– Pentru mine emanciparea înseamnă, întâi de toate, competenţe profesionale, responsabilităţi asumate în luarea deciziilor, fie în plan personal, fie în plan profesional. Eu cred că femeile din RM sunt de mult supuse acestui proces de emancipare. Deci, mai curând ar trebui să ne bucurăm.
– Faceţi parte din acel mic procent al femeilor din R. Moldova care au reuşit să treacă zidul de nepătruns şi să se afirme în politică. Cum vă simţiţi într-o lume care e mai mult a bărbaţilor?
– Nu consider că m-am afirmat în politică, am decis doar să mă implic pentru o anumită etapă de dezvoltare a RM în procesul politic, unde am venit cu expertiză şi cunoştinţe mai ales în domeniul educaţiei şi cercetării. În lumea bărbaţilor trebuie să te comporţi ca ei, să fii dur şi necruţător atunci când e vorba de a-ţi apăra ideile, dar femeile mai au o plusvaloare – sensibilitatea, luciditatea şi raţiunea în tot ceea ce planifică şi decid.
– Vă petreceţi viaţa între iniţiative legislative şi rezoluţii APCE, între forumuri ştiinţifice internaţionale şi alegeri parlamentare naţionale… Care e, totuşi, adevărata vocaţie a dumneavoastră?
– Am mai spus-o şi cu alte ocazii, Constantin Noica are un eseu filozofic „Despre lăutărism”, în care de o anumită manieră critică tendinţa cărturarilor români de a face de toate. De exemplu, scrie el, Dimitrie Cantemir a făcut şi literatură, şi politică, şi muzică etc. Cam aşa mă definesc şi eu. Mă implic în varia activităţi, în dorinţa de a schimba lucrurile spre bine. Însă, dincolo de acest „lăutărism”, desigur, sunt profesor şi cercetător prin vocaţie, în aceste activităţi mă regăsesc, prin ele mi-am creat personalitatea.
– De când aţi intrat în marea politică, numărul prietenilor a crescut sau a scăzut?
– Prieteniile adevărate se construiesc cu anii. În politică sunt de prea puţin timp, dar mă bucur de faptul că aici am descoperit colegi extraordinari, săritori la nevoie şi binevoitori. Sunt foarte diferiţi ca şi caractere, dar uniţi în jurul unei idei, care e mai presus de toate.
– La ULIM, unde activaţi în calitate de prim-vicerector, vă aflaţi deja de două decenii. Cât de importantă este, în opinia dumneavoastră, stabilitatea pentru o femeie – la locul de muncă şi nu numai?
– Înainte de a veni la ULIM, am activat la Institutul Pedagogic din Tiraspol, la Universitatea Agrară şi ASEM. Am renunţat la sectorul public după decesul tatălui meu, Pavel Petrov, fost profesor de istorie timp de 35 de ani la Şcoala Pedagogică din Cahul. Fusese concediat în ziua când împlinise 60 de ani pentru a fi angajată în locul lui o oarecare nepoată a directorului şcolii. Am considerat că tatăl meu nu a meritat o astfel de atitudine. În acelaşi an, 1995, m-am transferat la ULIM. Aici am găsit susţinere pentru iniţiativele mele şi de la funcţia de decan am avansat la cea de prim-vicerector. Am muncit foarte mult pentru afirmarea unui nou model de învăţământ superior. Nu cred că mi-au reuşit toate perfect, dar m-am străduit să promovez meritocraţia, competenţele şi inovaţiile în procesele universitare. Consider că anii pe care i-am avut la dispoziţie, adică stabilitatea, au avut un rol de jucat.
– La universitatea pe care o conduceţi există foarte multă libertate. Ştiu studenţii de astăzi să se folosească de ea?
– Libertatea înseamnă şi responsabilitate. Studenţii sunt liberi să-şi decidă parcursurile educaţionale, cei mai ingenioşi o fac cu multă plăcere. Cei care preferă traseul la pachet – îşi asumă inconvenienţele. Autoguvernanţa studenţească e foarte bine dezvoltată la ULIM, de ani de zile există nişte tradiţii, pe care nu le veţi întâlni în alte instituţii.
– Deşi pare incredibil, în unele instituţii de învăţământ din Moldova activează organizaţii comsomoliste şi de pionieri. Cum vă explicaţi acest lucru în mileniul al III-lea?
– Universităţile sunt apolitice. În conformitate cu legislaţia în vigoare, orice activitate politică trebuie să se desfăşoare în afara universităţii. Moise i-a purtat pe evrei 40 de ani prin pustiul Egiptului, statul R. Moldova are doar 21 de ani, mai avem ceva timp ca să iasă comunismul din mentalităţile sociale din RM, dincolo de oportunism şi conformism, care îi caracterizează pe foarte mulţi tineri care aderă la astfel de organizaţii.
– „În R. Moldova, a fi român înseamnă a fi naţionalist”, afirmaţia vă aparţine. Cum putem schimba această optică greşită, ce ar putea face instituţiile de învăţământ pentru ca, cel puţin, generaţiile care vin să fie mai sănătoase din punct de vedere moral şi politic?
– Această optică nu a fost inventată de noi, românii din Basarabia. Ne-au pus etichetă alţii, gen comunişti, comsomolişti sau încă mai neaoş – minorităţile naţionale din RM. Am scris aceasta în contextul tuturor altercaţiilor verbale pe tema românismului. Mai mult ca atât, se aud voci care asociază românismul cu fascismul, astfel de oameni au pătruns şi în Parlamentul RM. Ei defăimează ideea românismului, iar alţi pretinşi analişti şi bloggeri scriu tot felul de nerozii pe portalurile de ştiri găzduite de domenii din Rusia. Educarea în spiritul adevărului ştiinţific ţine de sarcina cotidiană a fiecărui învăţător, profesor universitar, indiferent de disciplina pe care o predă. Doar aşa vom reuşi educarea unei noi generaţii, nedeformate psihologic şi doctrinar.
– Puţini ştiu că profesorul şi deputatul Ana Guţu a editat nu doar lucrări ştiinţifice, dar şi cărţi de poezie. Ce vă inspiră să scrieţi versuri?
– Am publicat câteva plachete de versuri, dar acum nu mai scriu, din lipsă de timp. Nu prea e loc pentru poezie în platitudinea realităţilor cotidiene. În ultimul timp, m-am concentrat pe aspectul militant al activităţii mele.
– Care dintre femeile celebre vă serveşte drept model? În literatura franceză, domeniul în care v-aţi specializat, există vreun personaj care să vă captiveze până în prezent?
– Istoria civilizaţiei franceze oferă o multitudine de exemple de personalităţi, mari intelectuali, ziditori ai statului modern francez. Printre femei voi menţiona numele lui George Sand, militantă pentru emanciparea femeilor, scriitoare; Marie Sklodowska Curie, laureată a Premiului Nobel în fizică. Personajele feminine literare sunt mai opace, în acest sens, ele fiind purtătoare ale ideii romantismului. Mai multe personalităţi politice moderne m-au impresionat prin tenacitatea şi forţa caracterului lor, prin impactul pe care l-au avut deciziile lor în destinul statelor în care şi-au desfăşurat activitatea: Golda Mer, Margaret Thatcher, Winnie Mandela, Angela Merkel, Iulia Timoşenko.
– Sunteţi omul care spune lucrurilor pe nume – în auditorii studenţeşti, în Parlament, la întâlnirile cu cetăţenii… Chiar şi atunci când abordaţi subiecte sensibile, cum sunt cele de limbă şi istorie, între mesajul direct şi cel aşa-zis diplomatic, îl alegeţi pe primul. De ce?
– Aşa sunt eu construită. Le-am semănat mult părinţilor mei, am luat ceva şi de la bunei, am moştenit şcoala familiei, care a contat mult în formarea personalităţii mele. E mult mai uşor să-ţi construieşti discursul fără jumătăţi de măsură, nu trebuie ulterior să-ţi frângi capul ca să-l deformezi în funcţie de circumstanţe…
– Am citit într-un eseu, pe care îl semnaţi, momente emoţionante despre mama dumneavoastră, despre familia în care aţi crescut. Care au fost cele mai frumoase lucruri pe care le-aţi adus la Chişinău din casa părintească?
– Familia mi-a dat integritatea, onestitatea, dragostea faţă de carte şi muncă, mi-a cultivat adevărul despre istoria neamului românesc din Basarabia. Buneii mei nu au numit niciodată limba noastră altfel decât limba română, în casa noastră nu au lipsit cărţile româneşti, bunica Ileanca citea Biblia în română, tata semna româneşte până când a fost chemat odată la partkom şi a trebuit să renunţe la semnătura sa românească. Din copilărie, mi-am pus mai multe întrebări, la care am găsit răspuns mult mai târziu.
– Credeţi în instituţia familiei? Pe ce valori se axează familia dumneavoastră?
– Desigur, consider că familia este instituţia de bază a unei societăţi, chiar dacă în ultimul timp ea este contestată. Dragostea, respectul reciproc, asumarea de responsabilităţi, transmiterea celor tineri a memoriei genetice a familiei, cunoaşterea istoriei familiei – a momentelor grele, dar şi a celor mai fericite, importante – fără aceste valori este imposibil să asiguri continuitatea tradiţiei familiale.
– Şi la final, o întrebare ca pentru un deputat liberal: Când se va încheia războiul limbilor în R. Moldova?
– Sunt lingvist şi trăiesc cu acuitate sporită neadevărul articolului 13. Pledez pentru excluderea lui din Constituţie, ca să rămână doar în Declaraţia de Independenţă denumirea limbii. Iar această Declaraţie să nu o poată nimeni contesta la nicio Curte Constituţională, oricare ar fi culoarea puterii instaurate în RM. Războiul limbilor nu cred că există, există un conflict lingvistic între limba română şi cea rusă pentru adjudecarea rolului de liant la nivel de comunicare societală. Acest conflict nu va lua sfârşit până când noi, românii din RM, nu vom înţelege toţi – dar toţi, fără excepţie – că suntem români şi limba noastră e română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
