Armenia și Azerbaidjan au încetat luptele la graniță, după implicarea „comunității internaționale”. Peste 170 de persoane au murit
Încetarea focului era respectată joi dimineaţă la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan, după două zile de confruntări soldate cu peste 170 de morţi, care ameninţă să submineze procesul de pace fragil dintre cele două ţări, transmit AFP şi Reuters.
Luptele, care au izbucnit marţi, s-au încheiat în noaptea de miercuri spre joi „graţie implicării comunităţii internaţionale”, a indicat Consiliul de securitate naţională armean.
Rusia, mediatorul tradiţional în regiunea Caucazului, anunţase marţi dimineaţa o încetare a focului, dar înţelegerea a fost încălcată timp de două zile, cele două tabere acuzându-se reciproc de efectuarea de bombardamente.
Miercuri, 14 septembrie, Armenia a declarat că a pierdut 105 militari şi a acuzat Azerbaidjanul că a ocupat o suprafaţă de 10 kilometri pătraţi din teritoriul său, conform Agerpres.
La rândul său, Baku a anunţat joi, 15 septembrie, moartea a încă 21 de soldaţi în timpul luptelor, ceea ce aduce la 71 numărul deceselor în rândul militarilor săi.
O delegaţie a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţă militară condusă de Rusia, urma să ajungă astăzi, la Erevan pentru a examina situaţia.
Schimburi frecvente de focuri de armă au fost raportate de-a lungul frontierei comune de la sfârşitul războiului din 2020 dintre Erevan şi Baku din cauza regiunii Nagorno-Karabah.
După un prim război care s-a soldat cu peste 30.000 de morţi la începutul anilor ’90, Armenia şi Azerbaidjan s-au confruntat din nou în toamna anului 2020 pentru control asupra acestei regiuni muntoase. Astfel, peste 6.500 de persoane și-au pierdut viața în acest nou război, pierdut de Armenia.