Apel către UNESCO pentru protejarea celei mai mari păduri de mangrove din lume
Apelul este făcut în condițiile în care Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO se va întâlni săptămâna viitoare la Istanbul.
Petiția își exprimă îngrijorarea cu privire la situația Sundarbans, sit clasificat din 1987 ca făcând parte din Patrimoniul Mondial al Umanității și la liziera căruia, India și Bangladesh intenționează să construiască o centrală pe cărbune gigantică, de 1.320 de megawați, la 14 kilometri de pădure și la 4 kilometri de zona tampon.
Textul a fost semnat de aproximativ 50.000 de oameni din întreaga lume, potrivit ONG-ului american care l-a lansat împreună cu alte organizații neguvernamentale cum sunt Amis de la Terre, Earthjustice, Rainforest Action Network, Sierra Club și Waterkeeper Alliance.
"Centrala pe cărbune de la Rampal ar implica trecerea a milioane de tone de cărbune prin căi navigabile înguste, accelerarea eroziunii unui zid de apărare împotriva cicloanelor, ca să nu mai vorbim despre amenințarea poluării pentru toate categoriile implicate" afectând și pe cei patru milioane de locuitori din proximitatea zonei, subliniază textul.
Centrala va utiliza în fiecare zi peste 120.000 de metri cubi de apă pentru răcirea generatoarelor, modificând echilibrului apei de care depind mangrovele și necesitând importuri de aproape cinci milioane de tone de cărbune pe an.
Situat la gurile fluviilor Gange și Brahmaputra, Sundarbans acopera 10.000 de kilometri pătrați de pamânt și apă. Cărbunele este cel mai poluant combustibil fosil și cel mai dăunător pentru climă, amintește agenția France Presse.
Acest echilibru delicat din regiune reprezintă cea mai mare protecție împotriva tsunami-urilor și a cicloanelor, adăpostind în același timp specii pe cale de dispariție, inclusiv tigrii bengalezi. Pădurea de mangrove este amenințată de influența și traficul de ființe umane și de industrie, subliniază ONG-ul.
În luna martie a acestui an, o navă care transporta o mie de tone de cărbune a fost distrusă în zonă, punând în pericol speciile rare de delfini. De asemenea, la sfârșitul anului 2014 o deversare de petrol a contaminat zona pe o arie extinsă.
Potrivit experților locali, această pădure și-a pierdut jumătate din suprafața sa de-a lungul ultimelor cinci decenii, mai menționează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!