Alexandr Stoianoglo este acuzat de corupere pasivă și abuz în serviciu
În anul 2011, pe când era președinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, ar fi facilitat adoptarea unor modificări la o lege, care au permis spălarea a miliarde de dolari prin intermediul băncilor moldovenești, transmite Știri.md.
Acuzațiile au fost făcute de actualul șef al Comisiei securitate națională, Lilian Carp, la ședința de marți a Consiliului Superior al Procurorilor.
„În procesul analizei cadrului legal modificat în anii 2010 – 2014, pentru a facilita spălarea banilor prin R. Moldova, a fost stabilită o sintagmă inedită formată din trei cuvinte. Sintagma, având efectiv suspensiv, a fost introdusă ca amendament în lectura a doua, în legea 190 din 2007, cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Sintagma a permis companiilor nerezidente ale căror conturi au fost blocate, prin deciziile Serviciului Prevenire și Combaterea Spălării Banilor să deblocheze conturile și să transfere banii doar prin prezentarea la bancă a recursului asupra deciziei de suspendare a operațiunilor financiare”, a declarat Lilian Carp în cadul ședinței CSP.
Potrivit deputatului Lilian Carp, modificările cu pricina la lege s-au făcut încă în anul 2011.