De foarte multe ori însă scriitorul îşi leagă concepţia despre literatură cu ştiinţa muzicală, aşa încât noţiuni ca „ostinato”, „fuga”, „contrapunct”, „passacaglia”, „ciaconna”, corelate cu cele menite a exprima ars poetica, apar cât se poate de fireşti. Se poate vorbi chiar despre o predilecţie pentru o anumită muzică, apropiată ca structură de cea a scriitorului – cea a lui Johann Sebastian Bach. Stilul polifonic, măreţia şi soliditatea construcţiei, bogăţia contrapunctică şi forţa dramatică a muzicii acestui om de geniu al Germaniei îi provoacă scriitorului fascinaţie şi îi impulsionează dorinţa de a le experimenta în arta narativă. Unele titluri – dar mai ales arhitectonica romanelor lui Paul Goma – indică expres formele muzicale ale marilor polifonişti.
Acest tip de muzică, exprimând veşnica aspiraţie a omului de a evada din captivitatea diverselor rigori şi implacabila lui condiţie de prizonier, neîntrerupta oscilare între poezia înaripată a inimii care nu cunoaşte oprelişti şi porunca necruţătoare a raţiunii care o cenzurează, se potriveşte stărilor de spirit ale scriitorului care a cunoscut privaţiunea de toate felurile. Structura polifonică prezintă simultan această dialectică a vieţii umane. Scriitorul îşi edifică pe osatura formei simfonice ostinato un program moral şi estetic. Tehnica ostinato îmbină armonios dimensiunile de memorialist şi romancier ale lui Paul Goma. Scriitura muzicală îi oferă sugestii pentru câştiguri de factură modernă în expresie şi în construcţie romanescă, fapt remarcat de critica literară. Potrivit lui Ion Simuţ (care se referea la romanul Ostinato), scriitorului îi reuşeşte edificarea unei „simultaneizări a arhitecturii narative”, constituind una dintre scriiturile cele „mai îndrăzneţe din literatura contemporană”. Paul Goma este cu adevărat un „autentic novator al romanului modern”.
Paul Goma are drept puncte de reper câteva teme fundamentale, pe care le combină, inversează şi contrapunctează, le dezvoltă virtuos în cele mai mici modulaţii şi ramificaţii, le plasează la intersecţia marilor probleme ale existenţei, le problematizează în dialogul cu alţi creatori sau cu cititorii. Reflectate plurivocal în toată creaţia, acestea exprimă tulburător şi dramatic liniile de forţă ale sufletului uman. În toate cărţile sale scriitorul mizează pe resursele memoralistice, care reprezintă o ofensivă împotriva uitării. Materia epică a romanelor sale se trage din propria biografie, ea însăşi un serial dramatic de evenimente. Autorul recurge la datele biografice cu scopul de a accede şi a transmite autenticitatea realităţii.
Ferm convins de comoditatea ancorării în ficţiune în epoca anomaliilor şi atrocităţilor totalitarismului, Paul Goma nu se menajează şi îşi afirmă explicit demersul autobiografic şi îşi asumă misiunea de a demasca sistemul mincinos, dovedind, după Monica Lovinescu, un „eroism incomparabil”.
* fragment dintr-o carte în curs de apariţie la Editura „Arc”
Aliona Grati
