Centrale, acțiune pentru care riscă alți trei ani de închisoare.[8]

Babariko și Țelkalo, candidații establishmentului

Pentru prima dată în istoria politică a Belarusului cei mai importanți contracandidați ai lui Alexandr Lukașenko în campania prezidențială nu au fost liderii opoziției politice, cei care au ales de fapt să boicoteze alegerile, ci foști reprezentanți ai establishmentului politic din Belarus, până nu demult apropiați de președinte. Primul dintre aceștia, Valeri Țepkalo a fost ministru adjunct de Externe, ambasador al Belarusului în Statele Unite și Mexic și creatorul High Tech Park Sillicon Valley din Belarus. Cel de-al doilea, Viktor Babariko este bancher, fost șef al Consiliului de Administrație al Belgazprombank, o importantă bancă comercială din Belarus controlată de Rusia. Încă de la începutul campaniei prezidențiale sondajele de opinie realizate pe site-urile puținelor publicații independente din Belarus l-au indicat drept favorit pe Viktor Babariko cu peste 50% din voturi, în timp ce raitingul lui Aleksandr Lukașenko a variat între 3 și 6%.[9] Nu e deci de mirare că, inițial, Babariko a fost considerat principalul adversar al lui Lukașenko în alegeri, cel pe care regimul a căutat să-l scoată din cursa electorală cu orice preț.

Aleksandr Lukașenko încă de la debutul campaniei prezidențiale a încercat să-și justifice represiunea și intervențiile trupelor speciale ale Ministerului de Interne, OMON, împotriva protestatarilor pașnici, susținători ai candidaților independenți la alegerile de la 9 august. Într-o întâlnire de la 1 iunie cu Valeri Vakulcik, șeful KGB (da, a păstrat vechea denumire sovietică!), președintele a declarat că mitingurile pentru susținerea contracandidaților săi în alegeri reprezintă o amenințare la adresa suveranității și independenței țării, care trebuie apărate cu orice preț. Tot atunci, Lukașenko a spus că nu va permite apariția unui Maidan în Belarus, făcând referire la protestele de amploare din 2013-2014 de la Kyiv, care au dus la îndepărtarea de la putere a fostului președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici.[10] Mai mult, la 4 iunie, dorind să arate că e capabil de schimbări sub pretextul redresării economiei în contextul pandemiei, Lukașenko demite guvernul condus de Serghei Rumas, după numai doi ani de mandat, și-l numește în funcția de prim-ministru pe Roman Galucenko, un politician de 46 de ani, care anterior condusese Autoritatea de Stat pentru Industria Militară. Schimbarea de guvern a fost de fapt doar una cosmetică, având în vedere că toți miniștrii din fostul executiv – mai puțin primul minitru – și-au păstrat portofoliile. Mai mult, aceasta a fost motivată exclusiv politic, de vreme ce fostul premier, Rumas, a lucrat timp de mai mulți ani la Belgazprombank, banca condusă până în luna mai 2020 de către Viktor Babariko, contracandidatul lui Lukașenko în alegeri.[11] Comentatorii independenți afirmă că Roman Galucenko este un premier-marionetă, care a avut ca principală responsabilitate menținerea ordinii și disciplinei în stat în timpul alegerilor prezidențiale. Numirea sa a fost de fapt semnalul de care forțele de securitate aveau nevoie pentru a acționa și a opri protestele și mitingurile de susținere ale adversarilor președintelui Lukașenko în campania prezidențială.[12]

În aceeași zi în care a schimbat guvernul, Aleksandr Lukașenko a declarat în cadrul unei conferințe de presă că unul dintre contracandidații săi în alegeri a fost implicat în fraude bancare. Atunci nu s-a referit în mod explicit la Viktor Babariko, dar câteva zile mai târziu, la 11 iunie, angajații departamentului de investigații financiare al comitetului de control al statului, au efectuat, la ordinul său, percheziții la sediul din Minsk al Belgazprombank, condusă de Babariko până în luna mai a acestui an.[13] În urma acestor percheziții, au fost confiscate 4 milioane de dolari, titluri în valoare de 500.000 de dolari și peste 150 de tablouri. De asemenea, 15 actuali și foști manageri ai băncii au fost reținuți fiind acuzați de crearea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.[14] La 15 iunie, președintele Lukașenko a numit-o la conducerea Belgazprombank pe fosta șefă a Băncii Naționale din Belarus, Nadejda Ermakova, spre nemulțumirea acționarilor majoritari Gazprom și Gazprombank care au numit decizia ilegală și l-au acuzat pe Lukașenko că încalcă atât legislația internă cât și tratatele semnate de Belarus în cadrul Uniunii Eurasiatice.[15]

În cele din urmă, Babariko a fost reținut la 18 iunie împreună cu fiul său Eduard, șeful său de campanie, fiind acuzat că a coordonat grupul infracțional din Belgazprombank, că a încercat să ascundă dovezi, să influențeze martorii implicați în anchetă respectiv să transfere 430 de milioane de dolari către banca letonă ABLV.[16]

Foto: Un miting electoral al opoziției din Belarus

Arestarea lui Viktor Babariko a provocat în următoarele zile un nou val de proteste în toată țara. La 18 iunie, în capitala Minsk, aproximativ 2.000 de oameni au format un lanț al solidarității lung de cinci kilometri pe Bulevardul Independenței. Participanții au cerut eliberarea lui Babariko și Tihanovski, dar și a activiștilor și jurnaliștilor reținuți de la începutul campaniei prezidențiale.[17] Forțele de securitate au arestat în timpul manifestaților alte 250 de persoane. Pe parcursul acțiunilor de protest, mai mulți sportivi, jurnaliști și muzicieni au condamnat acțiunile autorităților și au cerut organizarea de alegeri libere și corecte. Printre aceștia s-au numărat Daria Domraceva, cvadruplă campioană olimpică la biatlon, Alexandra Romanovskaia, campioană mondială la freestyle sau atleta Nadejda Ostapciuk, campioană europeană la aruncarea greutății. Jurnalistul Artemis Ahpash și-a criticat pe contul personal de socializare colegii de la televiziunea OST, acuzându-i că ascund ceea ce se întâmplă cu adevărat în Belarus, aceștia fiind în opinia sa manipulați de regim. La scurt timp de la publicarea mesajului, pagina prezentatorului a dispărut de pe site-ul televiziunii, semn că cele spuse de el sunt reale, iar cenzura încă funcționează în ultima dictatură a Europei.[18]

Momentul adevărului: candidații înregistrați de către CEC

Până în ziua aprobării candidaturilor de către Comisia Electorală Centrală trupele OMON au continuat să aresteze protestatarii care manifestau pașnic în orașele țării. La 14 iulie, șefa CEC Lidia Eromoșina a anunțat lista candidaților la alegerile prezidențiale de pe 9 august. Pe lângă Lukașneko, alți 5 au fost declarați admiși. Alți doi candidați au fost respinși. Este pentru prima dată în istoria politică a Belarusului când doi candidați care au strâns cele 100.000 de semnături necesare nu au fost înregistrați. Este vorba despre cei mai puternici adversari ai președintelui Lukașenko Viktor Babariko și Valerii Țepkalo. Primul a fost respins din cauza scandalului de corupție în care este implicat, fiind arestat și acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, în vreme ce al doilea, sub pretextul că nu ar fi reușit să colecteze suficiente semnături. De fapt, CEC i-a validat doar 85.000 de semnături din cele 160.000 depuse, scoțându-l definitiv din cursa electorală. Dintre candidații opoziției doar Svetlana Tihanovskaia a fost înregistrată, devenind astfel candidatul cu cele mai mari șanse împotriva lui Lukașenko. Ce este cu adevărat straniu este că reprezentanții CEC au adăugat pur și simplu semnături în plus unora dintre candidați, fapt ce arată că atunci când vine vorba de alegeri, nimic nu e mai important decât admiterea în cursa electorală a unor adversari confortabili, ușor de învins de către președintele Lukașenko. De exemplu, Anna Kanopațkaia, candidat independent, a trimis Comisiei Electorale Centrale 110.000 de semnături și a avut după verificări 146.588 de semnături. Același lucru i s-a întâmplat și lui Serghei Cerecen, reprezentantul Partidului Social Democrat, cel care a depus 106.000 de semnături, dar a avut după verificări 143.109 semnături.[19] Andrei Dmitriev, vice-președinte al mișcării politice „Spune adevărul!” a fost ultimul candidat căruia CEC i-a permis să participe la alegeri.

Din cauza neînregistrării candidaturilor lui Viktor Babariko și Valeri Țepkalo, în seara zilei de 14 iulie au avut loc mai multe proteste în capitala Minsk, dar și în alte orașe din Belarus. În urma acestora, potrivit centrului pentru drepturile omului Vesna, 300 de oameni au fost arestați și 115 dosare penale au fost deschise pentru organizarea și participarea la acțiuni care încalcă ordinea publică. A doua zi, aliniați în lanțuri ale solidarității, manifestanții au depus plângeri la sediul Comisiei Electorale Centrale.[20]

Campania electorală: schimbare vs stagnare

Scoaterea din cursa electorală a lui Victor Babariko și a lui Valeri Țepkalo, a transformat-o pe Svetlana Tihanovskaia în principalul contracandidat al președintelui Lukașenko în alegeri. Aceasta a devenit oficial reprezentantul opoziției în campania prezidențială după ce a atras sprijinul Mariei Kolesnikova și al Veronikăi Țepkalo, șefii de campanie ai lui Viktor Babariko și Valerii Țepkalo. Ca urmare a acestui fapt, imaginea Svetlanei Tihanovskaia s-a schimbat radical. Svetlana, o femeie casnică, care înaintea arestării soțului său, Serghei Tihanovski era absentă de la colectarea de semnături, preferând să se dedice vieții de familie, după asocierea cu Kolesnikova și Țepkalo, a devenit foarte activă în campania electorală. A renunțat la sloganul propus de soțul ei, “Opriți gândacul!”, optând în schimb, pentru o campanie dedicată schimbării, construirii unei „Țări pentru viață!” Svetlana Tihanovskaia este de fapt un candidat apolitic care dorește să redea bielorușilor dreptul de a alege. Așadar, în cazul în care îl va învinge pe Lukașenko, va fi de fapt un președinte de tranziție, care își propune să organizeze alegeri libere și corecte la care să participe toți candidații, inclusiv Serghei Tihanovski, Viktor Babariko și Valerii Țepkalo. Potrivit programului său electoral, simultan cu alegerile prezidențiale ar urma să aibă loc și un referendum care pentru revenirea țării la Constituția din 1994, cea care diminua atribuțiile președintelui, permițându-i să candideze pentru cel mult două mandate, asigurând totodată, o mai bună separare a puterilor în stat. Svetlana Tihanovskaia a susținut de asemenea, nevoia Belarusului de a-și apăra independența, urmând în același timp, o politică externă echilibrată, bazată pe relații de cooperare cu toți vecinii țării inclusiv cu Rusia, Ucraina și Uniunea Europeană.[21]

Foto: Kolesnikova, Tihanovskaia și Țepkalo

Începând cu ziua de 19 iulie, împreună cu Maria Kolesnikova și Veronika Țepkalo, Svetlana Tihanovskaia a organizat mitinguri electorale pe tot cuprinsul Belarusului. Prioritare au fost centrele regionale precum Grodna, Gomel, Moghilev sau Vitebsk, acolo unde au fost programate câte trei întâlniri pe zi. Potrivit Vesna, în cadrul acestora au participat între 2.000 și 10.000 de oameni. Cea mai importantă manifestație de susținere a Svetlanei Tihanovskaia a avut loc însă la sfârșitul lunii iulie, în capitala Minsk, unde au participat 63.000 de persoane. În discursurile sale, aceasta și-a îndemnat alegătorii să reducă riscul fraudării alegerilor. Totodată, i-a rugat să devină observatori independenți pe lângă secțiile de votare și să poarte în momentul în care își exercită acest drept, o brățară de culoare albă, care să arate că cetățenii care îi acordă votul, susțin opoziția și nu pe Lukașenko.

Spre deosebire de Svetlana Tihanovskaia, Aleksandr Lukașenko a avut o campanie electorală atipică, fără mitinguri electorale sau participări la dezbaterile televizate. Pe tot parcursul ei, acesta s-a poziționat ca fiind unicul apărător al suveranității și independenței bieloruse. În puținele sale discursuri a dat asigurări cetățenilor că nu va permite confiscarea țării de către adversarii săi, insistând totodată că popularitatea lui este mai mare de 3% (procentul vehiculat încă de la începutul alegerilor de către opoziție). În timpul campaniei, și-a exprimat dorința de a schimba Constituția țării în următorii doi ani, militând pentru o divizare a puterilor între președinte și guvernatorii regionali, precum și pentru introducerea obligativității serviciului militar pentru candidații la președinția Belarusului, fapt care va limita cu siguranță numărul lor viitoarele alegeri.[22] Pentru prima dată în istorie a acuzat deschis Rusia de implicare în campania electorală din Belarus, fapt negat de purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale ruse, Dmitri Peskov, care i-a cerut lui Lukașenko să aducă dovezi.[23] Totodată, Lukașenko i-a amenințat pe jurnaliștii străini din Belarus cu expulzarea pentru că ar incita la proteste împotriva sa și ar îndemna oamenii să organizeze o revoltă după modelul Maidanului ucrainean.[24]

Cele mai importaten activități de campanie ale lui Lukașenko nu au fost întâlnirile cu alegătorii, ci cele cu comandanții structurilor de forță, Valeri Vakulcik, șeful KGB, respectiv Andrei Ravkov, secretar al Consiliului de Securitate al țării. La 24 iulie, a vizitat mai multe unități ale forțelor speciale în cadrul cărora a avertizat asupra existenței unor companii de mercenari care ar putea interveni în Belarus pentru a destabiliza situația înaintea alegerilor.[25] Același Lukașenko a cerut militarilor să fie pregătiți să intervină pentru a opri protestele, anticipând practic ce se va întâmpla după 9 august, atunci când ar putea avea loc astfel de manifestații, ca urmare a falsificării rezultatelor.

Foto: Aleksandr Lukașenko, președintele Republicii Belarus din 1994.

Rusia și alegerile prezidențiale din Belarus: „mercenarii Wagner”

La 29 iulie, KGB împreună cu trupele OMON au reținut 32 de bărbați ruși, presupuși militari, membri ai companiei militare private Wagner, conduse de omul de afaceri Evgheni Prigojin, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, la o stațiune din apropierea capitalei Minsk. Un alt membru al grupului a fost arestat în sudul țării. Potrivit secretarului Consiliului de Securitate al Belarusului, Andrei Ravkov, mercenarii ruși sunt acuzați că ar fi intrat în Belarus, încă de pe 25 iulie, cu scopul de a destabiliza țara înaintea alegerilor prezidențiale de la 9 august.[26] Ei au atras atenția autorităților din cauza comportamentului lor necaracteristic pentru turiștii ruși: nu au consumat alcool, nu au adus în camere prostituate, au purtat uniforme militare și au evitat să interacționeze cu personalul hotelului în care au fost cazați. Ca urmare a incidentului, Lukașenko a convocat de urgență Consiliul de Securitate într-o ședință în care a decis să sporească securitatea la granița de est a țării și să ceară explicații Moscovei pe care a acuzat-o că are intenții murdare.[27] La 30 iulie, a avut loc o întâlnire a Comisiei Electorale Centrale cu candidații la președinție, în cadrul căreia Andrei Ravkov a avertizat asupra unor posibile provocări ce pot apărea în timpul mitingurilor electorale, ca urmare a rămânerii în libertate a 170 de mercenari ruși, căutați în continuare de autorități. Potrivit acestuia, există două grupuri de cetățeni ruși, pregătite în Pskov și Nevel, gata să intervină în alegerile prezidențiale din Belarus.[28] În aceeași zi, ambasadorul Rusiei în Belarus Dmitri Mezențev și ministrul consilier însărcinat cu afaceri ad-interim al Ambasadei Ucrainei, Piotr Vrublevski, au fost invitați la Ministerul Afacerilor Externe de la Minsk pentru a explica care sunt motivele prezenței și șederii cetățenilor ruși reținuți în Belarus. După întâlnire, Ministerul Ucrainean de Externe a emis un comunicat în care a cerut Belarusului extrădarea a 28 dintre mercenarii arestați, jumătate dintre ei fiind și cetățeni ucraineni, iar cei mai mulți sunt acuzați că au luptat alături de separatiștii susținuți de Rusia în estul Ucrainei.

Arestarea celor 33 de mercenari, membri ai grupării paramilitare Wagner, a provocat confuzie la Kremlin, Rusia reacționând la mai bine de 24 de ore după incident. Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Dmitrii Peskov a declarat că nu deține informații despre nicio companie militară rusă privată întrucât nu există un astfel de concept în legislația țării. Mai mult, acesta a insistat că Rusia nu va interveni în problemele interne ale Belarusului și a cerut eliberarea cetățenilor ruși reținuți la Minsk.[29] La câteva ore după reacția lui Peskov, ambasada Rusiei în Belarus a emis un comunicat în care a precizat că cele 33 de persoane intenționau să zboare la Istanbul, pe 25 iulie, dar au rămas la Minsk pentru că pierduseră avionul către o țară terță, acolo unde ar fi fost angajați ai unei companii de securitate private, pentru a proteja infrastructura energetică a statului respectiv.[30] La 3 august, consulul Ambasadei Ruse din capitala Belarusului, Kiril Pletnev, a declarat că cetățenii ruși arestați la Minsk se îndreptau de fapt către o țară din America Latină. Afirmația sa ridică însă multe semne de întrebare având în vedere că astăzi, nu se efectuează zboruri directe din Istanbul către țări din America Latină din cauza pandemiei de coronavirus.

Cazul Wagner scoate în evidență politica contradictorie a președintelui Lukașenko față de Rusia înaintea desfășurării alegerilor prezidențiale. Deși inițial a acuzat-o că prin trimiterea de mercenari în Belarus încearcă să destabilizeze țara, nu a luat măsuri elementare; nu a decretat de exemplu, stare de urgență, nu a închis frontiera dintre Belarus și Rusia, limitându-se doar la a trimite mai multe forțe de ordine care să supravegheze granița de est a țării. Mai mult, a declarat că cei 33 de soldați ruși reținuți la Minsk nu sunt suficient de vinovați pentru a lua măsuri dure împotriva lor.[31] În ciuda avertismentului secretarului Consiliului de Securitate al țării, Andrei Ravkov cu privire la posibila interferență a mercenarilor ruși în mitingurile electorale, acestea au continuat, mii de oameni alăturându-se candidatului opoziției Svetlana Tihanovskaia. La 4 august în discursul său în fața Parlamentului, Aleksandr Lukașenko a declarat că militarii ruși ar fi recunoscut că au fost trimiși în Belarus pentru a pregăti un masacru în centrul Minskului, admițând totodată că Rusia va rămâne întotdeauna cel mai apropiat aliat al Belarusului indiferent de cine va fi la putere după 9 august.

Cu toate că relațiile dintre Belarus și Rusia sunt tensionate având în vedere alegerile prezidențiale de peste câteva zile, Lukașenko știe că numai cu ajutorul Moscovei poate rămâne la putere. De-altfel, nu este exclus ca acesta să utilizeze incidentul cu mercenarii ruși ca pretext pentru a justifica represiunea aplicată de organele de securitate protestatarilor, după alegerile prezidențiale. Pe de-altă parte, Rusia nu are alternative. Garantându-i lui Lukașenko încă un mandat, aceasta păstrează Belarusul în sfera sa de influență și odată cu el, speranțele reluării negocierilor pentru o mai strânsă integrare alături de Rusia în cadrul Uniunii Vamale. O victorie a Svetlanei Tihanovskaia, care a declarat că Belarusul nu are nevoie de Uniunea Vamală, și s-a pronunțat pentru organizarea de noi alegeri prezidențiale în termen de 6 luni, ar da ocazia țării să urmeze o politică independentă ceea ce evident, nu e în interesul Moscovei. Cel mai important lucru pentru Rusia este așadar, păstrarea status-quo-ului în Belarus chiar dacă asta înseamnă menținerea la putere a lui Aleksandr Lukașenko.

Occidentul și alegerile din Belarus

Dacă la începutul anului Belarusul a reluat legăturile cu Occidentul, eliberând deținuții politici și restabilind relații diplomatice cu Statele Unite după mai bine de două decenii, la rangul de ambasador, acțiunile regimului de la Minsk în contextul alegerilor prezidențiale au asigurat cancelariile occidentale că în ultima dictatură a Europei nu e posibilă o schimbare. Încă de la debutul campaniei prezidențiale, Uniunea Europeană, Statele Unite, ONU și OSCE au condamnat politica de arestări arbitrare, violență și intimidare a guvernului de la Minsk la adresa protestatarilor pașnici, jurnaliștilor și a activiștilor societății civile din Belarus. În diverse comunicate, Washingtonul și Bruxelles-ul au cerut organizarea de alegeri libere și corecte, eliberarea lui Serghei Tihanovski și Viktor Babariko, înregistrarea lor în competiția electorală precum și respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Fără succes însă. Aleksandr Lukașenko a ignorat toate apelurile Occidentului, învinuindu-l că încearcă să intervină în alegeri, și cerând chiar expulzarea jurnaliștilor BBC și Radio Europa Liberă, pe care i-a acuzat că încearcă să pregătească proteste în capitala Minsk. Având în vedere tradiția falsificării alegerilor prezidențiale, nu e de mirare că Lukașenko este un președinte fără credibilitate în cancelariile occidentale. Nici posibila extrădare a mercenarilor ruși în Ucraina nu-i vor face mai acceptabil, nu-l pot transforma într-un politician care poate fi primit cu brațele deschise la Bruxelles sau Washington.

Lukașenko 6.0

Aleksandr Lukașenko candidează pentru un al șaselea mandat de președinte al Belarusului în ceea ce s-a vrut a fi doar o formalitate, dar s-a transformat într-o campanie prezidențială cu adevărat surprinzător de dură. Pentru prima dată în istoria politică a Belarusului, regimul a acționat încă de la debutul ei în încercarea de a-i asigura lui Lukașenko victoria în alegeri. Cei mai importanți contracandidați ai săi Viktor Babariko și Serghei Tihanovski, au fost arestați încă din timpul campaniei electorale, nu la sfârșitul acesteia așa cum a fost până în 2015. Ceea ce a diferențiat însă campania de anul acesta față de toate celelalte a fost impresionanta mobilizare a populației care s-a organizat și a protestat spontan pe tot parcursul ei. De asemenea, pentru prima dată opoziția din Belarus și-a unit forțele și a decis să susțină în alegeri un singur candidat: Svetlana Tihanovskaia. Cu toate că aceasta s-a implicat activ în campania electorală organizând mitinguri mai ales în orașele mici din Belarus (cele ale căror locuitori votau în mod tradițional cu Aleksandr Lukașenko), șansele ei de a fi declarată oficial victorioasă în alegeri sunt minime.Desigur, majoritatea analiștilor independenți sunt de părere că dacă alegerile ar fi libere și corecte Svetlana Tihanovskaia ar câștiga în fața lui Aleksandr Lukașenko, însă vorbim de Belarus, țară în care de mai bine de 26 de ani se falsifică alegerile în favoarea președintelui în exercițiu. Nici anul acesta nu va fi altfel. Invocând nevoia protejării populației în contextul pandemiei de coronavirus, Comisia Electorală Centrală condusă de Lidia Ermoșina, o apropiată a lui Aleksandr Lukașenko, a decis să reducă numărul de observatori electorali prezenți la fiecare secție de votare de la 7 la 3 în timpul votării anticipate, respectiv 5 observatori duminică pe 9 august, prea puțini pentru a putea monitoriza alegerile[32]. Mai mult, deși a primit solicitări din partea candidaților la președinție, aceeași Comisie Electorală Centrală a refuzat să instaleze camere de supraveghere în secțiile de votare, fiind de acord în schimb cu eliminarea perdelelor din cabinele de vot, ceea ce face ca votul să nu fie secret. De asemenea, observatorilor electorali nu li se permite să supravegheze urnele în care sunt depuse buletinele de vot și noaptea, ci doar în timpul zilei. De la începutul votării anticipate, pe 4 august, zeci de observatori independenți au fost arestați și s-au înregistrat peste 2.000 de încălcări ale legii electorale. Mai mult, la 9 august principala zi în care se votează nu vor fi prezenți în Belarus observatori din partea OSCE deoarece autoritățile nu au trimis invitația la timp, lăsând cale liberă falsificării pe scară largă a alegerilor. În aceste condiții, Aleksandr Lukașenko poate câștiga al șaselea mandat prezidențial cu 70% din voturi. Foarte probabil, ca urmare a publicării rezultatelor vor fi proteste ale populației, care va ieși pe străzi pentru a-și manifesta nemulțumirea. Acestea vor dura o zi, două, o săptămână, o lună, însă vor trece, așa cum s-a întâmplat după fiecare alegere a președintelui. De ce?

În campania electorală, Lukașenko s-a întâlnit de mai multe ori cu șeful KGB, Valeri Vakulcik, respectiv cu secretarul Consiliului de Securitate al țării, Andrei Ravkov, coordonatorii forțelor de securitate, cele care nu vor ezita să acționeze violent împotriva manifestanților pentru a opri protestele și a-l menține pe Lukașenko la putere. În plus, de 26 de ani cele mai importante funcții în stat sunt deținute de asociați ai președintelui care îi sunt în continuare loiali. Cel mai mare dintre fii săi Viktor, este din 2005 consilierul lui Aleksandr Lukașenko pe probleme de securitate națională. Acesta controlează de asemenea, armata și trupe ale Ministerului Afacerilor Interne. Ivan Turtel din poziția sa de șef al Comitetului de Control al Statului, a orchestrat cazul de corupție împotriva lui Viktor Babariko, oponent al lui Lukașenko în alegeri, iar Roman Galucenko noul prim-ministru este responsabil pentru scoaterea în stradă a trupelor OMON care au arestat protestatarii în timpul campaniei electorale. Câtă vreme există oameni gata să îndeplinească orice ordin al președintelui Lukașenko, șansele de schimbare a regimului politic din Belarus rămân destul de reduse. Riscul producerii unei lovituri de stat e minor iar o intervenție militară a Rusiei care să-l debarce pe Lukașenko de la putere e improbabilă. Kremlinul nu-și permite să renunțe la cel mai important aliat militar și strategic din Europa de Est, riscând să-și destrame astfel, sfera de influență.

NOTE_________________________

1 Артем ШРАЙБМАN “В Белоруссии скоро выборы президента. Из-за коронавируса впервые за многие годы у Лукашенко появились серьезные конкуренты”, Meduza, 29.05.2020, articol disponibil online la adresa https://meduza.io/feature/2020/05/29/v-belorussii-skoro-vybory-prezidenta-iz-za-koronavirusa-vpervye-za-mnogie-gody-u-lukashenko-poyavilis-serieznye-konkurenty, accesată la data de 20.07.2020.

2 Tony WESOLOWSKY, “Belarus’s ‘Slipper Revolution’ Seeks To Stamp Out Lukashenka. Is He At Risk?”, Radio Europa Liberă, 06. 06. 2020, articol disponibil online la adresa https://www.rferl.org/a/belarus-s-slipper-revolution-seeks-to-stamp-out-lukashenka-is-he-at-risk-/30656256.html, accesată la data de 20.07.2020.

3 Date statistice disponibile online la adresa https://www.worldometers.info/coronavirus/country/belarus, accesată la data de 20.07.2020.

4 Андрей ШИНГАРЕВ, “Пандемия коронавируса снова рассорила Минск и Москву А белорусский парад на День Победы усугубил ситуацию” Meduza 12.05.2020 articol disponibil online la adresa https://meduza.io/feature/2020/05/12/kak-pandemiya-koronavirusa-snova-rassorila-minsk-i-moskvu, accesat la data de 20.07.2020.

5“Тракторист, банкир, блогер. Кто выдвигается в президенты Беларуси Тракторист, банкир, блогер. Кто выдвигается в президенты Беларуси”, Настоящее время, 15 05 2020 articol disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/belarus-presidential-elections-candidates/30613468.html,accesată la data de 20.07.2020.

6 Ibidem.

7 “Кандидат в президенты Беларуси Тихановская заявила, что продолжит кампанию, несмотря на угрозы”, Настоящее Время, 16 06. 2020, disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/belarus-tihanovskaya-electionpresident/30673681.html?fbclid=IwAR2hCA0AvROtP8NHDFbIKBkGZCSQT71BicUH_Y4nfOCqamwNqzqb7yWjzM ,accesată la data de 20.07.2020.

8 “На белорусского блогера Тихановского завели новое уголовное дело – правозащитники”, Настоящее Время, 17.06.2020, articol disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/tikhanovsky-novoe-ugolosnoe-delo/30675512.html?fbclid=IwAR0jSvpJ-4XTfUhtDVih-0DLMxcF265i2EJYXhWDTetCEtNxjRCPoIsNrIM, accesată la data de 20. 07.2020.

9 Андрей КАЗАКЕВИЧ, “Если бы выборы были завтра? Белорусы в интернете голосуют за Бабарико”, Thinktabks. by, 22.05.2020, articol disponibil online la adresa https://thinktanks.by/publication/2020/05/22/esli-by-vybory-byli-zavtra-belorusy-v-intrnete-golosuyut-za-babariko.html ,accesată la data de 21.07.2020.

10 “Lukashenka Warns No ‘Maidan’ Following Mass Rallies Supporting Opposition”, Radio Europa Liberă, 01. 06 2020, articol disponibil online la adresa https://www.rferl.org/a/lukashenka-warns-no-maidan-following-mass-rallies-supporting-opposition/30646529.html, accesată la data de 21.07.2020.

11 Ирина РОМАЛИЙСКАЯ. „Сложно предъявить избирателю конкретные достижения”. Зачем Лукашенко распустил правительство накануне выборов”, Настоящее время, 03. 06.2020, articol disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/lukashenka-government-dismissal/30651261.html, accesată la data de 21.07.2020.

12 Ryhor ASTAPENIA,”Prepare For a Belarus Without Lukashenka?”, Chantham House, 16.06.2020, articol disponibil online la adresa https://www.chathamhouse.org/expert/comment/prepare-belarus-without-lukashenka?, accesată la data de 21.07.2020.

13 Дмитрий АЗАРОВ, “Проверки в Белгазпромбанке начались по поручению Лукашенко”, Коммерсантъ, 12.06.2020, articol disponibil online la adresa https://www.kommersant.ru/doc/4378188, accesată la data de 21.07.2020.

14“Топ-менеджеров Белгазпромбанка подозревают в создании ОПГ”, Коммерсантъ, 12.06.2020 articol disponibil online la adresa https://www.kommersant.ru/doc/4378219, accesată la data de 21,07,2020.

15 Андрей ШИНГАРЕВ, “Самая грязная кампания в истории Белоруссии К оппонентам Александра Лукашенко на выборах президента пришли с угрозами, обысками и арестами”, Meduza, 16.06.2020,articol disponibil online la adresa https://meduza.io/feature/2020/06/16/samaya-gryaznaya-kampaniya-v-istorii-belorussii?, accesată la data de 21.07.2020.

16 “Виктор Бабарико, претендент на пост президента Беларуси, задержан „за давление на свидетелей”, Настоящее Время, 18.06.2020, articol disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/belarus-elections-babariko/,accesată la data de 21.07.2020.

17 „Жители Минска выстроились в многокилометровую живую цепь в знак протеста против задержаний политиков и активистов” Meduza, 18.06.2020, aticol disponibil online la adresa https://meduza.io/news/2020/06/18/zhiteli-minska-vystroilis-v-mnogokilometrovuyu-zhivuyu-tsep-v-znak-protesta-protiv-zaderzhaniy-politikov-i-aktivistov, accesata la data de 21.07.2020.

18 „Это Средневековье”. Известные белорусские спортсмены, журналисты и музыканты критикуют задержания на пикетах” Настоящее Время, 22.06.2020, articol disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/belarus-protests-detention/30684606.html, accesata la data de 21.07,2020.

19 Виталий ЦЫГАНКОВ,”Никакие законы уже не действуют”. Президент Лукашенко и его соперники”, Радио Свабода, 02.07.2020, articol disponibil online la adresa https://www.svoboda.org/a/30702148.html accesata la data de 22.07.2020.

20 Николай РАЙСКИЙ, „Силовой сценарий. Лукашенко снял с выборов основных соперников и подавляет уличный протест,” 16.07.2020, articol disponibil online la adresa https://republic.ru/posts/97245?utm_source=republic.ru&utm_medium=email&utm_campaign=morning, accesată la data de 22.07.2020.

21Programul electoral al Svetlanei Tihanovskaia disponibil online la adresa https://tsikhanouskaya2020.by/moya_programma/ accesată la data de 01.08.2020.

22 „Не служил в армии – тебя там быть не должно”. Лукашенко предлагает ввести новое требование для кандидатов в президенты”, Настоящее Время, 17.07.2020, articol disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/lukashenko-vvodit-novoe-ogranichenie-slujba-v-armii/30732883.html, accesată la data de 01.08.2020.

23 «У Кремля нeт кандидатов на выборах в Белоруссии» Дмитрий Песков — о том, поддерживает ли Москва противников Александра Лукашенко, Meduza, 19.06.2020, articol disponibil online la adresa https://meduza.io/feature/2020/06/19/u-kremlya-net-kandidatov-na-vyborah-v-belorussii, accesată la data de 01.08.2020.

24 “Lukashenka Threatens Expulsion For Foreign Journalists Who Call For ‘Mass Disturbances”, Radio Europa Libera, 23.07.2020, articol disponibil online la adresa https://www.rferl.org/a/belarus-lukashenka-threatens-expulsion-foreign-journalists-mass-disturbances, accesată la data de 01.08.2020.

25 Марина НОСОВА, “Лукашенко: Нежелательно, чтобы нам пришлось прибегать к Вооруженным силам, но всякое может быть”, BelaPan,, 24.07.2020, disponibil online la adresa https://belapan.by/archive/2020/07/24/ru_1051386/, accesată la data de 01.08.2020.

26 “Минск объявил о задержании 32 бойцов „ЧВК Вагнера”. Что об этом известно” BBCNews Русская служба, 29.07.2020, articol disponibil online la adresa https://www.bbc.com/russian/features-53570937 , accesată la data de 03.08.2020.

27 “Лукашенко назвал „чрезвычайным происшествием” задержание россиян из „ЧВК Вагнера” и заявил о „грязных намерениях” России” Настоящее Время, 29.07.2020, articol disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/belarus-lukashenko vagner/30755521.html?fbclid=IwAR07rIc5A_1vgf2L5C60A_0zL5b5w4w0nF5fY-uS2w99jCBYLOak2Igwcuo, accesată la data de 03.08.2020.

28 “Глава Совбеза Беларуси: задержанных под Минском россиян подозревают в организации терактов”, Настоящее Время, 30.07.2020, disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/belarus-russia-detentions/30756545.html, accesată la 03.08.2020.

29 “Что делали в Минске россияне, задержанные белорусским КГБ? Отвечает Дмитрий Песков”, Meduza, 30.07.2020, articol disponibil online la adresa https://meduza.io/short/2020/07/30/chto-delali-v-minske-rossiyane-zaderzhannye-belorusskim -kgb-otvechaet-dmitriy-peskov?, accesată la data de 03.08.2020.

30 „Посол РФ в Белоруссии: „Задержанные – сотрудники ЧОП, они летели в Стамбул”, Радио Свабода, 30.07.2020, articol disponibil online la adresa https://www.svoboda.org/a/30757544.html?fbclid=IwAR062GauYWXXjzgi_7qcdXWtwrjb_isXTeZSLOl7T9Q9qrT9SwXQTLcAhZ0, accesată la data de 03.08.2020.

31 “Лукашенко: задержанные в Беларуси ,россияне „виноваты не настолько, чтобы принимать жесткие меры”, Настоящее Время, 02.08.2020, disponibil online la adresa https://www.currenttime.tv/a/lukashenka-russia-vagner/30762177.html, accesată la data de 04.08.2020.

32 “ЦИК Беларуси „из-за ситуации с COVID-19” сократила число наблюдателей на участках во время выборов президента”, Настоящее Время, 22.07.2020, articol disponibil online la adresahttps://www.currenttime.tv/a/belaru ermoshina-vybory/30741205.html, accesată la data de 04.08.2020.

https://www.contributors.ro/alegerile-prezidentiale-din-belarus-inceputul-sfarsitului-pentru-lukasenko/

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *