Formată din partide diferite ca pondere, doctrină, biografie ş.a.m.d., noua construcţie democratică îşi asuma cinci obiective majore. Alianţa, chiar din prima zi a existenţei sale, a fost pălită de nenorocul de a nu avea o opoziţie propriu-zisă, inteligentă, civilizată şi responsabilă. Comuniştii, care mimau rolul de opoziţie, au acţionat din chiar prima zi a existenţei AIE ca nişte barbari, confirmându-şi vocaţia de gherilă politică marginală, de extremă, antipopulară şi antistatală. Comportamentul comuniştilor a determinat în mare măsură şi caligrafia politică a Alianţei, jocul uneori neclar, chiar obscur al liderilor ei la două capete de masă, prudenţa ori chiar frica de a tăia în carne vie. Astăzi, unii zic că Alianţa nu mai există, că a murit şi îşi freacă mâinile de bucurie. Dacă a murit – să vorbim de morţi numai de bine. Maurul şi-a făcut treaba. Că putea să o facă şi mai bine e o altă poveste. O altă poveste care abia începe şi pe care trebuie s-o trăim împreună în această toamnă cu maximă responsabilitate.
