Moldova

Amenzile aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a bolilor epidemice sunt neconstituționale

Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a precizat că diferența amenzii dintre limita minimă de 450 u.c. și limita maximă de 500 u.c., conform articolului 76 al Codului Contravențional, nu-i acordă instanței de judecată posibilitatea aprecierii proporționalității sancțiunii aplicate prin raportare la fapta contravențională.

Curtea a constat că în cazul persoanei fizice diferența amenzii dintre limita minimă de 450 u.c. și limita maximă de 500 u.c. nu-i acordă instanței de judecată posibilitatea aprecierii proporționalității sancțiunii aplicate prin raportare la fapta contravențională și la circumstanțele cazului, astfel încât să existe un echilibru corect între scopul legii contravenționale și mijloacele utilizate.

Până la modificarea cadrului legal, persoanelor fizice li se vor stabili amenzi de la o unitate convențională până la 500 u.c, în funcție de circumstanețle concrete ale cauzei, a precizat președintele CC, Domnica Manole.

Curtea a precizat că în vederea executării prezentei hotărâri, până la modificarea cadrului legal pentru fapta de nerespectare a măsurilor de profilaxie prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, persoanei fizice i se va aplica o amendă de la limita minimă de o unitate convențională, stabilită de art. 34, aliniatul 2 din Codul Contravențional până la limita maximă de 500 u.c. stabilită de articolul 76 (1), aliniat 1 din Codul contravențional. Agenții constatatori și instanețle de judecată vor stabili amenda în funcție de circumstanețle concrete ale cauzei.

Decizia Curții Constituționale este definitivă și irevocabilă.

https://radiochisinau.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *