Actualitate

Aproape jumătate din rușii care lucrează au salarii care nu le ajung până la următoarea leafă

Aproape jumătate din rușii angajați în câmpul muncii au salarii mai mici decât cheltuielile, astfel încât leafa pe care o primesc nu le ajunge până la următorul salariu, arată datele unui sondaj realizat de Centrul de Cercetare a Opiniei Publice din Rusia.

Potrivit sondajului, 33% dintre respondenți suferă doar „din când în când” de criză de bani; în timp ce 10% se confruntă „în mod constant” cu o lipsă acută de bani.

Totodată, 72% dintre rușii chestionați își apreciază situația financiară ca fiind „proastă” sau chiar „foarte proastă”.

Anterior, președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind „dezvoltarea progresivă a țării”, în care a suspendat pentru șase ani realizarea scopului anunțat anterior privind reducerea de două ori a nivelului sărăciei. Conform planului inițial, acest obiectiv urma să fie atins până în 2024, dar a fost amânat până în 2030. În calitate de motiv pentru decizia sa Kremlinul a invocat „condiții economice nefavorabile pe plan internațional”.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *