Două evenimente s-au aşezat simbolic unul lângă altul, evenimente care reflectă perfect drama unei populaţii care de 20 de ani trăieşte într-un stat cu o identitate şi o independenţă disputate. Primul: vineri, 23 aprilie 2010, Alianţa de guvernământ a decis să trimită un detaşament de ostaşi moldoveni la parada din 9 mai de la Moscova, unde ruşii vor marca 65 de ani de la ceea ce ei numesc „marele război pentru apărarea patriei”. Al doilea: azi, luni, 26 aprilie, deputaţii primului parlament care au votat independenţa R. Moldova se convoacă pentru a „restabili” actul Declaraţiei de Independenţă care „a ars” în timpul evenimentelor din 7-8 aprilie anul trecut. Întrebarea care se impune aici e următoarea: despre ce fel de independenţă e vorba, independenţa faţă de cine a fost votată pe 27 august 1991, dacă astăzi R. Moldova – cu trupe ruseşti de ocupaţie pe teritoriul ei – îşi trimite ostaşii să mărşăluiască pe Piaţa Roşie?
Pentru a înţelege ce se întâmplă în „sânul Alianţei” să rebobinăm filmul despre modul în care a fost adoptată decizia respectivă.
Acum o săptămână şi ceva presa de la Chişinău (în primul rând, TIMPUL) a pus în dezbatere problema participării sau neparticipării detaşamentului de soldaţi moldoveni la parada militară de la Moscova de pe 9 mai. Evident, liderii Alianţei nu puteau să nu cunoască aceste dezbateri. Joia trecută, liderii AIE, în urma unor discuţii aprinse (fără presă) îl forţează pe preşedintele interimar M. Ghimpu să renunţe la decizia sa de a nu trimite ostaşi la parada de la Moscova. Astfel, vineri Ghimpu (fără a coordona cu ceilalţi lideri ai AIE) organizează o conferinţă de presă unde declară că este nevoit, pentru a păstra Alianţa, să se supună deciziei majorităţii (PLDM, PD, AMN) şi că el va participa, împreună cu detaşamentul de soldaţi, la parada din Piaţa Roşie de la Moscova. Peste noapte însă Ghimpu se… răzgândeşte şi sâmbătă, la postul de radio „Vocea Basarabiei”, schimbă placa şi declară că el, ca preşedinte, nu va participa la parada militară din Moscova, dar că va trimite contingentul de ostaşi solicitat de partea rusă. Aşadar, preşedintele Ghimpu – în calitatea sa (ŞI) de comandant suprem al armatei – nu va participa, armata însă va participa…
Dacă această bâlbâială a lui Ghimpu se numeşte politică de stat responsabilă, apoi eu mă numesc nu Tânase, ci Eyjafjallajokull, cum se numeşte vulcanul din Islanda. Ai senzaţia penibilă că noi, cetăţenii (şi votanţii Alianţei), suntem consideraţi nişte handicapaţi care nu înţeleg ce se întâmplă. Da, motivele invocate sâmbătă de Ghimpu de a nu merge la Moscova sunt întemeiate, dar oare anume ele l-au determinat să-şi schimbe decizia din ajun? Adevăratele motive sunt altele, cu mult mai pământeşti şi care nu au nimic în comun cu principiile, convingerile şi verticalitatea politică a dlui Ghimpu. Acestea-s de ordin electoral – Ghimpu a înţeles că participarea sa la Moscova îi va subţia considerabil armata de votanţi. Asta e, sunt mai aproape dinţii decât părinţii şi nu interesul naţional, nu convingerile politice, ci interesul îngust de partid i-a determinat decizia. Dacă Ghimpu nu şi-ar fi schimbat în două zile de trei ori poziţia, ar fi fost crezut şi demn de tot respectul, bâlbâiala (inconsecvenţa) lui însă l-a pus într-o lumină şi mai proastă. Comportamentul lui deloc cavaleresc faţă de ceilalţi colegi din Alianţă ne-a amintit de „figurile” de tristă faimă pe care le făcea Roşca cu partenerii săi de coaliţie. Şi conferinţa sa de presă de vineri, şi declaraţiile sale de la „Vocea Basarabiei” au creat un precedent urât, mortal pentru buna funcţionare a Alianţei: de ce să nu ne aşteptăm ca şi ceilalţi lideri să procedeze la fel?
Rămâne de văzut dacă tumbele iresponsabile ale lui Ghimpu îl vor ajuta să „dreagă busuiocul”. Deocamdată, el arată destul de prost. Nu arată mai frumos nici imaginea lui V. Filat, deoarece este evident că şi votul lui în favoarea participării R. Moldova la parada de la Moscova nu e dictat de largi interese naţionale, ci de înguste interese de partid, electorale. Nu poţi să-i acuzi pe liderii Alianţei pentru faptul că îşi fac calcule electorale. Problema e ce fel de calcule fac. Spre deosebire de Ghimpu, Filat consideră probabil că prin „apropierea” lui de Rusia va împuşca mai mulţi iepuri: 1. va demonstra că este un politician pragmatic (te faci frate cu dracul până treci puntea), 2. că ar putea obţine chiar nişte beneficii de la ruşi, care îi vor fi de folos în campania electorală, 3. că îi va lipsi pe comunişti de un atu propagandistic în campania electorală, 4. îi va lua lui Lupu o parte din voturi. Rămâne de văzut dacă acest calcul este corect. Personal cred că Filat greşeşte. Nu e exclus ca chiar şi UE să salute acest pragmatism, numai că în viitoarele alegeri anticipate vor vota nu cetăţenii din ţările UE, ci moldovenii din R. Moldova. Părerea mea este că Filat nu-şi cunoaşte, totuşi, propriul electorat. S-ar putea întâmpla ca electoratul care nu agreează o asemenea apropiere de Rusia să fie cu mult mai numeros şi el dă vrabia din mână pe cioara de pe gard. Să nu uităm, tonul pentru a fi votată echipa lui Filat a fost dat de elitele intelectuale, de intelectualii de la ţară care, tradiţional, au viziuni proeuropene, proromâneşti şi antiruseşti. Să câştigi două voturi, dar să pierzi zece nu e o „afacere bună”. Pierzând sprijinul electoral al acestora, PLDM poate avea probleme serioase în anticipate. Am spus „echipa lui Filat” nu întâmplător. „Partidul lui Filat” s-a bucurat de un considerabil sprijin popular graţie echipei sale. Nu insinuez şi nu sugerez nimic, dar se poate întâmpla ca în cazul în care această echipă va fi solidară cu decizia lui Filat să aibă unele probleme de imagine. Unele probleme va avea şi S. Urecheanu, fiindcă „aripa liberală” a AMN, care a mai rămas, nu este nici ea încântată de decizia de a trimite ostaşi moldoveni la parada de la Moscova. La acest capitol cele mai puţine probleme le va avea M. Lupu, PD fiind un partid de stânga cu simpatii faţă de Moscova declarate public nu azi sau ieri.
Nu putem să nu luăm în calcul încă un aspect al problemei: inconsecvenţa lui Ghimpu, ca şi „pragmatismul” lui Filat (şi Urecheanu), nu se leagă deloc cu retorica lor vizavi de evenimentele din 7 aprilie 2009 – pe de o parte, glorificarea tinerilor care s-au ridicat la revoluţie împotriva regimului comunist, antieuropean, antiromânesc şi filorus adus în Moldova de tancurile ruseşti, iar pe de alta – participarea la Moscova la un eveniment care glorifică aceste tancuri… Aceste lucruri nu numai că nu se leagă, dar arată urât, sunt descalificante pentru liderii anticomunişti ai Alianţei. Şi-au pus ei oare întrebarea de ce are nevoie Moscova de această paradă şi de participarea la ea a fostelor republici sovietice? Oare nu este clar că Rusia nu a renunţat la „ticurile” ei imperiale, la statutul ei de mare putere, iar adevărata menire a paradei militare din 9 mai este de a-şi convoca foştii vasali la Moscova demonstrând astfel Europei şi Occidentului cine este adevăratul stăpân în această parte a lumii? Într-un limbaj mai colocvial, R. Moldova este pur şi simplu… folosită. În ce măsură se sincronizează această strategie a Moscovei cu noţiunile de independenţă statală şi demnitate naţională ale R. Moldova?
După cele întâmplate am putea vorbi despre „moartea Alianţei”, precum se aud deja unele voci? Politic, deşi scârţâind, deocamdată Alianţa încă se va menţine. Şi ea trebuie menţinută, chiar şi cu acest preţ, „storcându-se” din ea totul ce încă se mai poate „stoarce” din punct de vedere politic pentru a nu netezi drumul de întoarcere al comuniştilor. Bineînţeles, unii jubilează pe tema disensiunilor din Alianţă. Mi se pare însă că pe alocuri se exagerează cu rea-credinţă, aruncându-se, odată cu apa, şi pruncul. A-l declara pe Filat „comunist îmbrăcat în verde” este, pur şi simplu, nedrept. Înţeleg marea satisfacţie pe care o trăiesc acei care se întreabă „Oare nu TIMPUL l-a lăudat pe Filat?”. TIMPUL nu a lăudat pe nimeni, dar i-a susţinut, în egală măsură, şi pe Filat, şi pe Ghimpu, şi pe Urecheanu. Şi nu regretăm. Pentru că, dacă astăzi Voronin nu mai e în fruntea R. Moldova şi în această ţară se respiră mai liber, e meritul acestor politicieni. Cu toate defectele şi limitele lor istorice.
Da, participarea R. Moldova la parada militară de la Moscova ar însemna decesul moral al AIE. Acest deces ar putea avea, după anticipate, repercusiuni serioase asupra viitoarei configuraţii politice a parlamentului. Partida însă nu e făcută. Creditul moral al Alianţei obţinut în timpul războiului pentru „votul de aur” mai poate fi păstrat, încă nu e târziu ca cei patru lideri ai Alianţei să-şi revadă decizia de a participa la parada militară de la Moscova. Mai există o şansă. Iar noi, alegătorii, trebuie să le-o acordăm.
