Alegerile și speranța

Aceste alegeri nu ni le-am dorit. Noi, locuitorii acestui stat, noi cei peste care niște târâie-brâu din fosta nomenclatură sovietică și-au permis să treacă de atâtea ori din 1991 până azi, de când, cică, „avem țară”. Aceste alegeri fac parte dintr-un joc străin. Ele fac parte din jocul lor, pe care și-l fac cu ajutorul unor emanați care se prezintă în fața oamenilor ca niște „specialiști”, „experți”, însă nu reprezintă, de fapt, decât niște slugi ale grupărilor care au transformat acest teritoriu într-o sursă de îmbogățire prin ocolirea sau încălcarea legilor, fără frica de a fi pedepsiți. Ei vor să-și desăvârșească opera de a controla pe deplin instituțiile statului. Nu-i vorbă, în toți acești ani nu s-a schimbat nimic – doar diferite facțiuni din aceeași tagmă criminală, de fapt, în care interesele de „afaceri” ilicite și cele politice s-au întrepătruns, ca pretutindeni în spațiul ex-sovietic. Acum, facțiunea care caută să-și desăvârșească „domnia” este albastră la culoare și se numește „partidul democrat din Moldova”, fiind gestionată de banditul penal după care plânge pușcăria, cu cătătură de oligofren și zâmbet de schizofrenic, pe nume Vladimir Plahotniuc. Înainte de el, a existat un alt „pahan” (lider interlop sovietic) care credea că va reuși să-și subordoneze întreaga putere (nu doar cea oferită de legi – întreaga putere), cu limbaj infect de pârnăiaș de la Pruncul și ambiții de lider național și părinte al națiunii dar, în esență, un fraier jucat pe degete de Plahotniuc, pe nume Vladimir Filat. Facțiunea sa a fost verde la culoare și s-a numit „partidul liberal democrat din Moldova”. Acum, această facțiune, moșită cândva de părintele corupției moldovenești Petru Lucinschi, încearcă să-și ia revanșa în fața celei conduse de Plahotniuc, și ea un copil al lui Lucinschi, însă „fugită de acasă” la un moment dat. Pentru a se răzbuna în fața interlopilor de la „pdm”, interlopii din ex-„pldm” și-au creat niște vase comunicante noi, numite „platforma civică demnitate și adevăr” și „partidul acțiune și solidaritate”, conduse de Andrei Năstase, locotenentul așa-zișilor oameni de afaceri Victor și Viorel Țopa, după care plânge pușcăria pentru schemele de „business” cu statul din anii 1990, și de Maia Sandu, o inocentă mironosiță adusă de Filat dintr-un post de muncă de birou la Banca Mondială și lansată în politica moldovenească, ajunsă celebră ca ministru al Educației printr-o singură reformă, soluție, măsură, spuneți-i cum vreți: instalarea camerelor la bacalaureat. În schimb, majoritatea școlilor rurale din republică au în continuare toalete afară (le știți cum arată), așa cum au avut și până la gloriosul mandat al subordonatei banditului pușcăriaș Vladimir Filat, Maia Sandu.

Faptul că gruparea „albastră” și cea „verde” provin dintr-un trunchi comun, cel al nomenclaturii sovietice care a jefuit populația Republicii Moldova în primii ani de independență, se poate observa și din mișcările tectonice ale pionilor acesteia – Năstase se retrage în favoarea Maiei Sandu, apoi Lupu face același lucru. În orice război există perioade de armistițiu, și nu e exclus să asistăm la un asemenea armistițiu în acest război între clanuri care durează de 25 de ani deja. Sau, poate, chiar la o perioadă de alianță. Celălalt pion important, Igor Dodon, va avea și el un rol important. Părerile sunt împărțite, deoarece gurile rele afirmă că gruparea albastră a îmbrățișat-o pe cea verde și o sufocă, distrugându-i imaginea cu suportul pe care i-l oferă, iar în locul ei se va posta Igor Dodon, candidatul lui Vladimir Plahotniuc. Astfel, în loc de neo-PLDM, s-ar putea să asistăm în curând la un neo-PCRM obținut prin fuziunea PDM și PSRM. Alegerile prezidențiale, un scrutin care le convine LOR, nu NOUĂ, de care au nevoie EI și nu NOI, sunt un bun prilej de a mai regla niște conturi și de a mai delimita niște sfere de influență, pentru o vreme.

Ce facem noi, cei care ne dorim să putem evada din acest coșmar al regenerării structurilor criminale concrescute cu statul, altfel decât prin plecarea din republică? Stăm cu mâinile în sân? Nu e cea mai bună alegere. Deoarece, în acest caz chiar nu mai avem nicio speranță – își vor rezolva din nou „treburile” peste capul nostru, și nu ne vom depăși condiția pe care ei ne-o rezervă nouă – aceea de șeptel, de turmă umană, de sclavi.

Miturile Greciei Antice vorbesc despre cutia Pandorei, trimisă de Zeus oamenilor ca să scoată la lumină și să umple lumea de toate urgiile posibile și imposibile, toate păcatele, defectele, metehnele, suferințele. Însă zeii olimpieni fuseseră obligați de-o rânduială a naturii, de-o forță care îi depășea chiar și pe ei în divinitatea lor, să le mai lase oamenilor și o arătare albă, strălucitoare, slăbuță și pulsând încet pe fundul cutiei, care și-a luat și ea zborul prin lume, și mai poposește uneori în inima oamenilor. Acea arătare este Speranța.
Și noi, locuitorii Republicii Moldova, de orice etnie, limbă sau religie am fi, avem o Speranță de a ieși din impasul ultimilor 25 de ani, de a dărâma atât puterea oligarhului Plahotniuc, cât și pe cea a unor oligarhi ceva mai mititei însă nu mai puțin hrăpăreți, care vor să se răzbune. Această Speranță se numește: unificarea Republicii Moldova cu România.

Realizând reunirea cu România, vom beneficia de justiție, ordine, bunăstare, securitate, și vom trăi cu demnitate. Cred că ar trebui să ne dorim unirea, cât mai mulți, pentru ca la următoarele alegeri parlamentare să putem trimite în Parlament o fracțiune declarată unionistă, care să înainteze această agendă în permanență, până vom ajunge la o majoritate parlamentară unionistă.

Deocamdată, la aceste alegeri prezidențiale pe care eu unul nu mi le-am dorit, voi vota pentru candidatul Partidului Unionist „Dreapta”, doamna profesor universitar Ana Guțu, deoarece dumneaei își dorește reunificarea Republicii Moldova cu România și va acționa în acest sens dacă va deveni președinte. Mă conduc, în decizia pe care am luat-o, de aceleași principii după care m-am condus și din 2007 până în 2014, când am susținut prin voturi repetate un alt partid în care, pe vremuri, îmi pusesem speranțe, dar care mi-au fost spulberate.
Fiecare cetățean este liber să facă alegerea pe care și-o dorește, însă mai este și dator să-și asume consecințele propriilor sale alegeri.