Cunosc o ţară care, chiar dacă are toate actele în regulă în privinţa independenţei şi suveranităţii, inclusiv o limbă de stat, aşa şi nu şi-a realizat şansa de a deveni societate în care toată lumea să-şi dorească şi să poată să trăiască în mod neconflictual în comun… Unul din motivele serioase ale acestor nerealizări fatale este nefuncţionalitatea sistemului lingvistic existent în societate şi în familie, ca celulă-prototip a societăţii. Fiecare dintre noi cunoaşte câte un cuplu sau mai multe de acest fel, fiecare dintre noi cunoaşte că o astfel de ţară este ţara noastră – Republica Moldova. Membrii acelui cuplu sunt înmormântaţi în morminte separate şi, se pare,în cimitire diferite. Care va fi soarta acestei ţări, Republica Moldova, dacă şi în continuare nici ea în ansamblu, nici fiecare dintre cetăţenii ei nu vor fi apţi să-şi rezolve această problemă vitală?
El şi Ea
Ea – vorbitoare de limbă română, pe atunci „moldovenească”, El – vorbitor de limbă rusă, deşi ambii lui părinţi au fost moldoveni de la ţară, mutaţi la oraş imediat după război. Aşa au fost vremurile. Când s-au luat, se împăcau bine în limba rusă. Ea nu a fost membră şi nici adeptă a Frontului Popular atunci când au început a se trezi moldovenii. Dar când au apărut copiii, mult înainte de Frontul Popular, nu şi-a pus problema în care limbă să le spună primele cuvinte, să le cânte de leagăn, să-i dezmierde şi să se roage Celui de Sus pentru viaţa şi sănătatea lor – română. Nu a fost un act conştient de naţionalism. A fost mai degrabă o pornire instinctivă, pentru că nu ar fi vrut să ajungă cândva să vorbească limbi diferite cu propriii săi copii. Aceasta pentru că nu ar fi vrut să repete situaţia din familia soţului său, unde părinţii stăpâneau nu tocmai bine rusa, devenită un fel de maternă pentru fiul lor. Credea că şi de aici se trage atmosfera nu tocmai caldă în relaţiile dintre noile sale rude. Din aceeaşi pornire a simţit nevoia să-i dea la grădiniţe şi şcoli moldoveneşti şi aceasta cerea eforturi speciale în acele vremuri. Când s-au schimbat preferinţele lingvistice, cineva dintre rudele lui, demnitar de nivel destul de înalt, în casa căruia se vorbea ruseşte, a întrebat-o: „De unde ai ştiut cu atâta timp înainte că se vor schimba vremurile”? Ea nu a ştiut şi nu a avut de unde să ştie. A vrut să fie cald în casă, a vrut familie.
Iniţial, El învăţa româna odată cu copiii. Dar s-a întâmplat ceva între timp şi El a pierdut interesul pentru română, astfel încât Ea a ajuns să vorbească în română cu copiii, iar cu soţul în rusă. Copiii vorbeau cu mama şi între ei în română, cu el – în rusă. El vorbea cu toată lumea în rusă, puţina română pe care a deprins-o în tinereţe, a rămas pentru totdeauna insuficientă pentru comunicare suficientă.
Româna şi Rusa
În primii ani, au mers împreună la concerte şi spectacole în ambele limbi. Prietenii lui, vorbitori în special de rusă, şi prietenii ei, vorbitori în special de română, au intrat ca prieteni comuni în familie. Destul de repede, unul dintre ei a pierdut interesul pentru concertele, spectacolele şi prietenii de limbă română, pentru că nu le înţelegea limba. Un timp, au mai acceptat împreună spectacolele, concertele şi prietenii de limbă rusă. Dar, între timp, ceva s-a frânt şi au încetat să mai iasă sau să mai primească pe cineva împreună. Nici fiecare în parte nu a mai ieşit pe undeva, poate doar cu prietenii, tot mai puţini şi tot mai sporadic, dar nu în casa lor, ci în alte părţi şi cu alte ocazii.
Încetul cu încetul, unul dintre ei a încetat să meargă pe la adunările părinţilor la grădiniţele şi şcolile copiilor, pentru că nu înţelegea limba. Interesele comune s-au împuţinat tot mai mult şi mai mult, până au ajuns străini în casa lor comună. Grija şi dragostea pentru copii au rămas unicul lucru comun, dar între timp s-a dovedit că şi această grijă, şi această dragoste fiecare o înţelege, în mare parte, diferit.
Viaţa şi Moartea
De dragul copiilor, au rămas împreună mulţi ani. Când au ajuns „două jucării stricate”, vorba cântecului, nu au mai avut încotro, dar nu au fost de prea mare sprijin unul pentru altul, ca străinii. Se spune că cel puţin unul dintre ei a lăsat cuvânt să nu fie înmormântat în acelaşi mormânt sau poate chiar nici în acelaşi cimitir…
Desigur, o asemenea soartă a avut şi alte motive decât cele de ordin lingvistic, dar lipsa unei limbi comune a jucat un rol determinant în incapacitatea lor de a găsi limbaj comun. A exista alternativă pentru o asemenea soartă?. Cel puţin două, dar şi cel mult două. Prima: Ea să-şi sacrifice limba, acceptând rusa în calitate de unica „limbă de lucru” în familie. Dacă lucrurile ar fi rămas pe vechi, cu Uniunea Sovietică în picioare, ar fi avut de pierdut mama, însă copiii ar fi avut de câştigat, inclusiv acces mai rapid la funcţii înalte în stat. De alte pierderi aproape nimeni nici nu şi-ar fi dat seama, pentru că URSS ar fi rămas o societate închisă, unde nu era nevoie de mai multe limbi, şi aceasta ar fi fost condiţia supremă pentru ca URSS să existe. Dar vremurile s-au schimbat şi solicitările lingvistice o dată cu ele. Cu două şi mai multe limbi, copiii s-a pomenit cu mai multe beneficii, un fel de zestre importantă pe care le-a lăsat-o mama. A doua: El să accepte şi limba ei în calitate de limbă „de lucru” în familie, dar aceasta ar fi cerut mult efort suplimentar şi multă înţelegere suplimentară. Toată lumea, în toate condiţiile ar fi avut de câştigat. Valabil şi pentru toţi membri acestei societăţi şi toţi cetăţenii acestei ţări.. Dar nu a fost să fie…
———————————–
Multe mega-categorii sociale trecătoare, două constante
La fiecare etapă istorică, în Republica Moldova independentă au existat doar câteva mega-grupuri sociale. Mai întâi, sub influenţa mişcărilor tectonice din fosta URSS, au existat prosovietici şi antisovietici. Apoi au existat naţionalişti şi internaţionalişti, unionişti şi statalişti, comunişti şi anticomunişti. Acum există bogaţi/înstăriţi şi săraci, se profilează o nouă categorie – pro-occidentali şi pro-răsăriteni. Dar în toate timpurile şi în toate condiţiile, au existat, permanent, cu mare regret, şi alte două mega-categorii sociale: vorbitorii de limbă română/moldovenească şi vorbitorii de limbă rusă. Sunt două categorii distincte, care la fiecare etapă istorică, le-au marcat semnificativ pe cele enumerate anterior. Faceţi fiecare dintre dumneavoastră acest exerciţiu simplu şi veţi înţelege, cu cine „ţine” fiecare din cele două categorii pe criteriu lingvistic în cazul celorlalte „tandemuri”?
Româna – linie de demarcare în societate
Altfel spus, de voie-de nevoie, limba română, în calitate de instrument social, trasează linia de demarcare între valorile şi opţiunile diferitelor grupuri sociale din Republica Moldova, care, într-o anumită formulă, se limitează la doar două: vorbitori de română şi vorbitori de rusă.
Raportul numeric şi relaţia dintre cele două categorii se schimbă într-un fel, dar foarte încet şi foarte nesemnificativ, pentru a putea spera că, într-un viitor, previzibil, toată lumea din Moldova va avea opţiuni şi valori comune, în special în domeniile principiale, cum ar fi, de exemplu, vectorul de dezvoltare al ţării. Specialiştii, foarte buni, de altfel, şi foarte interesaţi în ceea ce fac, de la Casa Limbii Române din capitală, spuneau recent pentru IPN că în ultimul an, au studiat la ei limba română 250 de persoane, ceea ce specialiştii apreciază drept o cifră mare. Să presupunem că cifra totală poate fi de 4-5 ori mai mare pe an, din contul altor cursuri din capitală şi din afara ei. Câţi ani şi câte generaţii ne trebuie ca situaţia lingvistică să se schimbe semnificativ, respectiv, situaţia în ţară în ansamblu? Şi aceasta după 22 de ani de Independenţă şi 24 de ani de limbă de stat? Dar şi mulţi dintre cei care o cunosc, se feresc să o folosească în public, din motive care îmi scapă de mulţi ani. De regula, vorbitorii de romană, în majoritatea lor covârşitoare, cunosc şi acceptă să vorbească şi rusa, uneori stâlcit, ca înainte. Astfel, limba română este în Republica Moldova cel mai mare element unificator în societate, dar tot ea rămâne şi cel mai mare element de divizare.
Lumile paralele ale Moldovei
Da, în ansamblu, situaţia limbii române s-a schimbat. În locurile şi instituţiile publice se aude mai multă limbă română de calitate bună. Aceasta este mai mult din contul vorbitorilor de română/moldovenească şi capacităţilor lor de a se cultiva în acest domeniu. Mai puţin din contul vorbitorilor de limbă rusă.
Sub aspect lingvistic, respectiv, sub toate celelalte aspecte, ţara continuă să trăiască în lumi paralele care riscă să nu se întâlnească niciodată.
Cu mare regret, la sărbătoarea Independenţei şi cea a Limbii, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, au venit doar reprezentanţii unei categorii de vorbitori şi aşa se întâmplă an de an. Mi-i şi frică să mă gândesc la motivele acestei stări de lucruri şi efectele posibile asupra Republicii Moldova, în ansamblu, asupra noastră, a tuturor, cărora soarta ne-a hărăzit să locuim împreună. Frica ţine de convingerea că situaţia lingvistică actuală, de până acum şi de acum înainte, sugerează existenţa unui conflict mocnind în Republica Moldova, aidoma conflictului transnistrean. Însă acest probabil conflict este mult mai în interiorul fiecăruia dintre noi, în interiorul familiilor noastre. Pentru că o societate, o ţară, nu este altceva decât o familie, la proporţii mai mici. Şi nu are şanse să supravieţuiască decât conducându-se, în linii mari, de regulile convieţuirii în familie. După câte am văzut, pentru o familie, până la urmă există o soluţie: morminte în cimitire diferite? Ce soluţii există pentru o ţară şi o societate care nu se înţelege?
Stimulente economice şi instinctul autoconservării
În analiza „Bombă cu efect cumulativ sau de câte limbi de stat are nevoie Moldova?”, publicată pe 4 octombrie 2010, pledam pentru aplicarea pârghiilor economice în stimularea studierii limbii române de către cei care nu o cunosc. Rămân la aceeaşi convingere, precum şi la convingerea că autorităţile acestui stat au mari responsabilităţi în acest sens. Dar tare aş vrea ca şi cea de a doua categorie de vorbitori să înţeleagă că focul mocnind fie se stinge, fie mistuieşte totul împrejur. Au cumva aceştia o ţară de rezervă în care să trăiască în caz dacă se aprinde, din nou, Moldova?
Am cunoscut un cuplu… Cunosc o ţară care riscă să nu devină societate…
Post-Scriptum
Copiii Ei şi ai Lui au crescut mari, cunoaşte fiecare bine, la nivel profesionist, câte 2-3 limbi. Fiecare cu familia sa deja. Soţii ambilor sunt vorbitori de limbă rusă. În familia unuia se vorbeşte mai mult româneşte, au împreună un cerc foarte larg de interese şi prieteni. În familia altuia începe să se repete situaţia din familia Ei şi a Lui…
Valeriu Vasilică, IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
