Externe

Aproximativ 350 de militari europeni vor fi trimiși în Bosnia pentru ajutorarea sinistraţilor

Cei aproximativ 350 de militari – din cadrul a trei divizii de rezervă EUFOR (austriacă, britanică şi slovenă) – vor sosi în Bosnia-Herţegovina începând de joi, se arată într-un comunicat.

După 18 ani de la încetarea războiului intercomunitar (1992-1995), peste 600 de militari sunt mobilizaţi în continuare în Bosnia-Herţegovina în cadrul operaţiunii EUFOR Althea, sub mandat ONU.

"S-a stabilit ca aceste forţe suplimentare să sosească în Bosnia în aproximativ două săptămâni pentru exerciţii, dar, având în vedere că au avut loc inundaţii, ele vor asista acum armata bosniacă în operaţiuni de ajutorare a sinistraţilor", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al EUFOR în Bosnia-Herţegovina, Jim Love.

"Ei vor rămâne mai multe săptămâni", a adăugat acesta.

Menționăm că, inundaţiile care au afectat la mijlocul lui mai Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Croaţia sunt cele mai grave de peste un secol, soldându-se cu peste 60 de morţi, în principal în primele două ţări din cele enumerate. Situaţia s-a stabilizat între timp, dar numeroase oraşe încă sunt afectate după ce au fost invadate aproape în totalitate de ape, în timp ce sate întregi, în special din Bosnia-Herţegovina, au fost distruse de alunecări de teren.

În prezent, eforturile se concentrează asupra lucrărilor de curăţare şi dezinfectare a oraşelor afectate.Pagubele înregistrate în Bosnia-Herţegovina şi Serbia sunt estimate la câteva sute de milioane de euro. Cele două ţări au solicitat asistenţă internaţională.

În Bosnia-Herţegovina, unde 18.600 de case au fost complet inundate, aproximativ 40.000 de persoane nu pot nici acum să se întoarcă în propriile case, a precizat, miercuri, Guvernul local.

Aproape două milioane de persoane au fost afectate, dintre care 150.000 au fost evacuate, în special în Serbia şi în Bosnia-Herţegovina.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *