Alex Dimitrov: Paradoxurile caricaturii imi plac mai mult dect paradoxurile politicii moldovenesti

– Incontestabil, caricaturistul este un pictor dotat cu talent deosebit. Ce calitati anume trebuie sa posede el pentru a deveni un caricaturist politic redutabil?

– Daca perceperea lumii de catre un artist este mai mult emotiva si abstracta, un caricaturist – pe langa calitati artistice – trebuie sa posede si capacitatea de a analiza logic reflectiile acestei lumi intr-o maniera comica si satirica. Caricaturistul politic trebuie sa fie un nonconformist, inteligent, responsabil, avand calitati etice inalte, echidistant in redarea evenimentelor politice.

Altfel, el n-ar avea dreptul moral sa critice persoanele compromise. Este exclusa orice duplicitate in reflectarea acestor evenimente, pozitia lui trebuie sa fie ferma si clara, desi nimeni nu este ferit de greseli. As prefera sa discut cu un om cinstit, care greseste, decat cu unul ipocrit. Respectand talentul cunoscutului caricaturist politic Boris Efimov, regret ca acest maestru adesea calca pe propria constiinta, desenand la comanda caricaturi rautacioase si respingatoare la adresa oamenilor pe care ii respecta si chiar ii idolatriza: Nikolai Buharin, Josip Broz Tito s.a. Cauza? Efimov insusi a dat raspuns in unul din interviurile sale de spovedanie: frica. Deci, un caricaturist politic trebuie sa fie curajos, desi masina stalinista de persecutie a ingenuncheat nu numai artisti firavi si vulnerabili, dar si generali caliti in lupte.

– Ce inseamna sa fii caricaturist politic in R. Moldova?

– Caricaturist politic in Moldova? Uneori vrei sa rupi creionul, sa faci hartia bot, sa-ti faci valizele si s-o stergi – blestemand Ra-Ma-ul – intr-o tara unde idiotii si comunistii sunt in minoritate! Ce-i drept, acolo as avea mai putin de lucru… De fapt, caricaturistul oriunde ramane caricaturist, indiferent de tara in care locuieste. Dupa parerea mea, el trebuie sa fie mai cosmopolit in sensul bun al cuvantului, preocupat nu numai de problemele tarii sale, ci si de cele globale, deoarece suntem legati de toate. Mai mult, majoritatea tarilor se confrunta cu aceleasi probleme – coruptie, autoritarism, abuz de putere etc. De aceea, s-au creat foarte multe organizatii internationale ale caricaturistilor, care si-au propus sa rezolve impreuna unele probleme arzatoare, cum sunt, de exemplu, accesul la informatie, libertatea expresiei s.a. Clubul caricaturistilor nostri „Sentus” (lat. – spinos) face parte din organizatia mondiala „Cartoonists Rights Network”, care se preocupa mai mult de problemele accesului la informatie si drepturile caricaturistului la expresie. Dar, bineinteles, fiecare isi are particularitatile sale nationale, fara care lumea ar deveni uniforma si plictisitoare. Oricum, traind si facand caricatura in R. Moldova, un stat plin de paradoxuri, am senzatia ca traiesc in URSS-ul brejnevist, unde predomina „stabilitatea”, „bunastarea” si „fericirea”, declarata insistent de posturile oficiale de radio si televiziune. Este un cosmar sa vezi, de exemplu, pionieri pupand steagul rosu, patat de sangele milioanelor de oameni nevinovati, care repeta ca niste papagali ca Lenin este „jivee vseh jivih”. Nici nu stii: sa razi, sau sa plangi… Anume de acesti ieniceri politici dezradacinati, dezinformati si analfabeti are nevoie Voronin, caruia nu-i dau pace laurii lui Stalin sau Kim Ir Sen!

– Intamplarea sau deliberarea te-au ancorat in spatiul caricaturii politice?

– A fost un pas constient. In anii de studentie desenam caricaturi la adresa lui Brejnev, satirizam activistii de partid si comsomol, carierismul si cinismul carora imi producea un adanc dezgust. Cel mai curios e ca multi dintre ei au devenit mai tarziu „frontisti” si „social-democrati”. Mare este ispita treucii puterii, indiferent de continutul ei! Constientizarea nedreptatii intotdeauna clocotea in mine si isi gasea iesire pe hartie. Desi imi place mult caricatura umoristica distractiva (cu ea am pasit pentru prima oara pragul „Chiparusului”), treptat m-am simtit atras de caricatura politica, in care m-am regasit si care imi ofera posibilitatea de a-mi expune parerea. De fapt, caricatura politica este o forma de protest impotriva ipocriziei si cinismului politicienilor corupti.

– La fel ca si epigrama, o caricatura fara miza si fara poanta nu mai e caricatura. Ce credeti? Exemplificati cu experiente din domeniul caricaturii politice.

– Imi place mult epigrama, deoarece este si ea o caricatura… verbala! Nu degeaba caricaturistii si epigramistii se inteleg foarte bine intre ei. In Romania, permanent se organizeaza festivaluri de umor si satira, unde persoanele principale sunt nu guvernantii, ci epigramistii si caricaturistii. Epigrama – ca si caricatura – trebuie sa fie laconica, ingenioasa si arzatoare. Am multi prieteni epigramisti in Romania, printre care Ioan Toderascu, Lica Valerian, Elis Rapeanu. Cu vestitul nostru epigramist Ion Ciobanu, in anii de studentie, am participat la numeroase concerte, in care el si-a afirmat talentul de umorist cu mult succes.

– Ce insemnatate are detaliul artistic in caricatura?

– Un detaliu, la prima vedere neinsemnat, poate fi foarte graitor. Cu ajutorul lui, mesajul caricaturii devine mai clar si mai profund. Din punct de vedere artistic si compozitional, desenul devine mai interesant. Dar si cel ce-l priveste trebuie sa aiba un anumit grad de inteligenta si un simt dezvoltat al umorului.

– In opinia mea, caricatura, desi deformeaza aspectul fizic al persoanelor luate in raspar, umanizeaza totusi politica si politicienii. Asa-i?

– De fapt, scopul caricaturistului consta nu in deformarea aspectului fizic al persoanelor indicate, ci in demascarea calitatilor si actiunilor lor egoiste, care au un impact negativ asupra calitatii vietii concetatenilor lor. Caricatura nu poate sa umanizeze o politica inumana. Mai mult, caricatura politica, intr-un fel, trebuie sa fie „rea”, dar aceasta rautate este similara cu rautatea medicului, care lupta pentru insanatosirea pacientului sau. Paradoxul consta in faptul ca o caricatura „rea” intr-adevar poate fi una umanista. Paradoxurile caricaturii imi plac mai mult decat paradoxurile politicii moldovenesti!

– Cum ai caracteriza succint situatia politica actuala a RM? Ce calitati morale sau, mai exact, amorale il caracterizeaza plenar pe politicianul moldovean tipic?

– Cred ca este o revenire grea din coma, dar, pana la insanatosire, mai avem mult. Putem sa ne asteptam si la un recidiv, cand unii pacienti incurabili din punct de vedere politic (ma tem, si psihic) pot sa mai produca inca mult dezastru. Calitatea politicianului poate fi determinata nu numai de profesionalismul sau, ci si de dorinta lui sincera de a usura viata poporului, caruia i-a dat juramantul de slujire. Avem noi politicieni-umanisti de talia lui Mahatma Gandhi, care ar declara greva foamei ca raspuns la scindarea societatii in doua tabere antagoniste? Din contra, unii politicieni ai nostri atata vrajba nu numai intre paturile sociale, dar si intre etnii, speculand potlogareste cu notiuni de „patriotism” si „statalitate”! Avem noi oare politicieni de talia lui Franklin Roosevelt, care a scos din criza o tara enorma, realizand un sir de programe social-economice? Dregatorii nostri sau afirma cu dispret ca Chisinaul este un oras pentru… cei bogati, sau sunt preocupati mai mult de consolidarea bugetului familial, in detrimentul intereselor publice. Oare astia sunt adevaratii statalisti?! Atata timp cat lacomia si setea maniacala de putere vor ameti creierii guvernantilor nostri, aceasta palma de pamant, numita R. Moldova, nu va avea nicio sansa de supravietuire. Inca un moment important: politicienii care cu adevarat vor sa construiasca un stat viabil din punct de vedere politic si economic trebuie sa investeasca in primul rand in educatie. Neavand resurse naturale considerabile, trebuie cu grija sa crestem resursele intelectuale. Oare are nevoie Voronin de oameni culti, inteligenti, liberi in gandire si actiuni? El are nevoie de pensionari dezinformati si inculti, care sa fie gata cu saliva la gura sa-l apere numai pentru faptul ca le-a marit pensia cu 20 de lei din contul transferurilor banesti ale gastarbeiterilor. Halal de asa statalist! Cinismul, ipocrizia, viclenia, lacomia, orgoliul vulnerabil – iata inca cateva trasaturi, care completeaza „falnicul” portret al politicianului moldovean ajuns la treuca.

– Cum crezi, ce au in comun si ce le deosebeste cardinal pe cele doua figuri ale politicii moldovenesti – Voronin si Rosca?

– In lucrarea sa „Arhipelagul GULAG”, A. Soljenitin a descris relatiile dintre NKVD-isti si criminalii-recidivisti, care erau numiti de primii „social apropiati” („????????? ???????)”. NKVD-istii ii simpatizau mai mult pe ucigasi, violatori, hoti si escroci, decat pe cei „politici”. Este o comparatie trista, care poate fi folosita si in cazul Voronin-Rosca. Avand un grad diferit de inteligenta, doctrine ideologice diametral opuse si chiar un decalaj considerabil de varsta, acesti gemeni politici totusi au foarte multe trasaturi comune, deoarece sunt… „social apropiati”. Acest rusinos „parteneriat” a fost determinat nu de o apropiere ideologica in numele „consensului national”, ci de interese pur pragmatice, fapt care inca o data ne demonstreaza cu lux de amanunte cinismul si aviditatea acestor actori politici. Banii, puterea si „la dolce vita” – iata visul lor de capatai. Asa inteleg ei crestinismul si marxism-leninismul!

– Daca in Moldova va birui democratia, nu ai temerea ca satiricii si caricaturistii vor ramane fara de lucru?

– Din contra, democratia o sa ne ofere si mai mult de lucru! Puterea se schimba, iar omul ba. N-am nicio iluzie in aceasta privinta, romantismul meu „democratic” s-a vanturat demult, odata cu „reprofilarea” unor membri ai PCUS in „democrati” si „frontisti”. Pun pariu ca in curand ii vom vedea „liberali”! Basta! Avem nevoie de oameni noi, de o clasa politica noua, neintoxicata de virusii totalitarismului, ambitiile careia ar fi legate numai de nazuintele acestui popor chinuit si batjocorit.

– Cand vom avea si noi, la Chisinau, un festival national sau – de ce nu? – international de caricatura?

– Din pacate, deocamdata avem un minister al Inculturii, caruia ii este, scuzati, intr-un loc de problemele culturii. De caricatura nu mai zic. Acum cativa ani, a fost initiata organizarea unui concurs international de caricatura. Mai mult de o mie de caricaturi au venit din toate colturile lumii, autorii carora au fost caricaturisti renumiti din Romania, Rusia, Ucraina, Israel, Serbia, Bulgaria, Polonia, Brazilia, SUA etc. Guvernul, care a promis ca va sustine financiar organizarea acestui concurs, nu si-a onorat promisiunile. In final, ne-am facut de rusine, si Moldova a adaugat inca o bila neagra in „palmaresul” sau trist. Sa speram, totusi, ca lucrurile se vor schimba spre bine si in acest sens.

– Ce ai dori sa te mai intreb?

– Ce le-as dori cititorilor TIMPULUI Satiric…

– Am si facut-o!

– Curaj, speranta si… sa radem impreuna!

Serios ca niciodata, a fost