Anatol Bâzgu, președintele Asociației Obștești „Mișcarea Refugiaților Transnistreni” a declarat, în cadrul conferinței din 11 octombrie, că problema principală a veteranilor de război este privatizarea apartamentelor de pe strada Nicolae Milescu Spătarul 21/5. „Cei care locuiesc pe strada Ginta Latină au dreptul la privatizare, însă cei de pe strada Milescu Spătarul, nu au dreptul. Veteranii s-au adresat și au trecut toate căile posibile ca să obțină o locuință și să o privatizeze. Cum este posibil, ca cei care au luptat împreună, au apărat independența R. Moldova să aibă drepturi diferite? Este o discriminare. Este regretabil că autoritățile mimează că acțiunile sunt îndreptate pentru soluționarea problemelor veteranilor de război și a persoanelor intern deplasate”, se arată indignat președintele asociației.
Anatol Bâzgu și alți membri ai asociației amenință cu proteste. „Ne vom adresa la Curtea Constituțională. Ne vom apăra drepturile noastre, vrem să fim auziți. Vom organiza din nou proteste și vor continua până la 30 octombrie, când e ziua alegerilor prezidențiale. Autoritățile nu soluționează problemele noastre, dar se răzbună pe noi, pentru că suntem mai activi și ne cerem drepturile. Dar cei care tac, primesc și ajutoare, au dreptul la privatizare”, spune Bâzgu.
Președintele „Mișcării Refugiaților Transnistreni” se plânge că cei care au avut de suferit în urma războiului de pe Nistru nu sunt auziți. „De exemplu, Ilarion este invalid de gradul 2, are proteză. El locuiește pe strada Ginta Latină. S-a dus să privatizeze locuința, dar nu are banii respectivi. I se cer câteva zeci de mii de lei. Evident, persoanele nu au bani, pentru că au pensia mică. Sunt probleme enorme, multiple și nimeni nu te aude și nu te ascultă”.
Contract cu Dumnezeu
Tamara, văduvă de război, prezentă și ea la conferință, spune că oamenii care au participat la război și rudele lor, trăiesc astăzi cu ajutorul pastilelor. „Nimeni nu-i sănătos. Noi am avut de suferit, am pierdut ce am avut mai scump de pe lume, oamenii dragi, casele pe care le-am construit și îngrijit de 25 de ani, le-am părăsit. Dar guvernanții au uitat, pentru că nu au avut de pierdut nimic atunci. Suntem indignați. Atunci ne-am trăit viața în pericol. Toți guvernanții noștri nu au trăit sub gloanțe și împușcături cum am trăit noi. Chiar dacă am fost în pericol, am continuat să luptăm pentru independență. Ne-am străduit să nu fim călcați în picioare”, povestea femeia la conferință.
Bătrâna este și mai supărată pe autorități pentru că nu poate avea un trai decent, din cauza imposibilității privatizării apartamentului. „Nu poți să ai un trai decent. Nu pot avea un apartament ca să știu că e al meu. Murind eu, să știu că copiii au unde trăi, dar și ai celor care au luptat și au rămas fără mână, picior sau cu sistemul nervos distrus. Nici în Transnistria nu sunt lăsată în pace, nu mă pot duce la mormântul soțului meu. El a decedat în 1992, în timpul războiului. Dar noi am venit aici în Chișinău nu de bună voie, am fost nevoiți. Suferim din cauza aceasta și în prezent, pentru că nu știm ce ne așteaptă mai departe, ce va fi cu copiii noștri”, se îngrijorează văduva de război.
Mai mult, femeia împreună cu celelalte persoane intern deplasate, spune că se produce o discriminare. „Au pus condiția de 20 de ani, adică după acest termen noi vom putea privatiza locuințele noastre. Dar trebuia să le pună la toți condiția aceasta, la toate 160 de familii, nu doar nouă. Dar autoritățile se străduiesc ca noi să ne fărmăm capurile între noi. Legea să fie pentru toți, pentru că toți am avut de suferit. Acest termen e prea mare. Eu am acum 70 de ani. Să fac un contract cu Dumnezeu să mai trăiesc încă 20 de ani?”, se întreabă Tamara, victima războiului de pe Nistru.
Miresele aveau deja câte 2-3 copii
În anii 2008 și 2010, 160 de familii au primit apartamente în sectorul Ciocana al Chișinăului. Clădirile respective au fost construite din banii Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Potrivit contractului, timp de 20 de ani, până la achitarea creditului, apartamentele trebuie să rămână în proprietatea statului. Curtea Supremă de Justiție a anulat această prevedere. Cu toate acestea, unele familii nu au reușit să privatizeze locuințele.
Elena Enache, funcționar public în cadrul Direcției generale locativ-comunale și amenajare din cadrul Primăriei Chișinău ne explică situația creată. „Locuințele persoanelor în cauză nu sunt sociale. S-au construit din banii Băncii Europene locuințe doar pentru ei. Și locuințele vor putea fi privatizate după anul 2029, dar legea nr. 75 prevede ca toate locuințele să fie private până în 2018. După acest termen, restul caselor vor fi declarate sociale. Dar ei au câteva probleme. În primul rând, o casă este construită din banii Guvernului R. Moldova, dar alta din creditul de la Banca Europeană. Cei care locuiesc în prima casă, li s-a permis privatizarea gratuită, dar ceilalți pot la fel să o facă, doar că trebuie să achite pentru fiecare metru”, spune funcționara.
Elena Enache, de la Primăria Chișinăului, spune că și așa combatanții au privilegii. „Există niște hotărâri de guvern care le oferă mai multe privilegii, cum ar fi privatizarea gratuită a locuințelor. Dar lor li s-a oferit anterior niște garsoniere pe bulevardul Mircea cel Bătrân, ca locuințe sociale temporare. Unii dintre ei le-au privatizat. Odată ce și-au folosit dreptul de a privatiza, astăzi nu mai pot beneficia de aceeași oportunitate. La repartizarea apartamentelor în blocurile noi, foarte puțină lume a cedat garsonierele de acolo. O parte erau privatizate și lăsate rudelor, părinților, copiilor. Chiar prin instanța de judecată nu au reușit să le retragă. Astfel, cei care au privatizat și au transmis membrilor familiei, și-au pierdut dreptul de privatizare”, povestește funcționara.
Reprezentanta direcției respective spune că aceiași oameni au primit și locuințe pe străzile Ginta Latină și Nicolae Milescu Spătarul. „Hotărârea de Guvern nr. 658 prevede drepturile lor. Acolo e scris că pot fi asigurați cu spațiu locativ cei care sunt menționați în adeverința primită, adică membrii familiei. Astfel, Consiliul Municipal care era în anii 2008, 2010 le-au repartizat locuințe conform numărului membrilor familiei, ei s-au gândit la factorul uman, în primul rând. Dar unii dintre oameni au recurs la anumite acțiuni. S-au înregistrat într-un an, în luna mai, câteva căsătorii și miresele erau deodată cu 2, 3 copii. Multe de felul acesta s-au făcut”, concluzionează funcționara.
Hotărârea Guvernului nr. 658 din 21.10.1993 prevede asigurarea cu spațiu locativ a cetățenilor forțați să părăsească locul de trai din raioanele de est ale Republicii Moldova. Abia în anul 2008 și 2010 autoritățile au construit două clădiri pentru aceste persoane.
