Documentul în cauză este cel al relațiilor dintre Bisericile Ortodoxe și celelalte confesiuni creștine. Nu aș vrea să încarc cititorul cu textul respectiv, deoarece conține un grad de dificultate pentru creștinul fără studii teologice. Însă pot face un rezumat: se susține dialogul cu celelalte confesiuni, fără compromisuri dogmatice, fără comuniune euharistică.
Am tot așteptat o întâlnire între Bisericile Ortodoxe, iar agitația care a urmat, începând cu retragerea unor biserici, ne face să credem că o astfel de întrunire nu a fost posibilă tocmai din cauza reticenței. Am văzut cum ÎPS Teofan e luat la întrebări și acuzat de un grup de (nu știu cum să îi numesc) agitatori. Am auzit cum protestanții și catolicii sunt numiți sataniști. Am văzut cum nici măcar nu puteau să își țină gura ca să asculte ce are ierarhul de spus. Și mi s-a făcut rușine.
M-am gândit la Valaam din Vechiul Testament, la femeia samariteană în fața căreia Iisus se mărturisește ca Fiu al lui Dumnezeu, la sutașul miluit de Iisus, la femeia cananeancă. La multele exemple nu doar de dialog, ci și de pogorâre a harului, printre cei considerați păgâni de oamenii din vremurile biblice.
Să te numeri, ca și creștin ortodox, printre cei care cred că doar ei există în fața lui Dumnezeu e o mare înșelare. Și o îngâmfare peste măsură. Să citim Biblia cu atenție. La Cina cea de Taină au fost doar apostolii, dar dialogul creștin s-a purtat în toată lumea, din Atena până în India. Sinoadele Ecumenice nu au anatemizat pe cei care trăiesc în aceeași casă cu cei de altă credință, ci pe cei care au învățat greșit despre Dumnezeu: că Tatăl și Fiul nu sunt una (Niceea, 325), că Duhul Sfânt nu e egal (Constantinopol, 381), că Maica Domnului e doar Născătoare de Hristos, nu de Dumnezeu (Efes, 431), că în Iisus lucrează doar firea dumnezeiască (Calcedon, 451) și așa mai departe.
Lipsa de smerenie duce la răzvrătire. Ortodoxia e cu siguranță calea dreaptă, simt și cred acest lucru, tocmai de aceea stau în ortodoxie. Dar de aici până la ura împotriva celorlalți e drum mult și periculos. Nu putem oare să ne rugăm cu cei de alte confesiuni? Nu ați făcut acest lucru niciodată? Înseamnă că nu aveți dragoste. Credeți că Iisus când se așeza la mesele vameșilor și ale fariseilor, o făcea fără rugăciune? Credeți că inima curată a unui catolic sau protestant nu e văzută de Dumnezeu? Oare nu ne-a spus Iisus limpede că „Duhul (πνεῦμα) suflă unde vrea” (Ioan 3; 8)?
Comuniunea euharistică e cu totul altceva. Și impune de la sine unitatea de credință. De aceea un catolic și un ortodox nu se vor putea împărtăși din același potir. Ține de firea lucrurilor. Așa cum zăpada nu încălzește, iar focul nu răcorește. Dar oare e urâciune înaintea lui Dumnezeu ca noi să ne rugăm împreună? Nu cumva urâciune e să scoți un ierarh de la liturghie?
Vă îndemn să păstrați calea de mijloc. Să vă încredeți în Biserica din care faceți parte. Pentru că erezie nu e rugăciunea, ci ruperea de Biserică, pierderea ierarhilor. Țineți cont de un lucru: dacă la nivel dogmatic ortodoxia e calea împărăției, inimile noastre nu sunt cântărite de Dumnezeu după cunoașterea cărării, ci după urmarea ei. E inima ta mai curată decât a tuturor celor de altă confesiune? Ești sigur că doar spre inima ta privește Dumnezeu?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
