Apropo, de dedesubturile (geo)politice ale atacurilor lui Dodon la adresa compozitorului Eugen Doga
Fiind vecini cu scaunele, Dodon măcar nu l-a salut cu o înclinare a capului pe marele compozitor. Atunci el, Dodon, încă nu știa cine este Doga și nu presupunea că va veni un timp când va avea nevoie de muzica acestuia…
Am toate motivele să afirm că recentul scandal, iscat de utilizarea de către I. Dodon a unei piese muzicale a lui E. Doga într-un videoclip propagandistic antiromânesc și antieuropean, este o acțiune planificată din timp, care urmărește mai multe scopuri. Sunt convins, de asemenea, că scandalul nu e de natură comercială, ci politico-ideologică, de aceea în cele ce urmează mă voi referi nu la „contractul” încheiat de Dodon cu maestrul Doga – sper că acest aspect va fi clarificat, ci la partea politică și ideologică a scandalului:
Nu mai este pentru nimeni un secret ce fel de „politician” este I. Dodon și că el lucrează pentru interesele rusești și împotriva cauzei naționale a moldovenilor, etnici români din R. Moldova. Dodon, frate de cruce și de idei cu indivizi gen Formuzal, Șelin ș.a. s-a pronunțat în repetate rânduri pentru federalizarea R. Moldova, recent la Comrat s-a pronunțat pentru referendumul anticonstituțional organizat de separatiștii găgăuzi, ghidați din umbră de ruși. În contextul crizei ucrainene, prin toate acțiunile și declarațiile sale Dodon s-a situat pe poziția Rusiei, nu a Ucrainei.
”Moldovenismul” promovat de el este în esență un antiromânism și antieuropenism de factură stalinistă și exprimă doctrina neoimperială a lui Putin. Faptul că Dodon a apelat în videoclipul său la muzica lui Doga (”Codrii mei frumoși”) vorbește despre un adevăr despre care, din păcate, noi nu vorbim: adepții moldovenismului în „varianta Dodon-Formuzal-Șelin” nu au personalități de valoare, care ar fi creat ceva durabil în cultura noastră, de aceea apelează la valorile create de „unioniști”, cum îi numește el.
Utilizând melodia lui Doga, Dodon face un transfer de imagine, sugerând publicului că și celebrul compozitor ar fi adeptul „moldovenismului” lui de extracție imperială și stalinistă. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, declarând că ”Doga este compozitor moldovean care „ca persoană a fost lansat în lumea mare din cultura şi truda poporului moldovenesc”, iar „ melodiile lui sunt moldoveneşti şi ale moldovenilor” încearcă să-l rupă pe E. Doga din contextul culturii românești, prezentându-l drept un fenomen pur (exclusiv) moldovenesc, fără nicio legătură cu cultura românească.
Oamenilor normali nu trebuie să le mai explici situația: creația lui Eugen Doga, moldovean din Transnistria, este un fenomen al culturii românești, numele său înscriindu-se organic, firesc și logic, alături de cel al altui moldovean, George Enescu, născut în dreapta Prutului. Ca și Enescu, fiind profund românesc (deci și moldovenesc), Doga este profund universal, fiind iubit, apreciat și înțeles și în Rusia (cu care vrea Dodon să-l certe pe Doga!!!), și în România, și în alte țări.
Asta, anume asta, nu o pot înghiți „moldovenii” lui Dodon, aflați în serviciul politicii expansioniste a lui Putin: un Doga, ca și alți compozitori moldoveni, un Vieru, ca și alți scriitori moldoveni, un Botgros, ca și alți dirijori moldoveni, un Mihai Ciobanu, ca și alți interpreți moldoveni, ș.a.m.d. – sunt exponenți ai culturii românești din R. Moldova. Până și fratele de idei al lui Dodon, și el ostaș activ în coloana a cincea a Moscovei – mă refer la găgăuzul rus Formuzal – , a recunoscut zilele acestea că în R. Moldova „s-au întâlnit trei mari civilizaţii, trei Lumi – romană, slavă şi turcă”.
Astfel, precizăm noi, Eugen Doga, nefiind exponent al civilizațiilor turcă sau slavă, este exponentul civilizației românești.
Încercarea lui Dodon (și a coloanei a cincea a Moscovei) de a rupe cultura creată de moldoveni de cultura românească și de a o prezenta
drept un „fenomen original”, rupt de contextul general românesc”, face parte din tradiționala luptă a rușilor împotriva identității noastre naționale adevărate și crearea unei identități noi, moldovenești, profund antiromânești (în concepția lor). Aici trebuie căutată cauza recentului scandal în care Dodon l-a implicat pe Eugen Doga: tentativa de a-l folosi pe E. Doga pe „frontul moldovenesc”, antiromânesc și antieuropean, condus de Moscova, în preajma Recensământului național, care se va desfășura în luna mai.