Spre UE

Analiză CEPA: Liderii europeni ar trebui să dea un semnal pozitiv puternic Moldovei

„Noul guvern face tot ce poate, dar este timpul ca statele mari din Europa de Vest să demonstreze mult mai multă ambiție cu privire la granițele sale de est”, scrie Borja Lasheras, într-o analiză CEPA.

Primăvară într-un oraș est-european. Florile în parcuri, copaci plantați cu măiestrie, în linie. Oameni la terasele cafenelelor din centrul orașului, voci rusești amestecându-se cu limba locală și limbi străine. O notă de decădere post-comunistă se îmbină cu ușurință cu mall-urile moderne și cu frenezia. La cârma spectacolului – o echipă relativ tânără și plină de energie de reformatori pro-europeni dornici să lupte împotriva mitei și să relanseze economia post-pandemie. Viziunea lor: să pună țara ferm pe drumul către o „Europa” care să-i ofere un viitor cu perspective mai bune.

Ești iertat dacă cumva te-ai gândit că aceasta este Ucraina, în ale cărei orașe atmosfera era foarte asemănătoare acum un an. Dar acesta este Chișinăul, capitala Moldovei, o țară condusă de două femei — președinta Maia Sandu și premierul Natalia Gavrilița. Ele au fost forțate să-și adapteze agenda de modernizare pe fondul deteriorării securității regionale, inclusiv a amenințărilor rusești de extindere a războiului în țara lor, prin regiunea Transnistria, ocupată de ruși.

Aceasta nu este o amenințare goală de sens. Odesa din apropiere este bombardată de nave de război rusești din Marea Neagră, la fel și podul mobil Zatoka, care leagă Ucraina de vecinul său, România, un membru al Uniunii Europene (UE) și al NATO. Mai departe de-a lungul acelui țărm al Mării Negre, Mariupol este ruină și moarte.

Sentimentul de beatitudine de pe străzile Chișinăului este, așadar, înșelător. Oficialii guvernamentali transmit un sentiment de incertitudine, cu toate că și ei sunt mult mai calmi decât ar sugera-o unele dintre titlurile panicarde despre Moldova. Exploziile din aprilie, din Transnistria, par să poarte urmele atacurilor sub steag fals din partea serviciilor de securitate ruse sau a împuterniciților acestora. Totuși, așa cum i-a spus autorului un consilier principal al guvernului moldovean: „Transnistria este cleptocrația perfectă care se bucură de ce este mai bun din ambele lumi: accesul la UE, prin pașapoartele moldovenești și Acordul de Asociere [UE], și fluxurile comerciale ilegale cu Ucraina. Liderii de la Tiraspol nu vor să riște asta”.

În loc să dezvolte un alt front împotriva Ucrainei (Moldova se află la granița sa de sud-vest), scopul principal al Rusiei pare să fie destabilizarea țării în mare parte vorbitoare de limbă română (și a vecinului ei, România). Moldova pășește pe un fir subțire în relația cu Rusia – la energie, este complet dependentă de Kremlin, iar aproximativ 320.000 dintre cetățenii săi locuiesc acolo, mulți trimițând bani acasă. Dar a aplicat în liniște sancțiunile financiare și și-a adăugat voturile pentru a îndepărta Rusia din organismele internaționale cheie. Purtătorii de cuvânt de la Kremlin au atacat-o pe Sandu, iar instituțiile de propagandă i-au urmat exemplul.

Impactul războiului a subminat fundamentele macroeconomice și a afectat capacitatea guvernului de a-și urmări agenda economică. Inflația a crescut cu până la 27%, la fel și prețurile la energie. În timp ce Moldova a avut o răspundere disproporționată în primirea refugiaților ucraineni, cei peste 90.000 care au rămas au și ei un impact asupra serviciilor publice, deja întinse – lucru de care dezinformarea rusă profită.

Mulți de aici caută speranță în UE. Cererea promptă a lui Zelenski pentru aderarea la UE, în mijlocul unei simpatii copleșitoare pentru Ucraina, a îmbunătățit „jocul”. Moldova (și Georgia) au urmat rapid exemplul (inițial, provocând o oarecare iritare în rândul ucrainenilor). Dar moldovenii sunt agitați că, prin toată atenția pe Ucraina, ar putea fi lăsați într-o „zonă gri”, așa cum a spus Gavrilița, la Davos. De asemenea, simt că merită un semn acum; au dreptate.

Parteneriatul estic al UE a fost construit pe o iluzie: punerea laolaltă a țărilor care împărtășeau o istorie nefericită în cadrul URSS, dar aveau aspirații și culturi foarte divergente. Ucrainenii, moldovenii și georgienii au construit democrații în curs de dezvoltare și au văzut întotdeauna parteneriatul ca o piatră de hotar în drumul lor către integrarea în UE, care se bucură de un sprijin masiv la nivel intern. Restul uniunii nu are în prezent o astfel de intenție, se îndreaptă spre regimul autoritar și păstrează legături foarte strânse cu Kremlinul, chiar dacă este vorba mai mult de nevoie decât de drag.

Acest cadru și-a îndeplinit acum scopul, ajutându-i pe cei trei potențiali membri ai UE către convergența cu blocul. Parteneriatul Estic este în mare parte „mort”. E timpul ca liderii europeni să ofere o agendă mai ambițioasă. La sfârșitul lunii iunie, are loc un Consiliu European, în paralel cu summitul NATO de la Madrid. Consiliile europene, cu agendele lor aglomerate, oferă rareori o oportunitate pentru discuții strategice. Chiar și așa, această următoare întâlnire ar trebui să ofere liderilor UE ocazia de a profita de momentul istoric și de a da o nouă formă „construcției” de pace și de securitate democratică a Europei în secolul XXI.

Ucraina ar trebui să obțină statutul de candidat, o decizie politică ce ar ajuta la reconstrucție; ar consolida eforturile de democratizare blocate în prezent de nevoile de război; ar oferi refugiaților ucraineni o țară în care să se întoarcă; și ar stimula rezistența ucraineană. Acesta nu ar însemna o libertate nelimitată: ar recompensa progresul reformei de la Maidan, care, oricât de inconsecvent, a fost remarcabil (deși este nevoie de mult mai multă muncă în domenii precum statul de drept), permițând în același timp reforme suplimentare în viitor, după războiul din Ucraina.

Din motive similare, liderii europeni ar trebui, de asemenea, să dea un semnal pozitiv puternic Moldovei, ajutând eforturile de reformă ale duo-ului Sandu-Gavrilița. Aceasta nu este doar o recompensă; ar ajuta, de asemenea, să prevină riscul repetării a ceea ce s-a întâmplat aici cu câțiva ani în urmă – alegeri anulate, forțând UE să-și oprească ajutorul și un președinte pro-rus care „flirtează” cu Moscova și nu este interesat de reforme. Actualul grup politic, unic în Moldova, trebuie promovat, atât pentru a asigura progresul economic, cât și pentru a consolida democrația, contribuind în același timp la menținerea păcii într-o regiune fragilă.

Propunerea abstractă a lui Macron pentru o Comunitate Politică Europeană (un „vestibul” foarte mare pentru aspiranți și pentru cei „plecați” – precum Marea Britanie – deopotrivă) a fost întâmpinată cu neîncredere în Moldova și Ucraina. Poate că are sens ca țările candidate să se angajeze constructiv în discuții despre alte proiecte paneuropene, pe premisa că acestea sunt căi complementare către o cooperare europeană mai strânsă. Dar acesta nu este un substitut pentru calitatea de membru.

Liderii UE vor trebui, de asemenea, să ia în considerare problema dificilă a extinderii în Balcanii de Vest și modul în care aceasta se încadrează în imaginea de ansamblu. O parte a acestei analize va cere ca aceasta să se întrebe de ce Serbia lui Aleksandar Vučić, prietenoasă cu Rusia, este o țară candidată, pe când Ucraina pe deplin eurofilă nu este. Nu există răspunsuri simple la aceste dileme și fiecare astfel de decizie va prezenta un nou set de probleme. Dar este cert că ideea unei UE, concepute ca un vehicul cu motor franco-german, nu mai răspunde nevoilor Europei secolului XXI. Este nevoie de o UE mai extinsă, care în cele din urmă „salută” dinamismul unor țări precum Ucraina și Moldova. Acest lucru va ajuta la construirea unei politici mai bogate, aptă să lupte în marile bătălii ale acestui nou secol, în care democrația poate învinge autoritarismul, iar națiunile democratice, ancorate într-o rețea de instituții europene cooperante și convergente, pot respinge împreună orgoliul imperialist al bătrânului de la Kremlin, pentru a construi un viitor mai bun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *