Internațional

Alianţa ruso-franceză este doar declarativă, în practică IMPOSIBILĂ

În doar 10 zile, prietenia franco-rusa si-a schimbat statutul din „fără speranță” în de „importanță strategică”, spune Cyrille Bret, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po).

Pentru unii lideri politici, o alianță strategică cu Rusia este un rău necesar, dictat de atacurile teroriste de la 13 noiembrie. Pentru altii – reorientarea politicii externe spre o mai mare independență a Franței fata de NATO.

„Cu toate acestea, reapropierea tactica va atinge în curând limitele sale. Mai întâi de toate, în desfășurarea operațiunilor militare. Interoperabilitatea sistemelor de securitate ruse şi franceze este departe de a fi realizabila, pentru ca, evident, Rusia nu a implementat standardele NATO, obligatorii pentru o coaliție internațională. În plus, atitudinea fata de victimele in randul civililor variază la Paris și Moscova „, – notează ziarul.

Diferit vad cele doua tari și criza siriana: dacă Parisul afirma ca este o consecință a războiului civil, a cărui aplanare este posibilă numai prin schimbarea regimului și schimbare democratică; pentru Moscova este rezultatul unei rebeliuni organizate de către statele sunnite cu utilizarea mișcarii jihadiste, iar singura modalitate de ieșire – conservarea regimului pro-şiit al lui Bashar al Assad.

Diferențele se manifesta și la politica alianțelor: Rusia vrea să profite de revenirea in joc a Iranului, iar Franța sprijină alianța sunnita.

Un „mar al discordiei” ramane în arena internațională si chestiunea ucraineana. Moscova încearcă să asigure statutul de „conflict înghețat” crizei din Donbas care sa slăbeasca guvernul ucrainean și sa previna extinderea NATO și UE.

La randul sau, Parisul sprijină ferm guvernul de la Kiev. „În cazul reluarii crizei ucrainene, axa Paris-Moscova va cadea rapid în umbra Triunghiului de la Weimar”(Paris-Berlin-Varșovia),” – spune ziarul.

Având în vedere toate diferențele de mai sus, renașterea prieteniei franco-ruse este una aparentă, declarativa, constata publicația.
 
Sursa: Paginaderusia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *