Când citesc Welcome to Zaatari Refugee Camp mă întreb cum aș primi mesajul după ce-aș lăsa în urmă casa și o parte din familie ciuruite de gloanțe și-mi tremură picioarele. Țin în mână foi pe care am scris cuvinte în arabă învățate timp de o lună, de când sunt voluntară într-un centru pentru copii cu nevoi speciale din Amman. În palmă mi-am scris cuvântul sadik, adică „prieten”, pe care mi-l tot repeta iordanianul ce m-a luat la autostop. Am două zile să înțeleg cum trăiesc oamenii ăștia.
Pe stradă principală Champs-Élysées se joacă biliard și se stă pe net.
De un an și trei luni locuiesc aici aproximativ 120 000 de sirieni care au fugit de războiul civil. Într-un câmp pustiu s-au înălțat mii de corturi și caravane. Tabăra e ca un oraș, împărțită în 12 sectoare, are trei școli I-XI, 62 de moschei și două spitale. Morții se îngroapă într-un oraș la 12 kilometri distanță. Sediile ONG-urilor și ale Poliției sunt îngrădite de sârmă ghimpată. Pe strada principală, denumită Champs-Élysées se joacă biliard și jocuri pe calculator și se repară televizoare.
Părinții își trimit copiii mai mult la muncă decât la școală. La școală au gratii la geamuri, ca să nu fugă de la ore.
Săptămânal vin în tabără 15-20 de mii de sirieni. Odată a ajuns aici singură o fetiță de 16 ani. La graniță a mințit că cei de lângă ea erau familia ei. Un polițist îmi spune că 60% din refugiați au sub 18 ani. Dintre ei, 40 000 ar trebui să meargă la școlă, dar puțini o fac, pentru că nu există transport în comun sau pentru că părinții îi trimit la muncă. Polițistul explică: „În Iordania, legea nu permite copiilor să lucreze. Dar dacă familiile sunt de acord, noi nu interzicem. Când vedem copii care muncesc, sfătuim părinții să-i trimită la școală. Unii înțeleg, alții, nu.” Profesorul de engleză Mouttic, a confirmat: „De la șase ani, copiii încep să vândă ceai, cafea, să care diverse lucruri. Primesc 150 de dinari sirieni (50 de piaștri iordanieni), pe un drum de cărat cu roaba”. El predă la o clasă de 80 de băieți, pentru că în Iordania sexele studiază separat. Iar mai nou se pare că vor avea gratii la geamuri. Soliman, managerul școlilor și profesor de matematică îmi spune: ,,Există copii care se bat cu pietre, pentru că nu se cunosc. Într-o clasă pot fi copii din 20 de sate, iar câteodată, când profesorul e cu spatele, sar pe fereastră.”
În fiecare zi ajung în tabără 300 de camioane cu apă, dar nu e destulă.
Dar cea mai stringentă problemă pentru Zaaatari este lipsa apei. Coordonator la Agenția de Refugiați a Națiunilor Unite (UNHCR), Iris Blom, îmi zice: „Zilnic primim trei sute de camioane și fiecare refugiat primește gratis pâine și apă, plus vouchere de mâncare, dar unii le vând pe bani, în condițiile în care există iordanieni care nu primesc apă și nici nu au cu ce să-și cumpere. Tabăra ar putea să existe și 20 de ani și atunci refugiații trebuie să se simtă responsabili pentru ce primesc.” Sirienii fură și electricitate și toalete, pe care le vandalizează ca să folosească materia primă pentru a ridica altele în spatele corturilor lor. Un ofițer de poliție îmi explică: „E legat de cultura noastră. Ca musulmani, o femeie nu folosește aceeași toaletă ca un bărbat, așa că sunt furate pentru a fi utilizeze separat, dar noi le mutăm la loc”. Mai este și frica de a te duce la toaletă noaptea, pentru că străzile nu sunt luminate.
(stânga) Cabinetul unui medic (dreapta) Copii la joacă
Acolo unde nu e apă suficientă și igiena e opțională, sunt și multe boli. Medicul Generalist Hawla îmi spune că în spitalul unde lucrează ea vin zilnic 140 de pacienți, iar cele mai frecvente sunt bolile gastrointestinale, de piele, respiratorii, hepatita A și diareea. Pe lângă astea mai sunt și altele: „cam 55% dintre pacienții mei au probleme psihice. Multora le e rușine sau frică să recunoască”, îmi spune Hawla. Sunt multe cazuri în care copiii vin singuri la consultație. „Zilnic o fetiță de șase ani îmi cere un sandviș sau o Cola. O alta vrea mereu să-i fac poze”, îmi povestește Hawla și-mi arată pe telefon poze cu fetița care zâmbește știrbă de doi dinți. Majoritatea copiilor mor din cauza unui accident de mașină, pentru că majoritatea locurilor de de joacă sunt pe carosabil, iar zilnic unul, doi bătrâni fac stop cardiac. Cine nu poate fi operat în tabără, e trimis la alte spitale Iordania.
Pe strada principală găsești rochii de mireasă și capete de miel.
Un jurnalist freelancer îmi spune că în urmă cu două săptămâni a fost o nuntă. Invitații sunt de obicei puțini, doar membrii familiei și prietenii. Pe strada principală am văzut câteva magazine cu rochii și bijuterii pentru nuntă. Dar din altele zâmbeau capete de miel tăiate, pentru sărbătoara musulmană Eid, care începe pe 15 octombrie și durează 3 sau 4 zile, dar mulți refugiați nu o vor simți. Acasă obișnuiau să sacrifice oi împreună cu familia, dar acum una costă două-trei sute de dinari iordanieni (cam tot atâția euro), iar mulți au joburi de o zi. Muhamad, un tată de 50 de ani face o glumă în pragul caravenei: „În Siria, de Eid, în loc de miei, Bashar omoară copii.” Totuși, în aceste zile refugiații primesc donații în jucării și mâncare și se vizitează unii pe alții. Cei care își permit miei, îi sacrifică în fața cortului sau a moscheilor.
Nu e de mirare că unii vor să fugă din tabără.„Dacă un sirian vrea să se căsătorească cu o iordaniancă pentru ca el să iasă legal din tabără, familia fetei nu va fi de acord, din cauza tradiției care presupune ca băiatul să aibă o situație materială bună. Fugarii îi aducem înapoi. Oricum nimeni nu le va da de lucru; angajatorii nu au încredere în cineva fără acte”, îmi explică un polițist. Săptămânal sunt prinși unu, doi fugari. Pentru a pleca în mod legal, trebuie să aibă rude în Iordania care să-i ia în custodie. Și nu poți lua o singură fată, trebuie să inviți toată familia. De-asta pleacă săptămânal doar patru, cinci.
Basma, fetița de trei ani și Ahmed, tatăl ei de 50.
Sunt și eu invitată în sânul unei familii de refugiați, la masă. Ahmed locuiește într-un cort cu soția și cele patru fiice între cinci și opt ani. În timpul cinei ne uităm la televizor de pe niște saltele puse pe jos. Știrea spune că Bashar Al Assad și Armata Siriană Liberă nu vor bombarda de Eid. „Dar în urmă cu doi ani Bashar a zis la fel și totuși au omorât peste o mie de oameni”, spune Soliman, profesorul de matematică și vecinul lor. Una dintre fetițe, Basma, are o cicatrice pe piept: „Când a izbucnit focul, în loc de Basma, Ahmed a luat în brațe o pernă. S-a trezit afară „Vai, ce am în mână, unde e Basma? și s-a întors după ea”, îmi povestește Soliman. Acum copila este îngrijită în tabără și speră ca pielea să i se refacă până crește. Mâncarea e delicioasă, dar eu o mestec ca pe carnea crudă. Am alte definiții pentru viață și copilărie.
Sursa: www.vice.com/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
