Opinii și Editoriale

Alexandru Tănase: Cel puțin 60% dintre cei care au votat susțin direcția europeană a Republicii Moldova

Alegerile de ieri au fost mai mult decât un simplu vot – au fost un moment de cotitură. Deși analizele detaliate continuă, unele lucruri sunt deja evidente.

Moldovenii au spus un „NU” clar și hotărât ambițiilor expansioniste ale Kremlinului. Votul a fost pro-european, fără echivoc. Nu doar pentru că PAS a obținut peste jumătate din voturi, ci și pentru că mulți alegători, chiar dacă n-au pus ștampila pe PAS, împărtășesc aceeași viziune: Moldova trebuie să meargă spre Europa.

În lipsa unei opoziții democratice solide, o parte din voturi s-au dus spre partide ca cele conduse de Tkaciuk, Voronin sau Dodon. Chiar și voturile pentru Vasile Costiuc transmit un mesaj: alegătorii resping influența Rusiei și pe Putin.

Ce e clar? Cel puțin 60% dintre cei care au votat susțin direcția europeană a Republicii Moldova. Iar dacă ținem cont și de cei care n-au venit la urne – fie din dezamăgire față de greșelile PAS, fie pentru că nu au găsit o alternativă de încredere pe dreapta – tabloul devine și mai clar: aspirația europeană e majoritară.

Rezultatul acestor alegeri vine ca o validare indirectă a referendumului de anul trecut pentru modificarea Constituției. Atunci a fost la limită. Acum e limpede: moldovenii care sunt activi civic și politic vor un viitor european. Și da, vor asta alături de România.

Chiar dacă mulți alegători s-au simțit obosiți, frustrați sau chiar sceptici, mesajul lor a fost clar: sprijinul pentru integrarea europeană rămâne puternic. Iar PAS, în ciuda greșelilor din trecut, rămâne singura formațiune responsabilă să ducă acest proiect la capăt.Fie că vorbim de 2028 sau 2030, nu asta e cel mai important. Ceea ce contează cu adevărat e direcția — iar Moldova se mișcă, în sfârșit, pe drumul cel bun. Acum, e timpul să accelerăm pasul.

comentarii

  1. Păi nu prea ai unde să te duci în altă parte.
    Spre Est e jale.
    Cu bune sau rele Europa rămâne singurul model socio-economic acceptabil pentru cetățeni.

  2. speram ca in viitorii patru ani, conducerea rep. Moldova sa dubleze munca si efortul pentru cetatenii care au mai ramas in tara, sa dee un impuls si curaj pentru cei din afara tarii, care vor sa revie acasa si sa contribue si ei la economia tarii !!!

Răspunde-i lui Toni Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *